Figurile feminine ale Parisului Belle Époque care ne inspiră si astăzi. Portretul realist al femeii din epoca unui optimism boem, seducător, spectaculos şi mai degrabă naiv 
 

 Lectorul nostru Alina Pavelescu a scris un articol superb pentru Magic FM Romania intitulat „𝐅𝐢𝐠𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐏𝐚𝐫𝐢𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐞𝐥𝐥𝐞 É𝐩𝐨𝐪𝐮𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐢𝐫ă 𝐬𝐢 𝐚𝐬𝐭ă𝐳𝐢”. Şcoala de Vară, Parisul contesei Greffulhe – Femei, feminitate şi feminism în La Belle Époque, pe care o susţine Alina Pavelescu în perioada 21-23 iulie 2025, este sold out.

La Belle Époque, aceasta este denumirea nostalgică pe care europenii secolului XX au dat-o micii bucăţi de istorie – cuprinsă, cu aproximaţie, între 1880 şi 1914 – de dinaintea primului mare război mondial. Au numit-o aşa cu gândul la infuzia ei de optimism, speranţă şi încredere într-un viitor mai bun. Acea încredere s-a dovedit, odată cu izbucnirea războiului, mai degrabă naivă, însă marile realizări culturale şi artistice, atmosfera efervescentă din Parisul boem şi din alte mari oraşe europene ale anilor 1900 au făcut din ei un moment de referinţă în istoria Europei.

La exuberanţa acelei lumi înfloritoare, îndrăzneţe, încrezătoare în forţele proprii, femeile au avut o contribuţie importantă, cu atât mai demnă de remarcat cu cât manifestarea lor în spaţiul public, încă grevată de numeroase tabuuri sociale, avea de înfruntat obstacole şi prejudecăţi mult mai numeroase decât cele care li se aplicau bărbaţilor.

Cine era femeia în La Belle Époque

Femeia din La Belle Époque e o fiinţă căreia societatea îi cere foarte mult. Frumoasă, elegantă, sofisticată, seducătoare, boemă şi emancipată – acesta este portretul ei ideal desprins din literatura vremii.

În viaţa de zi cu zi, însă, ea este cea căreia îi revin în exclusivitate obligaţiile gospodăriei, educaţia copiilor, chibzuirea atentă a banilor câştigaţi de soţ, responsabilitatea de a veghea la „onorabilitatea” întregii familii. Să fii frumoasă cu bani puţini, zâmbitoare, inteligentă şi spirituală în orice împrejurare, să nu te plângi prea mult de greutăţile vieţii, să păstrezi măsura şi decenţa în toate, chiar şi în micile îndrăzneli, obligatorii dacă nu vrei să treci drept o mironosiţă sau o plicticoasă – acestea ar fi trăsăturile principale pentru un portret realist al femeii din La Belle Époque. Nu e un ideal prea uşor de atins, dar – aşa cum o dovedesc din plin femeile acestei epoci – nu e imposibil şi mai ales nu e incompatibil cu cucerirea unui anumit grad de libertate.

Şi, fiindcă toate bătăliile de emancipare a femeii sunt mai ales legate de corp şi înfăţişare, în această direcţie merg şi micile, dar importantele ei realizări din La Belle Époque, cele care o vor transforma, în cele din urmă, nu încă într-o egală a bărbatului, dar, totuşi, într-o fiinţă mult mai liberă şi mai sigură pe sine. E o triplă revoluţie a trupului feminin, care începe în La Belle Époque şi la care participă moda, industria cosmetică şi, deloc în ultimul rând, sportul.

Rescrierea standardelor de frumuseţe

În codul bunelor maniere feminine din vremea lui Napoleon al III-lea, femeia era o fiinţă care trebuia să se arate – chiar şi atunci când nu era cazul – fragilă, neajutorată, să leşine des şi să nu-şi afirme prea mult voinţa proprie. Formele rotunjite, moi, făceau parte din canonul estetic, la fel şi corsetul şi multitudinea de detalii vestimentare ce împiedicau corpul să respire şi să se mişte natural.

În La Belle Époque, lucrurile cunosc o schimbare radicală: femeile descoperă virtuţile pe care mişcarea le poate avea pentru sănătate, încep să practice diverse sporturi, înotul şi băile în mare devin chiar o adevărată modă mondenă. Se „poartă” trupul zvelt, cu contururi ferme, eliberat în sfârşit, cu ajutorul creatorului de modă Paule Poiret, din sclavia corsetului, îmbrăcat în liniile fluide, simplificate ale creaţiilor lui Coco Chanel, îmbinând în mod fericit cochetăria cu respectul pentru libertatea gesturilor cotidiene.

Micile îmbunătăţiri ale arhitecturii urbane contribuie şi ele la eliberarea femeii din chingile tabuului social: apariţia toaletelor publice le permite să-şi câştige libertatea de mişcare în afara propriei locuinţe; apariţia marilor magazine le simplifică – şi ieftineşte semnificativ – rutina cumpărăturilor zilnice.

În aceste mari magazine, raioanele de parfumerie şi produse cosmetice sunt ele însele o dovadă a schimbării mentalităţilor. Până în jurul anului 1900, femeia „decentă” nu se fardează – în cazul tinerelor necăsătorite, fardul sau rujul de buze sunt chiar strict interzise, dacă nu vrei să treci drept o desfrânată.

În La Belle Époque, însă, această mentalitate devine inactuală: între igienă, sănătate şi frumuseţe se stabileşte acum o legătură durabilă, care le va permite femeilor să arate mai bine şi industriei cosmetice să cunoască o înflorire accelerată. Să fii îngrijită, curată, parfumată, fardată discret, atât cât să îţi pui în valoare frumuseţea naturală, devine o marcă de sănătate. Să-ţi accesorizezi cu gust ţinutele, fără excese, dar cu imaginaţie, devine semn al inteligenţei feminine. Să ştii să suplineşti atât de doritele bijuterii scumpe – pe care prea puţine femei şi le permit – cu altele ieftine, dar şic şi interesante, devine provocarea de fiecare zi a oricărei femei cochete. Şi, în general, în La Belle Époque, cochetăria nu le mai e rezervată doar celor bogate, ci le devine accesibilă tuturor femeilor, cu o singură condiţie: să-şi pună la lucru gustul estetic, imaginaţia şi creativitatea.

Desigur, ca în toate celelalte epoci istorice, şi în La Belle Époque individualitatea contează. Femeile au personalităţi diferite, poveşti de viaţă diferite, trăiesc în contexte sociale diferite şi fiecare se adaptează cum poate – sau cum se pricepe – la noul canon al feminităţii. Dar, ca trăsătură generală, La Belle Époque e începutul unei lumi în care frumuseţea, eleganţa, „misterul” feminin se „democratizează”, devin accesibile pentru un număr mult mai mare de femei – inclusiv pentru cele care, forţate de împrejurări, sau numai dornice să trăiască independent, muncesc şi îşi câştigă singure existenţa.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!