Iata cum suna o poveste “fabricata” de copiii care participa in acest moment la Atelierul de inventat povesti si scriere creativa, sub amabila coordonare a jurnalistei Ana Maria Ciobanu. :) 

Poveste de Halloween

Într-o zi, un căţeluş flămând murea de plictiseală pentru că nu avea un stăpân cu care să se joace. Pentru că era toamnă târzie şi îi era şi cam frig, s-a hotărât să părăsească butoiul care-i ţinea loc de casă şi să pornească în căutarea unui prieten.

Tot cutreierând nestingherit oraşul, Toto, căci aşa îl chema pe căţelul nostru, a văzut deodată o panteră fioroasă care alerga de mama focului. Curios din fire, s-a luat după ea. Abia putea să ţină pasul cu pantera, dar se simţea aşa de singur încât era hotărât să o urmărească şi să se împrietenască. După o fugă zdravănă, pantera a sărit brusc într-un cerc colorat care apăruse de nicăieri. Toto nu ştia că avea de a face cu un portal magic cu senzori care apărea doar când simţea că un locuitor de pe celălalt tărâm are nevoie de transport, aşa că a trecut şi el prin cercul ciudat.

De partea celaltă a portalului, un oraş înspăimântător i s-a arătat. Copacii erau uscaţi şi se mişcau ca nişte monştri, vântul bătea tare şi parcă plângea. Pantera a fugit spre o casă înfricoşătoare şi Toto a urmat-o. Uşa s-a deschis singură cu un scârţâit şi lui Toto i-au clănţănit dinţii de frică.

Cum a intrat în casă, pantera s-a făcut nevăzută şi Toto a fugit spre toaletă pentru că mai avea puţin şi făcea pe el de spaimă. Când a intrat în baie, a auzit zgomot din spatele perdeluţei de duş pictată cu cranii şi dovleci şi a încremenit. S-a uitat mai bine şi a văzut vârful unei pălării de vrăjitoare. Sub duş, vrăjitoarea cânta „Eu toamna nu dorm”. Când Toto a încercat să iasă neobservat din baie, vrăjitoarea a auzit mişcare şi şi-a dat seama că a intrat cineva în baie. Îndată s-a şi pus pe ţipat ascuţit:

–          Panteră, mişcă-ţi coada încoace şi scapă-mă de puiul ăsta neruşinat de câine care nu ştie să bată la uşă! Neruşinatule!

Bietul Toto a luat-o la fugă mâncând pământul şi nu s-a mai uitat înapoi. Cum fugea el aşa, a văzut o uşă pe care scria bucătărie şi şi-a amintit cât era de flămând. A împins uşor uşa şi a văzut o cuşcă în care un vârcolac imens mânca dovleci şi cartofi cruzi cu mare poftă. De la atâta alergat, dar şi de foame, lui Toto au început să-i curgă balele.

–          Ce te uiţi aşa nenea cuţu? L-a întrebat curios vârcolacul.

–          Mi-e foame. Îmi dai şi mie ceva de mâncare?

Vârcolacul l-a analizat, a aruncat o provire la maldărul de cartofi cruzi din cuşcă şi i-a spus:

–          Nu mă lua cu zăhărelul! Ca să-ţi dau să mănânci, trebuie să mă scoţi de aici.

Zis şi făcut. Toto era foarte ager, chiar dacă era doar un pui, şi a reuşit imediat să desfacă încuietoarea cuştii cu dinţii. Vârcolacul, văzându-se liber, i-a întins un bol cu o felie de dovleac şi doi cartofi cruzi apoi a început să danseze salsa de bucurie.

Toto a halit în doi timpi şi trei mişcări urmărindu-l amuzat pe vârcolacul dansator.

După ce a terminat mâncarea, vârcolacul l-a întrebat:

–          Ce vânt te aduce în casa asta bună de nimic, plină de funingine, vrăjitoare ascunse sub duş şi nevăstuici malefice deghizate în pantere?

–          Păi n-am avut ce să fac. Urmăream pantera, am trecut printr-un portal magic şi deodată m-am trezit aici, i-a explicat trist Toto. Dar ce spui? Pantera era de fapt o nevăstuică?

–          Da, o cheamă Maleficuţa şi e foaaarte rea. Ca să ştii şi tu, eu de fapt sunt un ştrumf şi mă cheamă Unghiuţă.

–          Pe mine mă cheamă Toto şi sunt singur pe lume…

–          Pot eu să fiu stăpânul tău dacă mă ajuţi să scap din oraşul ăsta bântuit, i-a spus Vârcolacul milos.

–          Dar cum o să te transformi la loc în ştrumf?

–          Vrăjitoarea din baie trebuie să spună cuvintele invers de la formula magică a transformării mele: „Acum tu te vei transforma într-un vârcolac şi până nu va spune cineva cuvintele magice, vei rămâne aşa! Tarabim, Tarabum! Eşti un vârcolac nebun şi miroşi a fum!”

Va urma