Atelier de pictură în Acuarelă (17-21 iulie)
 

întâlnirile se desfăşoară zilnic, luni 17, marţi 18, miercuri 19, joi 20, vineri 21 iulie, de la 19.00 la 21.00

În cele cinci întâlniri, vom învăţa mai multe despre puterea şi expresivitatea culorilor şi vom descoperi noi perspective prin care putem privi natura. Vom lucra cu pastel, cărbune şi acuarelă.

Pastelul – ca tehnică a desenului – se deosebeşte de culorile tradiţionale de pictură, prin imposibilitatea amestecării nuanţelor pe paleta de culoare. Nu sunt necesare pensule sau cuţite de paletă, culoarea se aplică direct sau cu ajutorul degetelor. Acest aspect face ca lucrările în pastel să poată fi rapid executate şi mereu deschise schiţelor detaliate.

Acuarela – tehnică „vie” – e ca şi cum ai lua un gând şi l-ai transforma în culoare. :)

Începem cu fundalul şi continuăm, pas cu pas, până ajungem la subiectul principal. Abordarea acuarelei se realizează „Ud pe ud” (culoarea se răspândeşte diferit pe o suprafaţă umedă, lăsând loc spontaneităţii şi surprizelor cromatice) sau ”Ud pe uscat”.

Împreună vom parcurge cinci întâlniri pline de expresivitate, culori, trăiri, pe parcursul cărora ne vom familiariza cu tehnica acuarelei, vom folosi pastel şi cărbune pentru a îmbogăţi lucrările cu plasticităţi aparte şi ne vom acomoda cu noţiunile de bază legate de paginare, cromatică, tipuri de tuşe, pete şi linii în culoare.

Mânuind tehnica pastelului cu expresivitatea şi forţa caracteristică lui şi a crochiurilor în cărbune ce impun o abordare rapidă a desenului, vom obţine acuarele inedite, pline de culoare şi de viaţă.

Întâlnirea I – Acuarelă pe suport uscat: combinată cu pastel şi cărbune. (lucru după natură statică)

Întâlnirea II – Acuarelă pe suport umed (lucru după natură statică)

Întâlnirea III – Crochiuri de peisaje în acuarelă pe suport umed

Întâlnirea IV – Acuarelă şi pastel pe suport uscat, lucrare decorativă de inspiraţie Art Nouveau

Întâlnirea V – Lucrare decorativă cu flori, tehnică la alegere dintre cele parcurse

Fiecare întâlnire durează două ore.

Lucrările făcute la curs şi lăsate la sediul fundaţiei pot fi ridicate timp de 10 zile de la finalizarea cursului. Pentru că spaţiul nu ne permite, ele nu vor fi depozitate pentru o perioadă mai îndelungată. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Imagine: John Singer Sargent, Rio dell Angelo (1902), acuarelă,

preluată de aici: https://eclecticlight.co/2015/07/02/beyond-the-french-impressionists-23-usa-john-singer-sargent/

Cum e la atelierul de pictură în acuarelă:

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!