Valentina Bălaşa Ario
 

Este un spectacol fascinant să privesc oamenii cum se descoperă pe ei înşişi. Cu asta mă ocup. Ajut oamenii să îşi vadă frumuseţea. ” – Valentina Bălaşa Ario.

Sunt Valentina Bălaşa-Ario, Consultant de Imagine şi Stil Vestimentar, Antreprenor în domeniul modei şi al imaginii din 1996 şi Lector la Fundaţia Calea Victoriei din anul 2013.

Experienţa mea profesională a debutat în domeniul modelingului şi al publicităţii la vârsta de 15 ani, apărând în capmpanii publicitare foto şi video in România, Europa şi Statele Unite şi în diverse producţii tv româneşti.

În anul 1996 am început activitatea de antreprenoriat în domeniul modei şi al imaginii, deschizând un atelier de creaţie vestimentară şi un studio foto, unde am experimentat transformări de imagine şi stil şi am conceput campanii foto şi producţii publicitare pentru artişti, medici şi antreprenori din toate domeniile.

Această activitate mi-a adus bucuria şi onoarea de a colabora cu persoane publice (Sandra Ecobescu – Preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei), vedete de televiziune (Mihaela Tatu, Andreea Perminova, Iulia Pârlea), artişti pop (Bosquito, Andreea Bănică, Laura Stoica) şi artişti lirici (sopranele Leontina Văduva, Rodica Vică, Mădălina Stan, Voica Potângă, Mirela Zafiri, Maria Miron Sârbu, Mădălina Barbu, violonista Monica Postolache, artista Aleka Potângă, baritonul Zoltan Nagy).

Activitatea mea profesională a fost puternic influenţată de pictorul Sabin Bălaşa, care mi-a fost mentor şi socru şi care m-a instruit în domeniul artei timp de 12 ani.

Am studiat la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi am urmat cursuri de educaţie alternativă de public speaking, negociere, time management şi design interior.

Pentru că iubesc dezvoltarea permanentă, în acest moment studiez la Universitatea Naţională de Arte, la facultatea de Arte Decorative şi Design.

Experienţa şi rezultatele profesionale din domeniul modei şi al imaginii m-au adus în echipa de Lectori ai Fundaţiei Calea Victoriei în anul 2013.

Am pornit această colaborare din dorinţa de a educa vestimentar şi estetic copiii şi adolescenţii care au nevoie de repere şi de claritate în alegeri la început de drum prin viaţă, cu scopul de a gestiona eficient resursele materiale şi de a activa imaginaţia.

Această colaborare profesională s-a dezvoltat organic, astfel au luat naştere atelierele care se adresează publicului larg:

  • Atelierul de Machiaj,
  • Cursul de Stil Vestimentar (feminin, masculin şi pentru adolescenţi),
  • Cursul de Feminitate “How to Be a Lady” (curs care completează aspecte estetice care nu au fost cuprinse în cursurile de machiaj şi stil vestimentar).

Aceste ateliere au loc la sediul fundaţiei, cât şi în sediile corporaţiilor care organizează evenimente pentru angajaţi.

Am gândit o serie de Ateliere de Educaţie Vestimentară special concepute pentru adolescenţii care participă la Şcoala Altfel, cât şi pentru tinerii diplomaţi ai Institutului Diplomatic Român. Până în prezent am desfăşurat acest atelier în zeci de şcoli şi licee şi este apreciat atât de elevi cât şi de profesori.

Merită să menţionez activităţile speciale pe care le-am desfăşurat la Fundaţia Calea Victoriei, în colaborare cu: Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (proiect care are ca scop dezvoltarea personală a copiilor aflaţi în custodia Statului) şi AFCN –  Laboratorul Schimbării (proiect care are ca scop dezvoltarea personală şi integrarea migranţilor şi refugiaţilor din România).

Prin activitatea pe care o desfăşor, îmi place să aduc bucurie şi inspiraţie oamenilor, punându-i în ipostaze în care să îşi descopere şi să îşi asume potenţialul de frumuseţe. În viziunea mea, frumuseţea este un scop în sine, ne atinge toate aspectele vieţii şi este asociată cu ideea de bunătate sau bine, aşa cum vechii greci vedeau kalokagathia.

Foto: D. Ramona Rusu

Video: Regia Vlad Trandafir – www.colturidebucuresti.net

Music: Tenderness – Composed and performed by Bensound

 

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!