Ca să protejăm orașul e important să îi cunoaștem istoria și patrimoniul, să descoperim poveștile oamenilor de demult și clădirile spectaculoase care încă există.

Ne place să ducem mai departe poveștile celor mai importante străzi și case de patrimoniu din capitală, precum și întâmplările personalităților și artiștilor care au trăit aici sau au vizitat Bucureștiul. Prima noastră expediție culturală a avut loc în vara anului 2008, în compania doamnei Georgeta Filitti, în cadrul cursului Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei, când ne-am plimbat prin centrul vechi, aflat atunci în șantier.

În primavara anului 2009 am început plimbările de sâmbătă pe Calea Victoriei, Kiseleff, zona Ioanid si Blvd Magheru în compania tinerilor istorici Anita Sterea și Victor Grecu, reluate periodic, la care au participat atât oameni din capitală cât și din alte orașe sau din alte țări.

La aceste expediții culturale se adaugă conferințele doamnei G.Filitti despre istoria orașului, precum și Balul Bucureștiului Interbelic, a cărei primă ediție a avut loc în 27 mai 2010 la Palatul Cercului Militar Național.

Pentru tururi personalizate: grup de prieteni, team building, tur ghidat în limba engleză sau franceză, te rugăm să le scrii colegelor de la [email protected].

Bucureştiul Art Deco

Pe 28 aprilie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la deschiderea Expoziției Internaționale de Arte Decorative și Industriale din Paris, ce a dat noua denumire curentului deja existent, Art Deco. Vă invităm sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11:00, la un nou eveniment unde Ovidiu Neacșu, [...]

Călătorie în Valahia orientală: nopţile arabe ale Bucureştiului fanariot, din 21 noiembrie 2025

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de vineri, în intervalul 19:00-21:00. Date desfăşurare curs: 21, 28 noiembrie (fizic) și 5 decembrie (online). !!! Primele două ședințe se vor desfășura FIZIC, iar ultima ședință va avea loc ONLINE. ***Vârsta minimă de [...]

Descoperă povestea Muzeului STORCK

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Vă invităm sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11:00, să descoperim alături de gazda noastră, Vlad Vieru – istoric de artă şi muzeograf – povestea Muzeului Storck. Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află în nordul [...]

Descoperă Palatul Elisabeta – tur ghidat

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Vă invităm vineri, 22 august, de la ora 18.00, să vizitați Expoziția Regală „Palatul Elisabeta”, o clădire elegantă, puțin cunoscută de publicul larg prin localizarea sa discretă în imediata apropiere a Muzeului Satului. Construit [...]

Descoperă povestea muzeului Theodor Aman

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Vă invităm sâmbătă, 9 august, de la ora 11:00, să descoperim alături de gazda noastră, Greta Șuteu - istoric de artă și muzeograf - povestea muzeului Theodor Aman, una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, [...]

Descoperă povestea Casei cu clopoţei: Muzeul de Artă Populară „Nicolae Minovici”

Vă invităm sâmbătă, 21 iunie, de la ora 11:00, să descoperim alături de gazdele noastre - Silvia Iordache, etnolog și Ionuț-Alexandru Banu, istoric - una dintre cele mai interesante clădiri din nordul orașului, Casa Nicolae Minovici - cunoscută și sub numele Casa cu Clopoței, aflată [...]

Descoperă Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu, cu istoricul Adrian Majuru

Vă invităm sâmbătă, 17 mai, de la ora 11:00, să descoperim alături de istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Casa Filipescu-Cesianu (1892) - una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Époque, rămasă fidelă proiectului [...]

Tur ghidat pentru adolescenţi – Descoperă Calea Victoriei

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 11.00, îi invităm pe adolescenți să descopere povestea celei mai vechi artere din București - Calea Victoriei. V-ați întrebat vreodată cum ar fi să putem călători în timp? Acest lucru este posibil, [...]

Descoperă Muzeul George Severeanu – o excepţională colecţie numismatică şi de antichităţi

Vă invităm sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 11:00, să descoperim prin intermediul unei prezentări, susținute de istoricul Alina Streinu, povestea Muzeului George Severeanu (Muzeul Municipiului Bucuresti) - reşedinţa primului director al Muzeului Municipiului Bucureşti și un exemplu tipic [...]

Palate şi monumente deschise din Bucureşti: Povestea Palatului Parlamentului – conferinţă cu acad. Georgeta Filitti

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. IMPORTANT - Având în vedere reglementările instituţiei, vă rugăm să țineți cont că accesul se face pe baza actului de identitate în original. Vă invităm sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 11.00, la un nou eveniment din seria PALATE ŞI [...]

Palate şi monumente deschise din Bucureşti: Povestea Palatului Suţu – conferinţă cu acad. Georgeta Filitti

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Vă invităm sâmbătă, 15 martie, de la ora 11.00, la un nou eveniment din seria PALATE ŞI MONUMENTE DESCHISE DIN BUCUREŞTI, cu acad. Georgeta Filitti,să descoperim împreună povestea Palatului Suțu, una dintre cele mai vechi reşedinţe [...]

Palate şi monumente deschise din Bucureşti: Povestea Palatului Cotroceni – conferinţă cu acad. Georgeta Filitti

***LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. IMPORTANT - Având în vedere reglementările instituţiei şi faptul că aceasta se află sub protecţia SPP, vă rugăm să menţionaţi la înscriere CNP-ul. De asemenea, vă rugăm să aveţi în vedere că la intrarea în muzeu este [...]

Palate şi monumente deschise din Bucureşti: Povestea Casei Titulescu – conferinţă cu acad. Georgeta Filitti

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Avem plăcerea să vă invităm în 18 ianuarie, sâmbătă, de la orele 11:00, la Casa marelui diplomat Nicolae Titulescu, unde în prezent își desfășoară activitatea Fundația Europeană Titulescu. Casa pe care o vom vizita păstrează încă [...]

Palate şi monumente deschise din Bucureşti: Povestea Hanului lui Manuc – conferinţă cu acad. Georgeta Filitti

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Vă invităm duminică, 24 noiembrie, de la ora 11.00, la un nou eveniment din seria PALATE ȘI MONUMENTE DESCHISE DIN BUCUREŞTI, cu acad. Georgeta Filitti, să descoperim împreună povestea Hanului lui Manuc, una dintre cele mai vechi clădiri [...]