Zâmbetul în operele de artă: de la Leonardo DaVinci la Yue Minjun
 

“Zâmbeşte!” este un îndemn pe care îl auzim des când realizăm o poză, un selfie. Este o acţiune de câteva secunde, şi suntem suprinşi în imagine, fericiţi. Persoanele care zâmbesc ne transmit o stare de bine şi ne place să ne uităm la fotografii şi imagini în care oamenii se simt bine.

Ne-am aştepta ca şi în artă să găsim constant portrete cu oameni care zâmbesc.  Însă, dacă vom cerceta cu atenţie imaginile din istoria artei şi lucrările contemporane observăm că sunt puţini artişti care suprind personaje/ persoane care zâmbesc.

Lucrările de artă  redau de cele mai multe ori personaje cu stări interioare profunde, sunt gânditoare, întristate, serioase, cu o privire determinată, însingurată si de foarte puţine ori observăm un zâmbet sincer.

În acest curs, lectorul Mihaela Ion pune accentul pe lucrări de artă importante în istoria artei în care personajele suprinse zâmbesc sau este suprinsă o încercare de zâmbet.  Fie că este un zâmbet euforic, unul cinic, unul din aburii alcoolului sau unul misterios.

Începem cursul cu zâmbetul arhaic (prezent pe sculpturile realizate în Grecia Antică), ulterior povestim de Monalisa lui Leonardo DaVinci, ajungem la Pieter Bruegel, Peter Paul Rubens, Gian Lorenzo Bernini, Diego Velázquez, Jean Auguste Dominique Ingres, Jean-Honore Fragonard, Auguste Renoir, Mary Cassat, trecem la Kerry James Marshall, Andy Warhol, Norman Rockwell pentru ca dintre artiştii contemporani să îi analizăm pe Yue Minjun, Takashi Murakami & prezentăm şi ilustraţiile realizate de Irina Maria Iliescu.

Prezenţa şi absenţa zâmbetului în lucrările de artă sunt analizate din punct de vedere social, artistic si istoric, astfel încât să fie ilustrat tabloul complet al epocii în care opera a fost realizată.

Evenimentul are loc online, live, pe zoom.us. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa evenimentul pe Zoom.us. 

Imagine – colaj

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!