Vinuri spaniole – de la tradiţionalista Rioja, până la vinurile cult din Insulele Canare
 

Atelierul are loc online.

Vă propunem o nouă aventură viticolă într-o ţară foarte ofertantă din toate punctele de vedere. Ţara care a dat artişti fabuloşi precum Cervantes, Picasso, Dali, Almodovar, dar şi pe Ferran Adria – pionierul gastronomiei moleculare, considerat cel mai bun chef al secolului 21. Tot de acolo vine şi neastâmpăratul Tempranillo – soiul de struguri pentru cele mai delicioase vinuri roşii ale Spaniei.

Iată că ne găsim în această schimbătoare vară bucureşteană să povestim împreună despre regiunile viticole ale Spaniei. Despre apelaţiuni, despre cum citim o etichetă de vin spaniol, soiurile lor autohtone, care sunt numeroase şi care trebuie musai descoperite într-o viaţă de om. Alături de Jamon Serrano, brânză Manchego, chorizo picant, paella cu fructe de mare proaspete, măsline, sardine şi unele dintre cele mai delicioase uleiuri de măsline din lume, din care vă recomandăm să faceţi un platouaş ca să intre poveştile mai bine.

Spania este un tărâm al originalităţii şi al creativităţii pe plan viti-vinicol (gastronomic nu mai zic) cu suprafeţe enorme de viţă-de-vie şi varietate mare de stiluri. Sunt producători ambiţioşi şi vizionari, care scot la lumină constant soiuri autohtone, care produc mult vin organic şi biodinamic şi care sunt din ce în ce mai cunoscuţi şi apreciaţi pe piaţa internaţională.

Din nord, de la regiunile Rioja şi Ribera del Duero, cele mai cunoscute regiuni viticole ale Spaniei, adevărate etaloane pentru vinuri roşii delicioase făcute în special din Tempranillo, poposim apoi în nord-vest, în Galicia, pe ţărmul Atlanticului. Acolo rege este Albariño, un soi pentru vinuri albe care poate suci minţile şi celor care spun că ei nu beau niciodată vinuri albe :).

Vom merge apoi în zona Barcelonei – Catalunia, unde s-a născut Cava, acest spumant făcut după metodă tradiţională, care deschide orice seară într-un oraş atât de colorat şi viu cum este Barcelona.

Mergem apoi către Jumilla şi Yecla, adevărate nestemate ascunse ale Spaniei, cu vinuri originale şi tradiţii culinare proprii, ca să ne desfătăm până la final în minunatele Insule Canare. Descoperim particularităţile vinurilor din vii crescute pe soluri vulcanice, soiuri pe care nu le descoperi decât dacă mergi la faţa locului.

Până la următoarele călătorii în insule, vă propun să şi degustăm împreună (online) 3 vinuri spaniole: Protos Verdejo 2019 , Protos Crianza 2016 (Tempranillo), Bodegas Juan Gil, Eticheta Argintie, Jumilla (Monastrell).

Vă recomandăm să le comandaţi cu cel puţin o săptămână înainte de atelier.

Toate vinurile sunt disponibile pe www.vinmagazin.ro.

Achiziţia de vinuri este pur opţională, dar ar aduce un plus de savoare întâlnirii noastre virtuale. Preţul vinurilor nu este inclus în costul atelierului.

foto: unsplash.com

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!