Vermeer şi tihna secolului de aur olandez
 

Nu e doar „Fata cu cercel de perlă”, efigia feminină cea mai ficţionalizată a istoriei artei occidentale, de la Gioconda şi Fornarina. E mult mai mult. Personalitatea şi lexicul lui Johannes Vermeer se întind peste unduirea molcomă a secolului al XVII-lea olandez.

Monumentalului Rembrandt, cel care îmbracă mitologia, Biblia şi politica în aur stins şi fizionomii memorabile i se contrapune (cuminte, calm, construit) opera liniştită a lui Vermeer. Interioare curate, ordonate, perspective domestice, doamne ce brodează, citesc, trebăluiesc, notează şi, uneori, chiar se înfioară, toate, însă, în căldura aşezată a locuinţelor somnorosului Delft.

În jurul misteriosului artist s-a concentrat o pleiadă de pictori, impropriu numit „micii olandezi”, care excelează fiecare în redarea obişnuitului, a decupajelor din care se iveşte viaţa de zi cu zi a burgheziei olandeze: peisagişti-poeţi ai cerului cu o mie de chipuri; povestitori ai călătoriilor pe mare, unde Ţările de Jos deţin supremaţia; scenografi ai zilnicului, maeştri ai modului în care cade lumina pe o lămâie decojită şi un pocal cu picior de cristal; reporteri ai nimicului, care relatează episoade din viaţa matroanelor ghiftuite, a medicilor de circumscripţie, a copiilor jucăuşi, a musafirilor şi gazdelor, toate şi toţi în găoacea confortabilă a căminului.

Într-o perioadă în care ne-am rescris legătura cu propria locuinţă, vă invit la două ore de relaxare casnică, în compania lui Johannes Vermeer şi a galaxiei de artişti olandezi care au preamărit supremaţia lui „acasă”.

Evenimentul are loc online, pe zoom.us. Toate persoanele înscrise vor primi cu o zi înainte de data începerii linkul unde vor urmări evenimentul live, online.

imagine: Johannes Vermeer, Fata cu cercel de perlă


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!