Trei împărătese celebre – Ecaterina cea Mare, regina Victoria şi împărăteasa Elisabeta (Sissi)
 

Cum era să faci parte din marile dinastii europene – Romanovi, Habsburgi sau să reprezinţi coroana Marii Britanii? Cum a fost viaţa acestor împărătese şi regine – Ţarina Ecaterina cea Mare a Rusiei, regina Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii şi împărăteasa Elisabeta (Sissi) a Austro-Ungariei? Cât din mitul care s-a creat în jurul lor are legătură cu realitatea istorică?

Afli toate acestea la cursul despre împărătese şi regine – trei destine diferite care au marcat fiecare în felul propriu şi în acord cu ambiţiile lor istoria Europei.

Ambiţiile Ecaterinei cea Mare de a face din Rusia o mare putere au influenţat fără îndoială destinul acestei ţări. Admirată şi controversată în egală măsură, ea a conferit – prin inteligenţa, tenacitatea şi cultura ei – un prestigiu de necontestat Rusiei. Regina Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii şi împărăteasă a Indiilor a creat o epocă, numită în istorie „epoca victoriană”. Puterea ei, capacitatea uluitoare de a determina faptele istorice şi forţa cu care a ştiut să se impună au adus Casa Regală Britanică în prim-planul politicii mondiale în vremea ei.

Cunoscută mai mult pentru frumuseţea şi talentul ei literar, împărăteasa Elisabeta (Sissi) a Austro-Ungariei a marcat epoca în care a trăit, deşi cei care au trăit în vremea când ea domina saloanele vieneze poate nu au înţeles-o aşa cum ar fi meritat.

Temele celor două întâlniri sunt:

Cursul 1: Marile dinastii europene – Romanovii, Habsburgii, casa regală Britanică. Rusia imperială – Curtea de la Sankt Petersburg. Reşedinţele regale ale Regatului Unit. Fastul de la Curtea Vienei. Descendenţele acestor împărătese. Copilăria lor şi pasiunile. Alianţele matrimoniale, viaţa de cuplu şi Încoronările. Relaţii şi infidelităţi imperiale.

Cursul 2: Prestigiul puterii. Implicarea în diplomaţie şi politică. Epoca lor şi felul în care a fost influenţată. Război şi pace. Reforme şi program politic. Reprezentări în epocă. Dincolo de mit, dincolo de cinematografie. Moştenirea pe care au lăsat-o Europei.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, vei primi  un link cu ajutorul căruia vei accesa cursul pe Zoom.us. 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!