Sunt perfecţionist, dar mă tratez!
 

“Cu cât se pune mai mult accent pe perfecţiune, cu atât aceasta este mai de neatins.”

Haridas Chaudhuri

În funcţie de opiniile lor despre perfecţiune, există mai multe tipuri de oameni: aceia care cred că perfecţiunea nu există, aceia care cred că există, dar este foarte greu de atins şi aceea care cred că totul este deja perfect aşa cum este.

Timp de 40 de ani am oscilat între primele două opinii, cu accentul pus pe atingerea perfecţiunii prin muncă susţinută, cu perseverenţă şi seriozitate. Odată cu descoperirea conceptului de Mindfulness, am trecut treptat către a treia categorie şi am început să privesc viaţa din perspectiva: ceea ce ESTE este deja PERFECT. Am descoperit Prezentul Perfect şi m-am eliberat din constrângerile perfecţionismului. Nu a fost un drum uşor, dar a meritat fiecare pas.

Acest curs te-ar putea interesa dacă:

– eşti conştient/ă că nevoia de a face totul perfect îţi consumă multă energie şi resurse

– ai obosit să lupţi cu vocea din capul tău care îţi tot repetă că ceea ce faci nu este niciodată suficient de bun

– nu mai vrei să-ţi bazezi toate deciziile pe gândirea analitică, ci vrei să te laşi ghidat mai mult de sentimente şi de intuiţia corpului

– te înfurie propria nevoie de a controla situaţiile şi oamenii din jur, dar nu ştii cum să trăieşti altfel

– simţi nevoia să fii mai permisiv şi mai înţelegător cu propria persoană

– îţi doreşti să priveşti viaţa dintr-o perspectivă mai relaxată, dar nu cunoşti decât “tiparul perfecţionistului” 

Pe parcursul celor patru întâlniri vom parcurge din perspectiva Mindfulness drumul:

 – de la ce este şi ce nu este perfecţionismul în general, la perfecţionismului tău în particular

– de la autocritică, la stima de sine şi la acceptarea de sine

– de la judecată şi critică, la acceptarea celorlalţi cu compasiune

– de la a trăi cu mintea în trecut sau viitor, la ancorarea în momentul prezent

– de la prea multe gânduri, îngrijorări şi frica de a greşi, la acceptarea a ceea ce este

– de la planificarea în cel mai mic detaliu, la a acţiona cu încredere, deschidere şi curiozitate

– de la nevoia de a controla viitorul, la a trăi cu uşurinţă în incertitudine

Deoarece Mindfulness este în primul rând o practică, este nevoie de exerciţiu susţinut pentru a reuşi să transformi paradigmele din viaţa ta.

Pe lângă recomandările teoretice şi discuţiile de grup, în cadrul sesiunilor vom pune accent în primul rând pe partea aplicativă. Între sesiunile de lucru, vei primi aplicaţii practice care să te ajute să integrezi în viaţa de zi cu zi conceptele învăţate.

Ce vei dobândi până la finalul cursului?

  • o serie de tehnici şi exerciţii bazate pe conceptul Mindfulness (meditaţia celor cinci simţuri, mâncatul conştient, scanarea corporală sa) pe care le vei putea folosi ca alternative la tiparele automate familiare care ţi-au ghidat viaţa până acum
  • un context în care să îţi alegi acele practici reprezentative pentru tine şi usor de integrat în viaţa ta (sport, desenat, curăţenie, gătit sunt doar câteva dintre activităţile care pot fi transformate în practici zilnice Mindfulness)
  • o stare de relaxare, linişte, împăcare în viaţa de zi de zi chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum vrei tu
  • o perspectivă nouă asupra a ce înseamnă o viaţă trăită cu flexibilitate, creativitate, compasiune şi libertate.

P.S. Aceasta nu este o prezentare PERFECTĂ şi s-ar putea să nu satisfacă gândirea ta analitică. De aceea, te invit să iei decizia de a participa cu curs folosindu-ţi preponderent intuiţia. Dacă nu ştii cum să faci asta, vino la curs să afli! ;)

 

 

Imagine preluata de aici: https://www.pexels.com

 

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!