Regina Maria, un cronicar de excepţie
 

Vă invităm la un nou eveniment cu istoricul Georgeta Filitti, desfaşurat în Salonul Fundaţiei Calea Victoriei, dedicat Reginei Maria şi scrierilor sale memorialistice, care reconstituie decenii din istoria noastră recentă, evenimente inedite, emoţiile şi gândurile unei personalităţi emblematice care inspiră mii de oameni. Doamna G. Filitti va face referire la pagini din Jurnalul Reginei Maria care încă nu au vazut lumina tiparului şi pe care domnia sa le studiază in prezent.

“Regina Maria a învăţat încă din tinereţe să-şi facă datoria: a acceptat un soţ ales de familie şi i-a dat moştenitorul aşteptat. A ajuns să-şi cunoască şi să-şi  iubească noua patrie. A dovedit-o în nenumăratele opere de binefacere, în susţinerea şi ajutorarea combatanţilor în războaiele balcanice şi mai ales apoi, în timpul primului război mondial. Din 1916 se consacră unei îndeletniciri care o situează printre cronicarii de frunte ai epocii.

Cu o rigoare ce aminteşte de educaţia britanică, Regina Maria consemnează zi de zi, până puţin înainte de moarte, fapte, evenimente, discuţii. Dezvăluiri din viaţa membrilor familiei regale, conversaţii cu oameni politici, portrete inspirate, grija permanentă pentru ”casele ei de vis” şi grădinile ce le înconjurau – totul defilează în faţa cititorului ca o uimitoare panoramă nu doar a societăţii româneşti ci şi cu inserţii expresive despre locurile din străinătate vizitate de Regină în acest timp.

Rămas inedit pentru anii 1929-1937, jurnalul Reginei Maria este un tezaur ce aşteaptă să fie cunoscut. Moda jurnalelor în “La belle epoque” şi în anii interbelici face să putem compara mărturisiri multiple, ceea ce conferă un plus de credibilitate şi valoare consemnărilor Reginei.” – istoricul Georgeta Filitti


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!