Perseide şi 4 planete pe cerul de seară – Observaţii astronomice
 

În noaptea de 11 spre 12 august, după miezul nopţii, pe cer se vor putea observa zeci de stele căzătoare. Fundaţia Calea Victoriei vă invită la o expediţie în afara oraşului pentru observarea în bune condiţii a meteorilor.

Seara va începe cu observarea obiectelor cereşti prin telescop, la lumina Căii Lactee şi înconjuraţi de natură. Apoi, după miezul nopţii, se vor face observaţii cu ochiul liber la stelele căzătoare. Pe parcurs participanţii vor desluşi constelaţiile, stelele importante şi vor vedea prin telescop planetele Jupiter şi Saturn.

Perseidele sunt un curent de meteori care apare în fiecare an în luna august. În perioada 17 iulie – 24 august planeta noastră trece prin locul unde s-a aflat coada cometei Swift-Tuttle. Traiectoria cometei este plină de praf cometar care va intra în atmosfera Pământului unde va ioniza atmosfera. De la sol vom putea vedea traseele acestora.

Meteorii se văd numai cu ochiul liber, iar în noaptea de 11 spre 12 august – se aşteaptă să se observe 100 pe oră.

Pentru a putea vedea stelele căzătoare aveţi nevoie de următoarele: sac de dormit sau şezlong; îmbrăcăminte groasă; lanternă cu lumină cât mai slabă. 

Transportul se face cu maşinile cursanţilor.

Dacă nu aveţi un mijloc de transport, dar convingeţi un prieten care are maşină să vă aducă la eveniment, şoferul participă gratuit.

Ne întâlnim la 19.45 în parcarea Bibliotecii Naţionale, unde lectorul Adrian Şonka va explica şoferilor pe ce traseu ne vom deplasa. La 20.00 vom porni către locul de unde vom face observaţiile. Vă rugăm, nu întârziaţi. 

Prezentarea propriu-zisă va începe la 22.00 şi va dura aproximativ 3 ore.

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!