Parisul şi istoria sa – tur ghidat online
 

Niciun oraş european nu beneficiază de admiraţia pe care Parisul o primeşte din întreaga lume. Oraş al intelectualilor şi artiştilor, al îndrăgostiţilor, capitala Republicii Franceze este şi un oraş încărcat de istorie.

Ne dăm „întâlnire” fix în inima oraşului, în Île de la Cité. Aici vom povesti de unde vine numele oraşului Paris şi cum a evoluat acesta în timp. Vom admira celebra catedrală Notre Dame şi vom vedea cum arată astăzi, după incendiu, dar şi cum s-a schimbat de-a lungul secolelor. Tot aici vom vedea superba Sainte-Chapelle şi vom coborî apoi spre locul în care a murit Jacques de Molay, ultimul conducător al templierilor.

Mergem apoi pe lângă Sena, în stilul a ceea ce francezi numesc flâner şi neapărat trecem pe la Louvre. Ne oprim în Place de la Concorde, unde discutăm de ce francezii au ales tocmai acest nume, iar pe Champs-Élysées mergem spre Arcul de Triumf. Urcăm împreună la etajele superioare ale Turnului Eiffel, unde vom vedea şi apartamentul lui Gustave Eiffel. Pentru pasionaţii de istorie militară, vom trece pe la Domul Invalizilor, unde vom vedea locul de odihnă al lui Napoleon Bonaparte, iar pentru pasionaţii de artă vom trece pe la Muzeele Rodin şi Orsay.

Intrăm şi în Panthéon, „templul Naţiunii”, unde vom vedea locurile de veci a câţiva mari francezi, printre care Rousseau, Voltaire, Pierre şi Marie Curie. Ne vom plimba apoi prin Montmartre şi vom discuta despre stilul arhitectural foarte diferit al bisericii Sacre-Coeur.

Ieşim apoi din Paris, pentru că nu putem rata Palatul de la Versailles, grandioasa reşedinţă a regelui Ludovic al XIV-lea, sau biserica de la Saint-Denis, loc de înmormântare pentru mulţi regi ai Franţei.

Vom avea o superbă privire panoramică asupra Parisul de la etajele superioare ale Montparnasse şi vom încheia turul nostru prin capitala Franţei în una din multele cafenele din oraş.

Fără a avea pretenţia că vom epuiza toate obiectivele Parisului (pentru că nimeni nu le poate epuiza, nici măcar parizienii), vă invit la un tur ghidat online nu doar prin capitala Franţei aşa cum arată ea astăzi, ci şi prin istoria lungă şi complexă a francezilor şi a capitalei pe care aceştia o iubesc cu atâta patos.

Photo by Irina Lediaeva on Unsplash

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!