Cum aleg un vin bun? Curs şi degustare
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de vineri, cu pauză în 3 mai. Date desfăşurare curs: 19, 26 aprilie, 10 şi 17 mai.

Cum alegi un vin de pe raftul din supermarket? Ce-ţi transmite eticheta unui vin? Ce arome cauţi în vinul pe care îl alegi în funcţie de felurile de mâncare de pe masă? Cum evaluezi un vin din punct de vedere senzorial? Cum vorbeşti despre vinuri fără a avea un limbaj pretenţios?

Dacă vă frământă vreuna dintre aceste întrebări şi aveţi şi altele în plus, vă propun să ne vedem şi să descoperim răspunsuri împreună, într-un atelier colocvial despre cum degustăm şi înţelegem vinurile, în câteva principii şi reguli de bază.

Cui se adresează atelierul nostru:

  • oamenilor care sunt interesaţi de ceea ce beau la fel de mult ca de ceea ce mănâncă. Curioşilor într-ale vinului;
  • cunoscătorilor şi celor care sunt dispuşi să investească timp şi pasiune în a înţelege vinurile;
  • tuturor celor care cred că lumea vinurilor nu este rezervată doar unui cerc restrâns de iniţiaţi.

Ne vom întâlni pe parcursul a patru ateliere în care ne vom exersa curiozitatea, vom degusta şi vom exprima ceea ce degustăm, vom descoperi vinuri, gusturi, vom face asocieri gastronomice şi culturale şi, în principiu ne vom simţi bine împreună.

Uite ce vă propun:

1. O introducere în cultura vinului în general şi a vinurilor româneşti în special. Harta viticolă a lumii şi zonele viticole din România. Povestim un pic despre viticultură, geografie, climă şi soluri. Provenienţa unui vin este la fel de importantă ca soiul sau stilul de vinificaţie. Vinurile albe – ce căutăm într-un vin alb, cum se face vinul alb şi ce soiuri sunt celebre în lume. Soiuri autohtone.

Degustare de vinuri albe din România, restul Europei şi din Lumea Nouă. Asortarea vinurilor albe cu mâncarea.

2. Rozé şi roşu. Rozul este fashion, roşul este nemuritor. Despre cum se fac rozéurile, cum se consumă, în câte nuanţe de roz se pot produce vinurile rozé. De ce vinul roşu e rege în lumea vinurilor. Vinificaţia în roşu şi alchimia fermentaţiei malo-lactice. Zone celebre din lume pentru vinuri roşii. Soiuri autohtone. Degustare de Cabernet-uri, Syrah-uri şi Feteşti negre. Cu ce le asortăm când mâncăm.    

3. Vinurile organice, biodinamice şi naturale. Sulfiţii explicaţi pe înţelesul tuturor. Întoarcerea la natură şi promovarea transparenţei în procesul de vinificaţie. Degustare de vinuri produse natural, din vie organică.    

4. Spumante şi vinuri speciale. Şampania, cava şi prosecco. Diferenţe şi asemănări. De la complexitatea şampaniei, la insuportabila lejeritate a prosecco-ului.

Când vorbim despre vinuri speciale vorbim despre vinurile dulci şi vinurile fortifiate: Porto, Sherry, vinurile de Madeira şi altele asemenea. Despre magia restului de zahăr în căutarea desertului perfect. Degustare de spumante, vinuri dulci şi… ceva special.

foto: www.pexels.com

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!