Interviu cu Alin Comşa – lectorul Şcolii de Vară de Vorbire în Public
 

Interviu realizat în cadrul proiectului Laboratorul Schimbării

Alin Comşa este trainer de dezvoltare personală şi a colaborat ca lector al Şcolii de vară de Vorbire în public, în cadrul proiectului Laboratorul Schimbării.

Liliana Preda:  Cum a fost experienţa de a le preda refugiaţilor?

Alin Comşa: Pentru mine a fost o onoare, a fost foarte frumos, m-am simţit util. Am simţit că sunt oameni care au nevoie să înveţe despre cum suntem noi românii şi despre ce înseamnă limba română. Odata ce primesc informaţii depre ce înseamnă viaţa în România adaptarea vine firesc, este mai simplă.

Liliana Preda: A trebuit să schimbi modul de abordare al cursului pentru acest public?

Alin Comşa: Da, am pus accent mai mult pe ceea ce înseamnă cultura şi civilizaţia românească chiar daca în forma ei contemporană, felul în care suntem astăzi. Cred că şi un pic de istorie care să explice de ce suntem acum aici este binevenită.

Liliana Preda: Care e fost principalul obstacol pe care a trebuit să-l depăşeşti în susţinerea cursului?

Alin Comşa: Este mult spus obstacol. Oamenii vin cu nişte poveşti incredibile şi care sunt destul de emoţionante şi emoţionale, acesta ar fi „obstacolul”. Este destul de dureros uneori să le afli poveştile, să afli de ce sunt refugiaţi, ce li s-a întâmplat, altfel toţi sunt nişte oameni minunaţi.

Liliana Preda: Ce îţi doreşti să înveţe participanţii la acest curs?

Alin Comşa: Îmi doresc să fi plecat de la curs cu încrederea faptului că pot să trăiască în România şi că pot face parte din societatea românească. Că pot să îşi câştige banii necesari făcând ceva util pentru societatea din care fac parte acum. Este vorba despre posibilitatea de a fi fericiţi aici.

Liliana Preda: Cu ce te-a îmbogăţit această experienţă?

Alin Comşa: Am înţeles mai palpabil faptul că există alte lumi. Fiecare om de la curs a venit cu propria-i poveste care a fost spusă cu toată emoţia şi toată trăirea aferentă. Am înţeles mai mult despre lume.

Proiectul Laboratorul schimbării este un proiect cultural co-finanţat de  Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

 


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!