Interviu Ammar Alnahhas – Pictor sirian şi expozant în cadrul expoziţiei de pictură „Viziune orientală”
 

Interviu realizat în cadrul proiectului Laboratorul Schimbării

Liliana Preda: De cât timp eşti în România?

Ammar Alnahhas: Am venit în ţară acum 13 ani.

Liliana Preda: De ce ai venit în România?

Ammar Alnahhas: Toţi artiştii, din orice ţară, îşi doresc să călătorească, să exploreze, să vadă locuri, oameni, experienţe şi obiceiuri. Un factor deteminat a fost şi că aici se afla familia mea. Când am ajuns doream să stau doar 3 luni, dar oamenii pe care i-am întâlnit au fost foarte primitori.

Liliana Preda: Cum ai fost primit în lumea artistică?

Ammar Alnahhas: De la bun început toţi oamenii întâlniţi au fost foarte drăguţi şi prietenoşi. Am fost invitat la expoziţii personale sau de grup, am călătorit împreună prin ţară în locuri precum Sf. Gheorghe, Sighişoara, Delta Dunării etc, ocazie cu care am cunoscut mai bine această ţară şi locuitorii. Toţi artiştii cu care am interacţionat m-au încurajat şi m-au ajutat. Am ajuns să am numeroase expoziţii în România, prima expoziţie am avut prima expoziţie în anul 2010 la Galeria Basil în Bucureşti, iar cea mai mare expoziţie personală a fost în 2016 la Biblioteca Naţională, unde am expus aprox 100 de lucrări. Am şi un atelier personal unde doritorii pot veni să vadă lucrările mele.

Liliana Preda: Cum au fost primite picturile tale de către publicul român?

Ammar Alnahhas: Lucrările mele au plăcut foarte mult publicului încă de la început. Nu neapărat ca artă, cât ca stil. Şi aici în România sunt mulţi pictori foarte buni, dar ceea ce diferenţiază lucrările mele este influenţa stilului oriental care se regăseşte în cromatica folosită. Îmi place foarte mult să folosesc culori aprinse.

Liliana Preda: Ce vrei să transmiţi prin lucrările tale?

Ammar Alnahhas: Îmi place să transmit viziunea mea de artist asupra locurilor vizitate care mi-au atras atenţia. În lucrările mele folosesc şi câteva elemente simbolice cum ar fi pasărea (aceasta simbolizează primăvara, renaşterea, iubirea) sau dervish-ul (pe care l-am ales ca element reprezentativ al spaţiului oriental).

Publicată de Laboratorul schimbării pe Luni, 14 octombrie 2019

Proiectul Laboratorul schimbării este un proiect cultural co-finanţat de  Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!