How to… IELTS? Interactive workshop in English (2-5 septembrie)
 

Întâlnirile au loc zilnic: luni 2, marţi 3, miercuri 4, joi 5 septembrie, de la 16.30 la 18.00.

DE CE?

Dacă vă doriţi să daţi examenul IELTS (The International English Language Testing System), cel mai cunoscut şi mai cerut test de limbă engleză din toată lumea, acest workshop vă oferă o imagine de ansamblu a probelor, a tipurilor de exerciţii, a cerinţelor şi a tehnicilor necesare abordării fiecărui task.

CUI SE ADRESEAZĂ?

Tuturor celor care urmează să susţină examenul IELTS pentru:

  • Continuarea studiilor la universităţi din străinătate;
  • Obţinerea unui loc de muncă peste hotare;
  • Echivalarea probei de limba engleză din cadrul examenului de Bacalaureat;
  • Angajarea într-o companie unde se vorbeşte doar limba engleză;
  • Obţinerea unei diplome de limba engleză recunoscută internaţional.

CUM?

Pe parcursul a patru întâlniri – fiecare fiind dedicată unei probe (Listening, Reading, Writing şi Speaking) – vom analiza structura subiectelor de examen, veţi învăţa cum să abordaţi fiecare tip de exerciţiu, veţi afla tips&tricks pentru punctajul dorit şi veţi exersa taskuri similare celor de la examen.

Temele celor 4 întâlniri sunt:

Workshop 1 – LISTENING: În prima întâlnire veţi afla cum este structurată prima probă de examen, ce tehnici de atenţie şi concentrare să folosiţi pentru a rezolva corect exerciţiile, cum să vă încadraţi în timpul alocat şi ce alte exerciţii să faceţi pentru a vă îmbunătăţi viteza de reacţie la Listening.

Workshop 2 – READING: Considerată de mulţi cursanţi ca fiind cea mai dificilă probă din cadrul examenului IELTS, partea de Reading ridică nu doar probleme de vocabular şi gramatică, ci şi dificultăţi de abordare a textelor de mari dimensiuni. În cadrul celui de-al doilea workshop vă veţi familiariza cu strategii de citire a unui text elaborat, veţi afla metode de identificare şi extragere a informaţiilor cerute şi de înţelegere rapidă a ideilor importante.

Workshop 3 – WRITING: A treia întâlnire este dedicată subiectelor de Writing, din cele două secţiuni ale acestei probe. Vom discuta despre tipuri de cerinţe, structura eseurilor, numărul şi organizarea paragrafelor pentru fiecare task în parte, precum şi elemente de limbaj specific. Exerciţiile de Writing rezolvate de participanţi în cadrul acestui workshop vor fi evaluate până la următoarea întâlnire.

Workshop 4 – SPEAKING: Ultimul workshop va fi dedicat structurii acestei probe, timpului necesar fiecărui subiect, tehnicilor şi strategiilor de abordare pentru o varietate de subiecte posibile.

foto: pexels.com

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!