Cum să comunicăm eficient
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de marţi, în intervalul 19:00-21:00.

A comunica înseamnă a cumineca” – Constantin Noica /

Te-ai gândit vreodată că având un comportament adecvat putem evita potenţialele conflicte personale sau profesionale?

Te invităm la un curs organizat în trei şedinţe interactive cu Alexandru Philippide, absolvent al Facultăţii de Filosofie şi al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, trainer cu experienţă, cu o specializare în managementul resurselor umane şi cel financiar (MBA la Open University).

Având exemplul mesajului lui Constantin Noica cursul oferă o incursiune în spaţiul psiho-comunicării, mai exact vei învăţa tehnici de adaptare şi transmiterea mesajelor după metoda Herrmann Brain Dominance Instrument (HBDI), adică adaptarea şi transmiterea mesajelor în funcţie de fenotipul comportamental al interlocutorului.

Dar ce este un fenotip?

Fenotipul care generează comportamentul este modul personal / intim de a percepe lumea, de a gândi şi de a comunica. Cunoscând bine cele patru fenotipuri care generează comportamentul, vei stăpâni mai bine modul în care gestionezi situaţiile tensionate, transformându-le în situaţii de consens.

La finalul cursului vei înţelege mai bine propriul mod de gândire, care se manifestă în felul de a  comunica şi interacţiona cu ceilalţi, iar însuşirea acestor tehnici îţi va dezvolta abilitatea de a fi convingător, persuasiv, îţi va facilita drumul spre atingerea obiectivelor.

De asemenea, vei învăţa cum să-ţi adaptezi propriul discurs la fenotipul interlocutorului, pentru a avea o situaţie de comunicare eficientă.

Conţinutul comunicării se structurează pe următoarele puncte :

1. Scurt expozeu introductiv asupra elementelor comunicării (Roman Jakobson)

2. Comunicarea verbală şi nonverbală – explicaţie şi aplicaţie asupra paralimbajului, limbajul gesturilor, limba ca sistem de semne lingvistice

3. Fenotipuri comportamentale, caracteristici, metode de depistare ale Analiticului, Secvenţial-proceduralului, Interpersonal-holisticului, Emoţional-empaticului.

4. Adaptarea şi transmiterea mesajelor pornind de la depistarea fenotipului comportamental al interlocutorului (exemplificări, studii de caz)

5. Depistarea propriului fenotip comportamental (explicaţii şi suport tehnic pentru realizarea testării propriului profil)

6. Sesiune de întrebări şi răspunsuri

Analiza fenotipurilor comportamentale şi înţelegerea elementelor specifice fiecărui fenotip predominant, definitoriu pentru fiecare dintre noi, clarifică numeroase aspecte care se află la baza problemelor de comunicare, a neînţelegerilor, blocajelor sau chiar a crizelor din relaţiile personale şi profesionale. Această teorie complexă, cu rezultate impresionante, ne oferă instrumente eficiente şi perspective revelatoare prin care putem descifra mai bine mesajele pe care le primim şi ne ajută, la rândul nostru, să ne formulăm adecvat mesajele (verbale sau non-verbale), pentru a fi convingători, coerenţi, înţeleşi, acceptaţi sau apreciaţi de cei din jur.

Sursa foto – https://www.pexels.com/photo/group-of-diverse-young-people-with-different-appearances-6238122/


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!