Familii şi dinastii care au schimbat istoria
 

De-a lungul istoriei, numeroase familii sau dinastii au avut un rol remarcabil în conturarea destinului societăţilor, naţiunilor, popoarelor şi statelor. Fie că avem în vedere domeniul politic, ori cel economic sau cultural, putem identifica numeroase exemple în care membrii unor familii extinse au fost esenţiali pe parcursul mai multor generaţii.

Acest curs îşi propune să analizeze câteva dintre aceste exemple, atât din punct de vedere al rolului istoric, cât şi al relevanţei pentru prezent. În cadrul celor trei întâlniri, fiecare prezentând câteva studii de caz, vom discuta şi dezbate atât dinastiile în sens clasic, cel monarhic, cât şi în sensul familiilor care au acumulat transgeneraţional influenţă, avere sau prestigiu.

Temele generale ale celor trei întâlniri sunt următoarele:

1. Dinastii politice în istoria Europei. Rivalitatea dintre capeţieni şi habsburgi

În cadrul primei întâlniri discutăm despre două dintre cele mai vechi şi longevive dinastii din istoria Europei. Capeţienii, ajunşi pe tron în 987, au domnit, direct sau prin ramuri cadet, neîntrerupt în Franţa până la 1792. După Revoluţia Franceză, s-au întors pe tron, până în 1848. Descendenţi ai acestei dinastii au mai domnit şi în Ungaria, Polonia, Portugalia, Spania etc. De cealaltă parte, habsburgii, cu origine de prin secolul al X-lea, au fost împăraţi germani din 1438 până în 1806, împăraţi ai Austriei, regi ai Spaniei, Ungariei, Boemiei etc.

2. Mari capitalişti, oameni de afaceri, bancheri şi industriaşi. Familiile Medici, Rockefeller şi Rothschild

A doua dinastie se va concentra asupra unui tip diferit de dinastie, cea a familiilor care au acumulat putere economică considerabilă, transformată de multe ori şi în putere politică. Începem cu familia Medici, ce a utilizat averea pentru influenţă politică, devenind conducători ai Florenţei, apoi ai întregii Toscane, dând între timp patru popi şi două regine ale Franţei. Discutăm apoi despre familiile Rothschild, cu activităţi foarte profitabile în sectorul bancar, şi Rockefeller, cunoscuţi în special pentru afacerile din domeniul petrolier.

3. „Dinastiile” din istoria politică americană. Familiile Roosevelt, Kennedy şi Bush

A treia întâlnire a cursului va avea în vedere câteva dintre cele mai importante „dinastii” din istoria Statelor Unite ale Americii. Începem cu familia Roosevelt, care a dat doi preşedinţi, continuând apoi cu celebra familie Kennedy, care a dat un preşedinte şi ai cărei reprezentanţi au deţinut cel puţin o funcţie la nivel federal neîntrerupt din 1947 până în 2011. Ultimii reprezentanţi pe care îi vom analiza sunt cei ai familiei Bush, care de-a lungul a patru generaţii au dat doi preşedinţi, un senator şi un guvernator.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!