Strălucirea Imperiului Bizantin: de la Sfânta Sofia la căderea Constantinopolului
 

 „And therefore I have sailed the seas and come

                                                                                                  To the holy city of Byzantium”[1]

Sfânta Sofia, mozaicurile de la Ravenna, minunatele mănăstiri de la Meteora sau de la Muntele Athos – cu toţi am auzit de ele. Poate le-am vizitat deja, poate plănuim să o facem, dar cât de bine cunoaştem imperiul care a oferit lumii una dintre mari civilizaţii europene? Imperiul bizantin pare pierdut undeva în negura şi complicaţiile istoriei, ultra sudiat de specialişti, dar puţin accesibil publicului larg.

Imaginea sa strălucitore şi erudită se pierde în spatele stereotipurilor de tot felul. Ce mai reţinem astăzi sunt disputele teologice nesfârşite, intrigile politice şi imaginea unei societăţi dominate de fenomenul religios.

Vă invit să descoperim împreună povestea unui imperiu uitat pe nedrept. O civilizaţie strălucitoare care a oferit Evului Mediu un etalon al luxului şi un reper economic, iar Renaşterii italiene moştenirea Antichităţii. Cu ajutorul imaginilor şi textelor vom afla detalii legate de mediul intelectual bizantin, de viaţa publică şi privată, vom arunca o privire curioasă în palatul imperial şi vom admira arta, ceremoniile de la curte.

Evenimentul se va axa, în mod special, pe destinul capitalei imperiale, Constantinopol, din momentul fondării până la cucerirea otomană din 1453.

[1] William Butler Yeats, Sailing to Byzantium, 1928.

 

Foto:

https://en.wikipedia.org/wiki/Theodora_(6th_century)#/media/File:Mosaic_of_Theodora_-_Basilica_San_Vitale_(Ravenna,_Italy).jpg

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!