De la Cicero la Sf. Augustin – Construcţia sufletului occidental
 

Pentru o mai bună înţelegere a Europei:

Există un ”suflet occidental”? Ar trebui să admitem prin urmare şi un ”suflet răsăritean”. Nu mai pare improprie distincţia aceasta când avem în vedere diferenţa, în primul rând culturală, dintre Occident şi Orient.

Propunerea mea este pentru o ”arheologie” conceptuală (şi sentimentală) a Occidentului – blamat sau adulat, căutat ori exclus. Există o dinamică proprie Răsăritului (balcanic) în care volens-nolens ne recunoaştem. Şi pornind de aici – o anumită privire spre Apus. Dar la ce ar trebui să ne uităm când ne îndreptăm spre Occident? Care să fie rădăcina, esenţa, miezul construcţiei culturale numite ”Occident”? Şi, mai ales, de ce ar trebui să facem asta într-un anume fel?

Nici nu am început bine să scriu această scurtă prezentare şi câteva întrebări deja şi-au căutat expresie. Într-un fel, aşa ne-am obişnuit să ne raportăm la Occident – întrebându-ne şi aşteptând răspuns.

Să explorăm împreună geneza culturii occidentale, cel puţin într-una dintre trăsăturile ei: pasajul ”cultură clasică-cultură creştină”. I-am ales ilustrativ pe Cicero şi pe sfântul Augustin. Ambii inepuizabili, ambii colosali.

Câteva fragmente din ”Tusculanae Disputationes”, câteva extrase din ”De finibus bonorum et malorum” – să putem astfel examina specificul filosofiei lui Cicero. În special etica sa.

Apoi câteva pasaje din ”Confesiuni” şi unele capitole rezumate din ”De civitate dei” – având prin asta ocazia să înţelegem ruptura Antichităţii de trecutul ei păgân.

Fibrele Europei sunt bine legate deja în epoca lui Cicero, ele vor ţine laolaltă construcţia creştinismului ca formă culturală favorizată până târziu, în zorii modernităţii. Nu poate fi ignorată această moştenire decât cu preţul pierderii identităţii.

imagine: L’enlèvement d’Europe – Jean Cousin

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!