Curs pentru adolescenţi – Introducere în filosofie (19-22 iulie)
 

Întâlnirile au loc zilnic, la sediul fundaţiei, în Bucureşti: luni 19, marţi 20, miercuri 21, joi 22 iulie, de la 16.30-18.00.

La ce ajută filosofia în viaţa noastră de zi cu zi? Care au fost cei mai mari filosofi care au dat răspunsuri memorabile la marile întrebări pe care ni le punem toţi? Cât de ”fresh” sunt ideile unor gânditori de acum 2000 sau 500 de ani? Poţi afla multe idei spectaculoase din trecut şi poţi deveni filosof amator, la rândul tău, dacă explorezi un domeniu care se ocupă cu marile teme ale existenţei noastre.

În ce fel ne ajută filosofia în secolul XXI, dacă nu prin faptul că ne oferă un ghidaj alternativ şi deja omologat de mii de ani… Un sistem de orientare, câteodată simplu, câteodată complex, care ne ajută să înţelegem şi să trăim, să gândim şi să imaginăm mai apropiat de amploarea al cărei potenţial îl purtăm în noi

De fapt sunt două cursuri într-unul singur: vom călători şi prin istoria filosofiei (urmărind epoci şi gânditori), dar vom explora şi gândirea de tip filosofic (prin teme şi metode). Asta ca să nu rezumăm istoriografic această rădăcină importantă a culturii & civilizaţiei care este Filosofia.

Pentru că orice reducţie, fie şi la o simplă istorie / istorisire, va avea efectul nefericit de a diminua din substanţa chestiunii. Ce urmărim, aşadar: obsesiile filosofilor, unele insomnii, câteva incertitudini şi, mai ales, vom studia despre cum să punem corect întrebările care merită să fie puse.

câteva subiecte, pe zile:

1. Antichitatea clasică greco-romană – istoria şi arborescenţa principalelor curente de gândire filosofică.

2. Antichitatea târzie – radiografia anului 1000.

3. Renaşterea italiană – de ce nu este filosofia o formă de artă (?)

4. Un filosof român: Emil Cioran.

foto: https://unsplash.com/photos/Gaugb9T-68A


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!