Cum să trăim o viaţă cu sens
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de vineri, în intervalul 19:00-21:00.

Ȋntoarcerea acasă /

Vă invităm la un curs organizat în cinci şedinţe, propus de psihoterapeuta Stefania Dudău, despre cum să trăim o viaţă cu sens, despre cum putem păstra echilibrul ȋntre ceea ce ȋşi doreşte interiorul nostru să simtă mai des ca ȋmplinire şi existenţa noastră cotidiană.

 Acasă – ȋnseamnă restabilirea echilibrului interior. O stare de spirit sau o dispoziţie ce ne permite să trăim emoţii şi sentimente ȋn acord cu ceea ce suntem ca TOT. Mai poate ȋnsemna şi Conectarea sau Re-Conectarea.

Metafore cu care vom lucra:  “hambre del alma” – foamea sufletului, cum ajungem acasă (cum accesăm lumea noastră interioară), harta călătoriei, vehiculul ales şi combustibilul folosit pentru conectare sau reconectare, pas necesar ȋn restabilirea echilibrului din interior.

Principii psihoterapeutice adleriene prin intermediul cărora vom explora lumea interioră şi nevoile esenţiale emoţionale: unicitatea, logica privată, holismul şi “C”-urile esenţiale (CONECTARE, CONTEZ, CAPABIL, CURAJ), concept ce ȋi aparţine psihoterapeutului adlerian, Betty Lou Bettner. Toate acestea vor fi completate de manifestarea practică prin care putem restabili echilibrul interior, prin intermediul celor Cinci altitudini, concept inspirat şi creat de către lectorul acestui curs din practica cabinetului de psihoterapie.

Cele cinci altitudini sunt: Bucuria – Iubirea – Acceptarea – Binecuvântarea – Recunoştinţa. E ca şi cum după multe ȋncercări, experienţe, eşecuri, reuşite, reinventări, obstacole, frici, ȋndoieli, incertitudine, tumult, vulnerabilitate, curaj, creativitate, autenticitate, atingi vârful muntelui pe care ţi-ai propus să ȋl urci şi te bucuri mulţumit, satisfăcut de privelişte şi de viziunea de ansamblu.

Abordarea celor cinci altitudini se va face prin intermediul unor carduri terapeutice metaforă, create de Ştefania Dudau, psihoterapeut adlerian autonom şi redate prin ilustraţii de către Myriam Salvado Ibanez, ilustratoare din Catalunya – Spania, cu care psihoterapeutul colaborează ȋn cadrul proiectelor ei terapeutico-creative.

Imagine sursa – https://www.pexels.com/photo/woman-using-umbrella-with-lights-573238/

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!