Atelier online – Cum să începi o afacere creativă?
 

Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi  un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

Acesta este un atelier practic de business şi marketing care îţi va oferi toate instrumentele necesare pentru a face primul pas în afacerea ta. Atelierul se adresează celor care au o idee de afacere şi vor să înveţe cum să folosească instrumentele online pentru a o transforma în realitate.

La fiecare întâlnire, vom răspunde întrebărilor de mai jos şi vom face exercitii practice, în aşa fel încât la finalul cursului vei avea o înţelegere de ansamblu şi vei putea urma nişte paşi clari pentru a începe cu dreptul aventura de a fi antreprenor.

Înveţi să-ţi defineşti publicul ţintă, îţi construieşti un mesaj potrivit şi o identitate vizuală. Afli cum să găseşti şi să menţii legătura cu furnizorii necesari produsului pe care vrei să-l vinzi şi cum să-ţi construieşti o reţea de distribuţie.

Următorul pas este să-ţi faci propriul magazin online. Aici vei afla care sunt metodele de plată online pe care le poţi folosi şi cum să le accesezi. Mai departe, Andreea Mironiuc, ilustrator şi lector, îţi dezvăluie cum te poţi promova eficient prin social media, newslettere şi alte instrumente de comunicare.

Cele cinci teme ale atelierului online „Cum să începi o afacere creativă?” sunt:

1. Misiune, Viziune, Valori.

  • Ce vrei să comunici despre brandul tau?
  • Cine este clientul tău ideal: cum arată, unde îl găseşti şi cum i te adresezi direct?
  • Cum poziţionezi clientul în centrul strategiei tale?
  • Identitate vizuală. Cum să îţi creezi o identitate vizuală simplu, rapid şi cu costuri mici? Cum şi ce comunici folosind această identitate vizuală?

2. Dezvoltarea unui Produs

  • Cum să contactezi un potenţial furnizor?
  • Ce tip de ambalaje poţi folosi şi unde le găseşti?
  • La ce trebuie să ai grijă dacă îţi doreşti un business sustenabil?
  • Logistică: ce opţiuni de transport şi livrare există?
  • Ce este drop-shipping-ul şi cum îl poţi folosi în afacerea ta?
  • Fotografie de produs – ce şi cum?

3. Crearea unui Magazin Online

  • Ce presupune şi de ce ai nevoie pentru a crea un magazin online?
  • Ce înseamnă un domeniu personalizat şi ce este un pachet de servicii de hosting?
  • Platforme pentru a-ţi crea magazinul online: vom discuta diferite variante şi costuri ca să îţi dai seama ce s-ar potrivi cel mai bine afacerii tale.
  • Care sunt elemenetele de conţinut esenţiale pentru un magazin online?
  • Din culise: modalităţi de plata într-un magazin online şi implementarea lor.

4. Promovare – Partea I

  • Social media pentru începători: cum se creaza un profil profesional pe diferite reţele de socializare?
  • Ce să postezi, când şi cum?
  • Cum să îţi transformi urmăritorii în cumpărători?

5. Promovare – Partea a II-a

  • Strategii de fidelizare: Cum să creezi o listă de e-mail-uri şi un newsletter?
  • Ce alte canale poţi folosi pentru a atrage potenţiali clienţi pe site-ul tau?
  • Cum să te poziţionezi ca un expert în domeniu?
  • Intrebări şi discuţie deschisă pe baza ideilor voastre de afaceri.
Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!