Cum să comunicăm mai bine în cuplu
 

Cu toţii tânjim după relaţii fericite. Ne-am născut din relaţii, am apărut aici vulnerabili, lipsiţi de ajutor şi total dependenţi de relaţie pentru a supravieţui. Suntem făcuţi din dragoste şi cel mai bun loc unde primim şi oferim dragoste este căsnicia, relaţia de cuplu, familia.

Vă propun un prim pas spre redefinirea perspectivei în propria relaţie prin schimbarea modului de comunicare. Conform definiţiei date de Merriam-Webster Dictionary: Comunicarea = actul sau procesul ce utilizează cuvinte, sunete, semne sau comportamente pentru a exprima sau a schimba informaţii, ori pentru a exprima idei, gânduri, sentimente unei alte persoane.

Comunicarea este puntea ce leagă doi oameni. Simplu, nu?

Cum se face atunci că adesea ne simţim neînţeleşi?

De ce trăim senzaţia că celălalt nu “aude” ce tocmai i-am transmis? sau

De ce reacţia partenerului la mesajul nostru este disproporţionată sau pare fără legătură cu aşteptările noastre?

Atunci când comunicarea între parteneri este bună, mesajul subliminal este: “Înţeleg şi accept că nu îţi pot citi gândurile”.

Dacă nu eşti sigur că acesta este un curs potrivit pentru tine, răspunde la următoarele întrebări:

  • Trăieşti uneori senzaţia că nu ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşte partenerul(-a) tău/ta?
  • Vă certaţi deseori pentru că fiecare dintre voi aude ceva cu totul diferit faţă de mesajul pe care încercaţi să îl exprimaţi?
  • Te simţi uneori neînţeles de către partenerul(-a) de viaţă?
  • Partenerul(-a) încearcă să rezolve situaţia / problema însă sfârşeşte doar prin a te frustra şi mai tare?
  • Simţi uneori că nu ai suficient timp sau spaţiu să îi explici partenerului(-ei) ce doreşti cu adevărat de la el/ea?

Prin jocuri şi activităţi interactive, pe parcursul celor 3 întâlniri:

  • vom învăţa să distingem limbajul emoţional de limbajul logic – prin tehnica interviului, ne împărtăşim partenerului ceva despre noi înşine, apoi vom folosi exemplul pentru a distinge mesajul emoţional de cel logic. Apoi prin jocuri amuzante vom formula răspunsuri la cele mai “tricky questions” ca de exemplu: “arăt grasă în rochia asta?” sau “cum ar fi dacă ne-am cunoaşte acum, tot pe mine m-ai alege?”
  • vom construi diagrama ABC a conflictului – vom lucra una din temele conflictuale din cuplul vostru, nu vom încerca să rezolvăm problema ci să învăţăm să o comunicăm diferit. Modelul ABC ne permite să înţelegem mai bine perspectiva fiecăruia dintre parteneri, ceea ce va deschide calea pentru soluţiile optime în propriul cuplu.
  • vom învăţa “Oglindirea” – o abilitate revoluţionară, ce schimbă cu adevărat modul de comunicare, fie că e vorba de comunicarea în cuplu, fie de cea în orice alt domeniu al vieţii voastre.

Concret, în urma celor 3 întâlniri vom şti cum să comunicăm ceea ce ne dorim cu adevărat, vom şti cum să “descompunem” un conflict pentru a identifica soluţiile optime în cuplul nostru, vom înţelege ceea ce îşi doreşte partenerul de la noi, fără ostilitate, frustrare sau deznădăjduire. Pe scurt vom pune bazele unei construcţii de cuplu sănătoase, ce ne permite să trăim acel “fericiţi până la adânci bătrâneţi” din basmele copilăriei.

Sursă foto – https://www.pexels.com/photo/man-and-woman-standing-under-flowering-tree-2055225/

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!