Atelier de Ikebana – Hana Kokoro 花こころ
 

LA ACEST CURS NU MAI SUNT LOCURI.

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de marţi.

Florile, plantele în general, pot fi simboluri ale iubirii, recunoştinţei, sărbătorii, reînnoirii etc. Ne place să le creştem, să le dăruim, să le primim, sau pur şi simplu să le admirăm. Este cunoscut faptul că prezenţa florilor are o acţiune benefică asupra minţii, sufletului şi chiar trupului nostru.

‘Kokoro こころ‘ este un cuvânt japonez care reflectă ideea de minte, spirit şi suflet ca fiind împreună Unul, dar se referă şi la ideea de esenţă, înţelepciune, chiar sinceritate. Aceste nuanţe sunt pierdute în traducere, de obicei acest cuvânt fiind tradus cu ”inimă”.

Hana kokoro 花こころ ( Inimă de Floare ) este un spaţiu unde fiecare este invitat să încetinească ritmul, în acord cu natura, unde să-şi simtă sufletul învăluit în pace, bucurie şi iubire, unde să observe, chiar pentru o clipă, culorile, parfumul, nervurile frunzelor, frăgezimea petalelor. Este un parcurs blând, meditativ, în care vom învăţa să asociem plante, dar şi să reflectăm la multitudinea de daruri pe care Natura ni le oferă cu iubire, în generozitatea ei infinită.

În cadrul acestui atelier introductiv, vor fi studiate temele principale din Ikebana, aşa cum sunt concepute în cadrul şcolii Sogetsu: aranjamentele clasice de tip Nageire, Moribana, Morimono. Putem aborda şi alte teme, precum Chabana (aranjamente speciale pentru Ceremonia Ceaiului) sau aranjamente pentru ocazii festive. Vor fi abordate elemente de tehnică, precum şi cele de simbolistică tradiţională.

Vom învăţa să privim cu atenţie plantele şi să ne privim şi pe noi, în relaţia cu ele, cu răbdare, cu compasiune, cu acceptare. Crearea armoniei într-un aranjament Ikebana duce către recrearea ei în sufletul nostru. Cele mai ascunse comori ale sufletului vor fi astfel revelate. Frumuseţea şi armonia florilor vor transforma şi sufletul nostru totodată, iar echilibrul va fi restabilit, înăuntru şi în afară. Sofu Teshigahara, fondatorul şcolii Sogetsu, spunea: ”Florile devin umane în Ikebana”. Iar noi vom avea un suflet de floare.

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!