În istoria arhitecturii europene, Renaşterea a fost epoca cea mai strălucită şi glorioasă, fundamentală pentru evoluţia ei până după 1900. Această etapă – inaugurată de Filippo Brunelleschi la Florenţa, către 1420, şi încheiată la Veneţia, în 1580, odată cu moartea lui Andrea Palladio – a deschis un formidabil şantier de modernizare a tehnicilor de construcţie, a limbajului arhitectural, precum şi a modului în sine de înţelegere şi concepere a edificării.

Fascinaţi de monumentele şi vestigiile antice, arhitecţii italieni au renunţat în mod programatic la practicile constructive medievale, concretizate în aşa-numitul „stil gotic”, (re)inventând un „stil clasic” în structură şi aparatul decorativ, adaptat unor programe arhitecturale inexistente sau mult diferite în Antichitatea greco-latină, precum biserica, vila, teatrul sau biblioteca.

Vă invităm la o incursiune în acest „şantier” complex, în cursul căreia veţi avea ocazia să vă familiarizaţi – între altele – cu edificii epocale, personalităţi prodigioase, tratate de arhitectură, dar şi elemente de proiectare, structură, construcţie şi vocabular arhitectural.

Temele întâlnirilor sunt:

1. Introducere: perspective, repere istorice, problematizare

• arhitectul Renaşterii: evoluţii profesionale, de la meşter-artifex (Filippo Brunelleschi, Michelozzo Michelozzi) la artistul plurivalent (Rafael Sanzio, Giulio Romano, Michelangelo Buonarroti) şi arhitectul teoretician (Leon Battista Alberti, Sebastiano Serlio, Andrea Palladio); constituirea prestigiului profesional – arhitectul ca „demiurg” (Marsilio Ficino)

• relaţia cu trecutul şi raportarea la modelul antic (inclusiv cu preconcepţii, confuzii etc.); reconfigurarea şi integrarea elementelor arhitecturale antice (cupole, sisteme de boltire, coloane, frontoane etc.)

• spaţialitate, proporţionalitate, geometrie, paradigma corpului uman

2. Arhitectura ecleziastică

• evoluţii ale planimetriei, de la spaţiul longitudinal-bazilical (catedrala Santa Maria del Fiore şi bisericile florentine San Francesco şi Santa Croce, „Tempio Malatestiano” din Rimini etc.) la edificiul de plan central (Capela Pazzi din Florenţa, San Sebastiano din Mantova, „Il Tempietto” din Roma)

• geometrii ale faţadei: scheme compoziţionale, idei, detalii etc. (Santa Maria Novella din Florenţa, Sant’Andrea din Mantova etc.)

• aspecte particulare, semnificaţii şi implicaţii, circumstanţe ale patronajului etc.

3. Arhitectura civilă

• tipologii şi particularităţi ale palatului: florentin (Medici-Riccardi, Pitti, Strozzi, Ruccelai), roman (Palazzo della Cancelleria, Farnese, Massimo alle Colonne), venet (Palazzo Chiericati şi Palazzo della Ragione din Vicenţa)

• (re)inventarea unui mod de locuire „antic”; avataruri şi particularităţi ale vilei italiene din Renaştere; studii de caz (Poggio a Caiano, Farnesina, Giulia, Villa Barbaro, Villa Capra etc.)

• (re)configurarea unor programe arhitecturale moderne: teatrul şi biblioteca; surse de inspiraţie, interpretări, studii de caz (Teatro Olimpico din Vicenţa şi Libreria Marciana din Veneţia)