Fundaţia Calea Victoriei colaborează din 2008 cu dirijorul Tiberiu Soare, fiind unul dintre primii lectori ai fundaţiei, alături de dl Neagu Djuvara, Petre Guran, Mihail Neamţu, Ştefan Vianu şi alţii. În 2008 – 2009 a susţinut cursul CUM SĂ ASCULTĂM MUZICA, care s-a dovedit a fi un mare succes, făcând salonul fundaţiei neîncăpător.

Alături de dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra, Fundaţia Calea Victoriei a realizat numeroase proiecte muzicale şi concerte interactive, pentru publicul de toate vârstele. Publicul s-a bucurat de fiecare dată de poveşti şi explicaţii inedite despre muzica ascultată la concerte, împărtăşite de Tiberiu Soare înainte de interpretarea fragmentelor muzicale.

Fundaţia Calea Victoriei, dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra au lansat împreună două serii de concerte devenite deja tradiţie pentru publicul bucureştean:

Acestor proiecte muzicale li se alături şi cele două concerte caritabile, unde, cu ajutorul Fundaţiei Estuar, am strâns fonduri pentru victimele incendiului din Club Colectiv, dar şi numeroase alte concerte.

În martie 2014 dirijorul Tiberiu Soare şi Fundaţia Calea Victoriei au lansat cartea “Pentru ce mergem la Operă?“, ce cuprinde transcrierea conferinţelor din 2012-2013, găzduite de Opera Naţională din Bucureşti. Iar în 2014-2015, am organizat la Teatrul Odeon seria conferinţelor “Vorbe despre muzica si muzicieni“, transpuse, de asemenea, într-o carte, „Nouă poveşti muzicale”, apărută în 2016. Zeci de exemplare din ambele volume au fost donate bibliotecilor judeţene şi facultăţilor de Muzică din ţară.

Fundaţia Calea Victoriei susţine tinerii muzicieni, studenţi sau absolvenţi ai Universităţii Naţionale din Bucureşti, pe care îi lansează şi îi promovează. Tineri muzicieni precum soprana de coloratură Andreea Mădălina Barbu, tenorul George Ionuţ Vârban şi mezzosoprana Martiniana Antonie au cântat alături de Symphactory Orchestra în cadrul concertelor Fundaţiei Calea Victoriei şi au beneficiat de o astfel de promovare.

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dirijori români, ce atrage în sălile de concerte un public numeros, de toate vârstele, prin două daruri speciale: dirijatul pasional şi talentul extraordinar de povestitor. Este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti şi fost dirijor principal al Corurilor şi Orchestrelor Radio. Este invitat constant să susţină concerte în întreaga lume: Austria, Germania, Franţa, Anglia, Cehia, China, Japonia, Australia, Elveţia, Suedia, Israel, Rusia etc.

Fundaţia Calea Victoriei colaborează din 2013 cu Symphactory Orchestra. Ochestra a fost fondată în februarie 2012 la iniţiativa unui grup de tineri artişti cu Monica Bălăşoiu în poziţia de Concert maestru. Pregătirea muzicală aparţinând dirijorilor Tiberiu Soare şi Gabriel Bebeselea. Entuziasmul şi profesionalismul de care au dat dovadă le-au atras alături artişti de renume precum: violonistul Alexandru Tomescu, basbaritonul Zoltan Nagy, soprana Diana Ţugui, soprana Rodica Vică, baritonul Şerban Vasile, tenorul Bogdan Mihai, tenorul Hector Lopez, soprana Irina Iordăchescu, baritonul Cătălin Toropoc, mezzosoprana Maria Jinga.

Alexandru Tomescu a lansat în iunie 2017 discul “Anotimpurile“, care cuprinde cele patru Anotimpuri de Antonio Vivaldi şi anotimpurile lui Astor Piazzolla, interpretate alături de Orchestra Symphactory sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Monica Bălăşoiu este Concert Symphactory Orchestra şi angajata a Operei Naţionale Bucureşti. De-a lungul timpului a colaborat cu orchestre precum: Orchestra Naţională de Tineret, Philarmonie der Nationen (Germania), Orchestra Filarmonica Italiana Trento, Filarmonica „Banatul” Timişoara, Filarmonica Sibiu, Filarmonica Piteşti, Filarmonica „Oltenia” Craiova etc.

 

blue-desktop-wallpaper-04092