Dintre cele cinci mari romane de maturitate ale lui Dostoievski „Demonii” este poate cel mai dificil de digerat: construcţie complexă, dacă nu chiar întortocheată, acumulare de catastrofe şi crime, densitate maximă de figuri intelectuale excentrice, profeţii sumbre – din păcate, realizate – în privinţa viitorului. Tocmai de aceea antepenultimul roman dostoievskian n-a contenit să intrige şi să fascineze.

Dintre cei care au prelucrat într-un fel sau altul problematica „Demonilor” am ales trei mari scriitori ai secolului XX: Joseph Conrad, André Gide (Premiu Nobel 1947) şi J. M. Coetzee (Premiu Nobel 2003).

În „Maestrul din Petersburg” Coetzee tentează pariul unui roman dostoievskian despre Dostoievski însuşi, punînd în scenă atît pe romancier, cît şi pe modelul său, teroristul Neceaev. Va fi, aşadar, o binevenită intrare în materie şi vom discuta opera romancierului sud-african în prima noastră întîlnire, înainte chiar de a aborda romanul lui Dostoievski (a doua şi a treia întîlnire).

Joseph Conrad, dimpotrivă, ne oferă exemplul unui roman anti-dostoievskian. Ironia constantă din „Sub ochii Occidentului” se adresează mitologiei „sufletului slav” de orice factură, progresistă sau conservatoare, revoluţionară sau ţaristă. La André Gide, însă, ironia nu are nici o tentă polemică, ci se înscrie în registrul ludic atît de caracteristic pentru opera marelui scriitor francez. „Falsificatorii de bani” va încheia astfel scurta noastră incursiune în galaxia „Demons & Co.”.

Pour la bonne bouche, vom viziona filmul lui Andrzej Wajda, „Posedaţii”, vom citi „Catehismul unui revoluţionar” de Serghei Neceaev şi vom discuta despre viitorul de aur al nihilismului şi terorismului.

• F. M. Dostoievski – „Demonii”, Editura Polirom
• J. M. Coetzee – „Maestrul din Petersburg”, Editura Humanitas
• J. Conrad, „Sub ochii Occidentului”, Editura Nemira
• Andre Gide – „Falsificatorii de bani”, Editura RAO

În istoria filosofiei, Platon a rămas ca fiind cel care a avut, pentru prima oară, geniala idée a privirii binoculare. El este cel care a încercat să vadă, dintr-o dată, şi lumea inteligibilă a ideilor şi lumea sublunară a lucrurilor sensibile. Binoclul lui Platon avea o dublă funcţie. Aceea de a oferi claritate asupra lumii în care trăim şi, pe de altă parte, de a face acest lucru concentrându-şi atenţia în direcţia principiului sau, altfel spus, în direcţia lumii ideilor în care trăişte Zeul. Privind lumina proprie lumii ideilor, Platon vedea mai bine bezna proprie lumii în care trăim.

Impactul acestei priviri binoculare asupra tradiţiei filosofice a fost atât de mare încât arareori a mai fost remarcat şi efortul platonician de a explica cum de este posibil aceast tip de vedere. Prea puţin a fost observat faptul că şi dialogurile platoniciene, şi epistolele sale trimit către dificultatea de a lega laolaltă cele două ochiane îndreptate spre lumi diferite. Ca şi cum, fiecare nod prin care au fost legate împreună două ochiane orientate spre lumi diferite, pentru a obţine un tot inteligibil, a fost permanent crestat de conştiinţa dificultăţii de a vedea bine fie doar şi prin unul dintre acestea două. De aceea, textul platonician conţine perpetuu o voce secundă, mai discretă şi mai enigmatică, a cărei prezenţă pune încontinuu sub semnul întrebării ceea ce Platon pare a construi la suprafaţa textelor sale.

În cadrul întâlnirilor noastre vom avea ocazia de a înţelege că această voce secundară nu are un statut marginal. Vom vedea că ea nu este expresia defulării unei inconştient filosofic traumatizat de propriul eşec. Invitaţia adresată este aceea de a înţelege că filosofia platoniciană presupune o continuă pendulare între proiectul unei ontologii şi necesara deconstrucţie a acestuia, între nevoia de determinare sistematică a lumii şi conştiinţa a ceea ce scapă permanent acestui sistem. Vom vedea, astfel, că enigmele, miturile şi aporiile răspândite în dialogurile platonicine nu sunt expresiile unei gândiri aflate la tinereţe, ci sunt primele semne ale unei cunoaşteri aşezate pe calea maturizării.

Cursul 1: Întâlnirea cu „platonismul de salon”. Privirea binoculară, dualismul platonician si problema „participării” (methexis).

Cursul 2: Teoria participării. Dificultăţi, încercări şi metafore.

Cursul 3: Ocurenţele stranietăţii şi imaginea străinului (xenos) în dialogurile platoniciene.

Cursul 4: Apariţiile celui de-al treilea gen. „Khora”, „Imitaţia perfectă”, „Opinia adevărată”.

Cursul 5: Farmacia lui Platon. Pharmakon. Indecidabili.

Cursul 6: Imposibila cunoaştere a principiului. Tenebrele luminoase ale ideilor.

Cursul 7: Limitele limbajului şi eterna meta-morfoză a logos-ului.

Teatrul lui Henry de Montherlant nu este cu nimic mai prejos decît opera lui de romancier şi eseist. Personal, îl consider pe Montherlant unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX. Am ales trei piese, magistral traduse în româneşte de Ion Igiroşianu, care vorbesc despre grandoare şi eşec, absolut şi relativ, spirit şi acţiune: Războiul civil, Malatesta şi Cardinalul Spaniei (în Biblioteca pentru toţi, editura Minerva, 1981).

Cele trei figuri principale, Cato, Malatesta şi Cisneros, sunt fiecare în felul lui oameni ai spiritului angrenaţi în acţiunea istorică. Malatesta, tiranul, condotierele, monstrul care a cutezat să înfrunte papalitatea, şi Cisneros, ascetul, franciscanul, ajuns regent şi Mare Inchizitor al Spaniei, reprezintă în mod evident tipuri opuse, în vreme ce Cato cel Tînăr încarnează idealul filozofului lucid şi al politicianului incoruptibil: de el se leagă o întreagă tradiţie de filozofie morală şi de umanism civic. Cele trei portrete creionează, prin contrast, conturul unui „nihilism eroic” de inspiraţie nietzscheană, teoretizat de Montherlant în eseuri, romane şi carnete.

Cursul se va desfăşura în şase întîlniri, cîte două consacrate fiecărei piese de teatru. Discuţia asupra lor va fi împănată de lecturi despre cele trei personaje principale şi epocile lor istorice: texte de Salust, Plutarh, Montaigne pentru Cato şi Războiul civil;  capitolul „Statul ca operă de artă” din Civilizaţia Renaşterii de Jakob Burckhardt şi cîteva capitole din Principele lui Machiavelli pentru Malatesta şi galeria de monştri a Renaşterii italiene; legenda Marelui Inchizitor din Fraţii Karamazov şi elemente de istorie a Inchiziţiei spaniole pentru Cisneros şi Cardinalul Spaniei.

Va invitam la un atelier interactiv in cadrul caruia vom analiza impreuna, in decursul a şase intilniri, şase texte fundamentale despre religie ale unor mari gînditori atei, dar profund preocupaţi de problematica religioasă: Schopenhauer, Nietzsche şi Freud.

Reflecţia lor este cît se poate de actuală într-o lume în care secularizarea nu a stins « nevoia metafizică » din om. Totodată problema religiei oferă un unghi de atac privilegiat pentru a aborda relaţiile dintre cei trei autori şi felul în care Nietzsche şi Freud au valorificat teoria voinţei şi a inconştientului elaborată de Schopenhauer.

In cadrul celor sase ateliere vom analiza urmatoarele texte si subiecte:

Acest curs este structurat în trei sesiuni introductive care corespund Triratna (cele 3 refugii): Buddha, Dharma, Sangha (Buddha, Legea si Comunitatea). Pe parcursul celor trei întâlniri vom putea analiza si discuta diferite concepte buddhiste: reîncarnarea, yoga buddhistă, meditatia zen, nirvana, conceptul de karma si multe altele. Vom lucra pe texte fundamentale (DhammaPada, texte din Tripitaka).

La aceste trei întâlniri se adaugă o a patra care va fi destinate unei scurte sinteze (sau încercări de sinteză) în care vom discuta despre cum poate fi circumscris Buddhismul în genere unei întelegeri corecte.

1. Buddha. Legende despre printul Siddhartha Gautama. Renuntarea – un act magic cu origini pre-vedice. Mahaparinirvana – intrarea în marea stingere.

2. Dharma. Iluminarea. Cele Patru Nobile Adevăruri. Calea de Mijloc. Buddhismul Mahayana, buddhismul Hinayana, budhismul tibetan – Vajrayana.

3. Sangha. Comunitătile buddhiste în diverse regiuni (din Orient si Occident). Răspândirea buddhismului si variantele sale (chan, zen, new age).

4. Buddhismul – în cele din urmă…

Acest curs in sase intilniri este o simplă variaţiune pe o temă veche de cînd filozofia, Socrate însuşi definindu-se ca medic al sufletelor. Ca punct de plecare am ales un roman contemporan, Soluţia Schopenhauer de Irvin Yalom, cursanţii fiind rugaţi să-l citească înainte de începerea cursului în vederea unei discuţii aprofundate în primele întîlniri. Fireşte, vom aborda şi scrieri de-ale lui Schopenhauer, în deosebi Aforismele pentru înţelepciunea în viaţă.

Al doilea punct nodal al cursului este format din Eseurile lui Montaigne pe care le vom studia din punctul de vedere al unei ipoteze de lucru extrem de simple: redactarea Eseurilor face parte dintr-un efort de auto-terapie în urma morţii tatălui şi a celui mai bun prieten, Etienne de La Boëtie.

Comparaţia dintre Schopenhauer şi Montaigne, bazată pe referinţe precise în textele celor doi filozofi, recapitulează şi contribuţiile lor la formarea conştiinţei moderne prin elaborarea unei teorii a inconştientului, la Schopenhauer, şi prin introducerea introspecţiei eului, la Montaigne. E vorba, aşadar, de doi gînditori moderni pe care-i vom înţelege mai bine situîndu-i în perspectiva opoziţiei între les Anciens et les Modernes. Pierre Hadot cu a sa Ce este fiozofia antică? ne va ajuta să aflăm ce este cu adevărat „antic” la nişte moderni precum Schopenhauer şi Montaigne. Şi, dincolo de ei, ce este „antic” în noi înşine.

Sebastian Grama, profesor de retorică la Universitatea din Bucureşti, vă propune o discuţie despre felul în care ne exprimăm iubirea. Fie că o facem în scris, fie că o facem faţă în faţă, prin viu grai, anumite elemente sunt constante. Uneori, dincolo de ceea ce ţine de noi înşine, putem constata cu mirare că repetăm vorbe demult spuse, că ne supunem unui canon – exact în momentele în care ni se pare că suntem mai personali, mai originali, că procedăm în virtutea unei trăiri ce ne aparţine în exclusivitate.

Comunitatea Calea Victoriei este invitata la dezbateri publice! Intalnirile sunt recomandate tuturor persoanelor care isi doresc sa exerseze aptitudinile de orator verificate anterior. Premizele pe care ni le propunem vizeaza planul informational cat si personal al cursantilor.

Subiectele dezbaterilor sunt axate pe teme de interes general si studii de caz, sau prelegeri ale "marilor speakeri ".

Urmarim evolutia persuasiunii prin selectarea termenilor cheie si gestionarea factorilor emotionali in dorinta de a defini stilul personal al oratorului in exercitiu. Structura sistemului de argumentare vizeaza in continuare valoarea logica a dovezilor prezentate, cat si spiritul analitic al oratorului.

Lucrul in echipa va oferi sprijinul si provocarea de care aveti nevoie pentru a putea controla nivelul de stres si a accesa starea de dezinvoltura personala. Exersarea discursurilor si a dezbaterilor din curricula acestui atelier centreaza individul pe argumentele informationale.

Clubul de dezbateri isi propune sa fundamenteze curajul individului de a actiona intr-o situatie cu multe variabile.

Cursul îşi propune să prezinte în mod succint o serie de texte fundamentale consacrate realităţii politicii internaţionale, relaţiilor dintre politică externă, pe de-o parte, politică internă, regim politic şi ideologie, pe de-alta, fără a omite totodată teoriile clasice privind rolul specific al diplomatului.

Pentru a capta esenţa politicii internaţionale propun spre lectură şi discuţie în cadrul grupului de studiu autori precum Tucidide (Războiul peloponesiac), Machiavelli (Principele), Kant (Proiectul pentru pacea perpetuă), Carl Schmitt (Conceptul politicului), cu referinţe constante la alte figuri notabile ale teoriei relaţiilor internaţionale.

Ca text reprezentativ al teoriei diplomatice clasice va fi discutat în detaliu tratatul lui Francois de Callieres Despre arta de a negocia cu principii. Pentru o lărgire istorică a perspectivei vom apela la sintezele lui Harold Nicolson şi J. J. Jusserand privind meşteşugul diplomatic şi ale lui Henry Kissinger şi Guglielmo Ferrero privind istoria diplomatică a timpurilor moderne.

Bibliografie selectivă (pentru cei interesati):

Francois de Callieres, The Art of Negotiating with Princes

Guglielmo Ferrero, The Reconstruction of Europe: Talleyrand and the Congress of Vienna, 1814-1815

J. J. Jusserand, The School of Ambassadors

Immanuel Kant, Proiect pentru pacea perpetuă

Henry Kissinger, Diplomacy

Niccolo Machiavelli, Principele

Mircea Maliţa, Diplomaţia

Harold Nicolson, The Evolution of Diplomatic Method

Carl Schmitt, The Concept of the Political

Tucidide, Războiul peloponesiac