CALEA VICTORIEI la Calea Victoriei /

Oraşul Bucureşti este spaţiul geografic de desfăşurare a mai multor opere literare însemnate, devenind el însuşi de-a lungul vremii un simbol al urbanităţii, al vieţii trepidante în care nu ai timp să te plictiseşti, al tenacităţii individuale a celor care vor să reuşească cu orice preţ. La polul opus găsim balcanismul, melancolia străzilor paralizate de frig sau sufocate de căldură, un oraş în perpetuă schimbare şi adaptare. Paradoxala combinaţie de pitoresc şi contemplaţie este sesizată de majoritatea scriitorilor interbelici.

Scopul acestui atelier este acela de a descoperi şi analiza Bucureştiul interbelic într-o manieră inedită, prin intermediul operelor literare care i-au fost dedicate sau care l-au ales drept cadru al acţiunii. Astfel, vom vedea ce însemna bucuria de a asculta la radio în 1930, a te muta într-un apartament dintr-un blockhouse proaspăt construit, sau de a te plimba în Târgul Moşilor.

Prin intermediul antropologiei literare, vom încerca să vedem ce gândeau, cum reacţionau, cum trăiau, cum se hrăneau şi îmbrăcau etc personaje cheie ale anilor 30: avocaţi, ingineri, scriitori, gazetari, dar şi muncitori şi ţărani ajungi în marele oraş în căutarea unei soarte mai bune. Cu alte cuvinte, anii 30 aşa cum au fost ei imaginaţi de cei mai fini observatori sociali ai momentului.

Vom începe cu un roman fetiş al acelei perioade: ”Calea Victoriei”, de Cezar Petrescu. Calea Victorie se întoarce la Calea Victoriei.

Notă: frecvenţa acestui atelier este lunară. Motivul: timpul necesar lecturii (necesare, dar nu obligatorii) cărţilor pe care le vom discuta împreună. Cu creionul, pe hârtie. Partea a doua a atelierului nostru va fi dedicată oglindirii oraşului Bucureşti în celebrul “Jurnal” al lui Mihail Sebastian.

Dragostea cu tot apanajul ei de reprezentări vizuale, materiale şi simbolice a preocupat oamenii, încă, de la începuturile Istoriei. De la tabliţele summeriene şi scandaloasele scrieri şi imagini din antichitatea greco-romană, trecând prin simbolistica evului mediu şi prin reprezentările mai mult sau mai puţin carnale din Renaştere şi ajungând, în final, în modernitate, când bileţele şi mesajele de amor ne lasa sa ghicim o lume ce stă sub semnul eroticului, iată o poveste fascinantă!

Cum să ne exprimăm sentimentele şi dorinţele faţă de persoana care ne-a fermecat? Cum să reînviem un timp mitic, de sărbătoare, când ordinea cotidiană este abolită, în mare parte, pentru a da frâu liber sentimentelor? Sunt câteva întrebări, vechi de când lumea, care şi-au găsit răspuns într-o serie de „ritualuri ale primăverii”. Originile lor, deopotrivă antice şi creştine, vorbesc de dorinţa oamenilor de a-şi face cunoscute sentimentele şi de a iubi cu sufletul şi trupul.

Sărutul simbol al fidelităţii şi al dragostei pecetluite, inelul semn de legătură şi de recunoaştere, darurile dragostei ce aveau drept scop înduplecarea şi încântarea „frumoasei doamne fără îndurare”, toate au lăsat urme în istorie, ele ne vorbesc nu numai de simple dorinţe ci şi de un „al şasele simţ”, cel al inimii, atât de drag îndrăgostiţilor.

Fie că sărbătorim sau vorbim de Sfântul Valentin sau Dragobete, prin gestul nostru reuşim să renaştem un timp mitic, cel al naturii care reînvie, a cavalerului care îşi iubea cu delicateţe doamna sau a jocurilor pastorale din minunatele miniaturi şi picturi franceze.

Vă invit, aşadar, la o călătorie în regatul dragostei, să descoperim istoria unui sentiment prin intermediul unei sărbători, ce îşi află începuturile în primele secole ale erei creştine dar şi în tradiţiile ce au precedat-o. Călăuze ne vor fi „doamnele şi eroii lor” care au inventat ritualurile, plăcerile şi chinurile dragostei, oferindu-ne astăzi, în postmodernitate, o moştenire de care uităm uneori.

Conferinta se desfasoara in spectaculoasa cladire a Grand Hotel Continental. Cladirea, candva centrul high-life-ului bucurestean, este clasata ca monument istoric.

Cum trăiau oamenii în Evul Mediu şi Renaştere, cât am păstrat din ritualul lor cotidian, de ce unele dintre gesturile lor par misterioase la prima vedere? Sunt întrebările pe care ni le punem uneori când privim un tablou sau o miniatură din acele timpuri. Bărbaţii şi femeile din castele şi de pe domeniile acestora îşi elaborau universul cotidian prin prisma ritualurilor puterii dar erau sensibili, precum omul contemporan, la ideea de intimitate, comfort si elganţă.

Locuinţele marilor seniori împodobite cu tapiserii şi brocarturi faimoase, încălzite de şeminee gigantice cu embleme misterioase, cu scări întortochiate şi enigmatice, cu galerii fastuos pictate, toate sunt mărturia unui cotidian rafinat. Patul, vesela, tacâmurile, regulile mesei, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, datorează imens Evului Mediu şi Renaşterii. Seniorii şi doamnele lor au impus reguli de conduită cotidiană, au modelat raţiunea gesturilor europene şi au dat o nouă simbolistică unor obiceiuri antice.

Vă invit să descoperim împreună, prin intermediul imaginilor şi a textelor, cum îşi petrecea o zi obişnuită un principe sau un mare senior, soţia, fiii şi fiicele sale; care erau regulile ce le ritmau cotidianul, cum arătau camerele lor, cum îşi petreceau timpul liber, şi, nu în ultimul rând, ce le anima sărbătorile sacre şi profane.

Scopul cursului de faţă este să vă înveţe cum să scrieţi jurnalistic. Mai bine-zis, cum să vă arate că deja ştiaţi să o faceţi, dar nu o conştientizaţi.

Credeţi că viaţa de zi cu zi, fie ea la locul de muncă sau acasă, e doar o rutină monotonă şi fără sfîrşit? Că nimic din ce se întîmplă în jurul vostru - de la mama care roboteşte prin bucătărie sau se uită la o telenovelă pînă la secretara care face conversaţii acide printre cafele sau la şeful care încearcă să-ţi impună autoritatea – nu e destul de interesant? Nu e relevant ca...subiect?

Subiect nu pentru o operă literară, o compunere cu multe epitete calificative, aşa cum aţi învăţat la şcoală că dă bine (omătul argintiu, de pildă, sau frunzele ruginii...), ci pentru un articol. Fie el o simplă ştire, o relatare, un interviu, un reportaj, sau, de ce nu, un feature sau un editorial, sau un fragment de jurnal postat pe un blog.

Cursul de faţă îşi propune dacă nu să vă înveţe, măcar să vă semnaleze cum poţi să spui multe, şi importante în puţine cuvinte; şi, mai ales, bine structurate... Pe scurt - cum să scrieţi jurnalistic: lipsit de patos inutil şi...eficient.

Şi despre ce. Cum să obsevaţi lumea mică, dar consistentă din jurul vostru  şi să găsiti în ea subiecte dacă nu senzaţionale, măcar emoţionante şi relevante cel puţin pentru o comunitate. ”Antropologia cotidianului” nu e doar o formulă pompoasă, ci studiul acestei lumi.

Cele zece şedinţe ale cursului se vor strădui să vă lămurescă ce înseamnă un text jurnalistic, fie el în print sau online, la noi  sau aiurea (cu exemple concrete şi studii de caz). Vom stabili cum şi de unde trebuie să te documentezi pentru un articol, ce înseamnă o sursă şi cum trebuie ea tratată; Ce înseamnă munca de teren; Cît de important este contactul direct cu interlocutorul (interlocutorii) şi cît de esenţială este observaţia directă; cum şi ce observăm; ”trucuri” stilistice pentru a scrie jurnalistic (de la gramatică, vocabular pînă la ...punctuaţie); ce e fapt şi ce e opinie – cum avem voie să ne exprimăm sentimentele în... formule fixe; cum  şi ce e etic să scriem.

În sfîrţit, despre ce putem scrie: cum ne alegem subiecte, în funcţie de cui ne adresăm şi ce interese are publicul nostru, în raport cu tipul de publicaţie dar şi cu capacităţile noastre de a găsi..ceva în nimic. Cum se creează tensiune jurnalistică într-o apă aparent liniştită. De ce avem nevoie de poveste (de astă dată, de o poveste bazată pe fapte reale) şi cum o creăm.

Ajutîndu-ne de manuale de jurnalism (David Randall, Mihai Coman), de antropologie, (Vintilă Mihăilescu, Mihai Coman), dar şi de exemple de scrieri mari despre lucuri aparent mici din jurul nostru ( Roland Barthes, Mitologii, Jerome Garcin, Noile mitologii, Alain de Botton, Sex, shopping şi un roman).  De texte jurnalistice ( printre altele, şi din Dilema veche).

Dar şi de propriile voastre texte. În general scurte. Care vor trebui produse de la o prelegere al alta. Un pic mai lungi în final, cînd va fi nevoie de un proiect jurnalisitc: bazat pe observarea unor locuri şi persoane din propria voastră vecinătate...

Se poate scrie o istorie a Europei medievale la feminin? Iată o întrebare pe care istoria şi antropologia şi-au pus-o în ultimele decenii, încercând să descopere, din filele uitate ale cronicilor, nu doar faptele regilor şi cavalerilor dar şi chipul şi gesturile celor care le-au fost aproape şi le-au influenţat deciziile, sentimentele.

Uitate sau ignorate, de multe ori, femeile evului mediu au fost privite prin prisma stereotipurilor diverse. De-a lungul unui mileniu, ele au dovedit cu inteligenţă şi farmec că istoria nu se scrie doar pe câmpul de luptă, au înfruntat pericolul alături de bărbaţi, precum fecioara din Orléans, sau au populat imaginarul contemporanilor graţie frumuseţii şi puterii politice. A le cunoaşte şi înţelege pe cele care au fost împărătese, regine, doamne sau favorite echivalează cu a pătrunde în spiritul culturii europene.

Vă invit, aşadar, într-o călătorie fascinantă, călăuze ne vor fi Teodora, puternica şi hulita împărăteasă bizantină, Eleonora de Aquitania, regina trubadurilor, preafumoasele şi nefericitele prinţese de la curtea lui Filip cel Frumos, Isabella de Bavaria, victimă a puterii şi uitării, Ioana d”Arc, fecioara care a salvat un regat, şi Agnes Sorel, enigmatica favorită. Lor li se vor alătura figuri mitice precum papesa Ioana, depozitare a spaimelor şi imaginarului contemporanilor, dar şi personaje feminine uitate sau ignorate.

Va invitam, in apropierea sarbatorilor de sfarsit de an, la o conferinta-dialog intre doi dintre cei mai carismatici lectori ai fundatiei: etnologul Laura Jiga-Iliescu si Mario Barangea, absolvent al Facultatii de Filozofie.

Cum este pregatita trecerea de la un an la altul – incheierea unui ciclu si intrezarirea unui nou inceput - in societatea traditionala romaneasca? Ce impact a avut acest eveniment in mintile si sufletele oamenilor simpli, de odinioara si cum au aparut toate aceste ritualuri si ceremonii care ne incanta astazi si ne fac sa intram in atmosfera sarbatoreasca? Laura Jiga Iliescu ne va povesti, cu farmec si umor, despre toate aceste “secrete” ale unei lumi ce ne-a devenit, in ultima vreme, inaccesibila.

In alte tari si culturi, mai indepartate, ne va purta Mario Barangea:

„Riturile de trecere in Noul An reprezinta o parte insemnata din folclorul si traditiile oricarui popor. Pentru a intelege sensul ceremoniilor pe care le traim in arealul nostru cultural sunt necesare unele contextualizari indo-europene.

Poporul roman face parte din aceasta familie larga a popoarelor indo-europene – limba si traditiile noastre nu pot fi percepute corect si in intregime fara cunoasterea radacinilor lor culturale si de civilizatie. Fie ca vorbim despre populatiile germanice, slave sau mediteraneene, ritualurile Noului An au un scenariu comun. Care este acesta si ce reprezinta, urmeaza sa aflam impreuna.”

Conferinta va avea loc la Grand Hotel Continental. Cladirea, clasata ca monument istoric, candva centrul high-life-ului bucurestean, va putea fi vizitata cu aceasta ocazie, prin amabilitatea gazdelor.

Va invitam la o conferinta de istorie modernă, de etnografie si artă a reprezentării fotografice, in care ideile, sentimentele, intamplările poartă chipul unor personaje ce devin "peceţi mişcătoare ale timpului".

Sunt precizate cauzele emanciparii femeii din Basarabia si Bucovina, intre cele doua razboaie mondiale, evidentiindu-se noul look feminin al anilor '20 si '30.

Se pune in acest fel accentul pe vestimentaţia evocatoare a spiritului interbelic in Basarabia si Bucovina cand, "stiinta" purtarii hainelor a format ceea ce se numeste gust, iar gust a insemnat cultura.

Femeile care au trait in dreapta Prutului sau in Tara Fagilor au purtat nobletea basarabeanului si bucovineanului care au avut bogatia traiului si siguranta vietii, intr-o lume a normalitatii, pana in anul 1944, data refugiului lor in Romania Mare. - Nicolae Raus

Conferinta are la baza informatii si fotografii din cartea, aflata la tipar: „Viorica Prodan. Frumoasele femei. Fotografii si documente de familie din Bucovina si Basarabia. Bucuresti, 2011."

A defini evul mediu drept epoca care a inventat dragostea pare, la prima vedere, un nonsens. Asociat, mult timp, unei imagini întunecate, evul de mijloc ni se înfăţişează la o atentă analiză antropologică drept precursorul  modernităţii şi creatorul unei simbolistici a gesturilor încă vie şi astăzi.

Dragostea cavalerească ce plasează în centru un ideal uman, mai mult sau mai puţin tangibil, a metamorfozat nu doar pe bărbaţii şi femeile evului mediu dar şi întreaga civilizaţie europeană.  Căutând dragostea şi asociindu-i  frumuseţea fizică şi spirituală, strămoşii nostri au creat un univers ce îmbină sentimente şi sensibilităţi, nemaiîntâlnite până atunci. Miniaturile, manuscrisele, cântecele trubadurilor sau dialogurile cotidiene ne lasă să descoperim şi o lume a dorinţelor erotice, deopotrivă, feminine şi masculine.

Dragostea, dorinţa şi sexualitatea se întrepătrund în evul de mijloc dând naştere unei istorii a sentimentului şi a trupului de o fascinantă contemporaneitate. Curtarea doamnei, darurile  dragostei, jocurile şi desfătările iubirii,  căsătoria, adulterul, toate au căpătat în acele vremuri îndepărtate sensuri şi semnificaţii noi, o parte dintre ele fiind păstrate încă vii în gândirea şi cotidianul postmodern.

Vă invit, asadar, într-o călătorie fascinantă să explorăm împreună istoria unor gesturi şi sentimente dar şi modul în care acestea şi-au lăsat amprenta asupra mentalului european actual.

Pentru cei care doresc să afle mai mult va recomandam lecturi:

Johan Huizinga, Amurgul Evului mediu, Bucureşti: Humanitas, 2002.

Jean Verdon, Dragostea în Evul mediu. Trup, sexualitate şi sentiment, Bucureşti: Humanitas, 2009.

Samanismul este un fenomen religios care înglobează traditii din zone geografice diferite (africane, turanice, siberiene, nord- sau sud-americane etc). Ca fenomen religios este unul dintre cele mai primitive (încă existente) iar traditiile sale specifice sunt în continuare studiate de antropologi, etnologi, istorici ai religiilor.

Samanul este depozitarul unei memorii ancestrale care constă din medieri, vindecări, legende, stiinte ale predictiei sau acte psihopompe. Vom vorbi despre mutatia suferită de saman în timpul initierii sale, despre tipuri de initieri, tipologii de samani, despre ce este un extaz samanic si despre ce înseamnă o transă samanică si ce se petrece în ea.

La sfârsitul atelierului intensiv de 4 ore (cu pauza dupa primele 2h), fiecare participant va primi pe mail un material de curs care va contine un documentar despre samanism, muzică samanică si imagini. De asemenea, participantii vor primi o bibliografie care cuprinde carti mai importante despre subiect.

Joi, 13 octombrie, de la ora 19:00 vă invităm în decorul elegant al Palatului Cesianu-Racoviţă (Galeriile Artmark) la o conferinţă interactivă despre modă, costum, modele vremurilor trecute şi antropologie. Aparent o asociere atipică de termeni, moda îşi găseşte explicaţia transformărilor sale, a tendinţelor uneori barbare sau exagerate, a înclinaţiei pentru anumite accesorii sau materiale, în sfera antropologiei şi a mecanismelor care guvernează dinamica socială.

Bazându-se pe un suport vizual bogat şi diferit de ceea ce ştim în general despre modă şi costum, această conferinţa va încerca să prezinte şi să explice acele idei inovatoare care au schimbat şi preschimbat vesmântul şi podoaba de-a lungul secolelor, transformându-le din simple frivolităţi sau apanaj al , în instrumente complicate de comunicare, de stabilire a ierarhiei sociale şi de inter-relaţionare în societate.

Vom discuta despre cele mai importante inovaţii din modă şi despre influenţele acestor schimbări în alte domenii, precum medicina, economia, artele plastice sau arhitectura, încercând să descoperim prin intermediul muzicii, cinematografiei şi teatrului maniera unică în care costumul şi accesoriile se leagă indisolubil de toate celelalte activităţi umane.