Dintre cele cinci mari romane de maturitate ale lui Dostoievski „Demonii” este poate cel mai dificil de digerat: construcţie complexă, dacă nu chiar întortocheată, acumulare de catastrofe şi crime, densitate maximă de figuri intelectuale excentrice, profeţii sumbre – din păcate, realizate – în privinţa viitorului. Tocmai de aceea antepenultimul roman dostoievskian n-a contenit să intrige şi să fascineze.

Dintre cei care au prelucrat într-un fel sau altul problematica „Demonilor” am ales trei mari scriitori ai secolului XX: Joseph Conrad, André Gide (Premiu Nobel 1947) şi J. M. Coetzee (Premiu Nobel 2003).

În „Maestrul din Petersburg” Coetzee tentează pariul unui roman dostoievskian despre Dostoievski însuşi, punînd în scenă atît pe romancier, cît şi pe modelul său, teroristul Neceaev. Va fi, aşadar, o binevenită intrare în materie şi vom discuta opera romancierului sud-african în prima noastră întîlnire, înainte chiar de a aborda romanul lui Dostoievski (a doua şi a treia întîlnire).

Joseph Conrad, dimpotrivă, ne oferă exemplul unui roman anti-dostoievskian. Ironia constantă din „Sub ochii Occidentului” se adresează mitologiei „sufletului slav” de orice factură, progresistă sau conservatoare, revoluţionară sau ţaristă. La André Gide, însă, ironia nu are nici o tentă polemică, ci se înscrie în registrul ludic atît de caracteristic pentru opera marelui scriitor francez. „Falsificatorii de bani” va încheia astfel scurta noastră incursiune în galaxia „Demons & Co.”.

Pour la bonne bouche, vom viziona filmul lui Andrzej Wajda, „Posedaţii”, vom citi „Catehismul unui revoluţionar” de Serghei Neceaev şi vom discuta despre viitorul de aur al nihilismului şi terorismului.

• F. M. Dostoievski – „Demonii”, Editura Polirom
• J. M. Coetzee – „Maestrul din Petersburg”, Editura Humanitas
• J. Conrad, „Sub ochii Occidentului”, Editura Nemira
• Andre Gide – „Falsificatorii de bani”, Editura RAO

Va invitam la un atelier interactiv, inspirat de cartile pentru copii si tineri scrise de Neagu Djuvara. Ne propunem sa descoperim impreuna istoria altfel decit este predata in scoli, explicind contextul, intelegind intimplarile si apropiindu-ne cu adevarat de oamenii din trecut si faptele lor care au schimbat lumea.

„Istoria este o înşiruire de date plictisitoare şi evenimente fără sens”. Iată replica pe care o auzim, uneori, de la cei mici atunci când pierduţi în şirul evenimentelor şi explicaţiilor savante caută să înţeleagă epoci şi întâmplări îndepărtate.

Ideea cursului a pornit, deopotrivă, de la o serie de observaţii de acest gen dar, în esenţă, de la modul în care profesorul Neagu Djuvara încearcă să facă cunoscută istoria românilor celor tineri. Viziunea sa echilibrata asupra istoriei, stilul sau accesibil dar inteligent, ne vor însoţi de-a lungul celor şase întâlniri, oferindu-ne posibilitatea unui dialog relaxat şi interactiv cu istoria. Atelierul, dedicat istoriei românilor, a fost gândit pornind de la bestseller-ul O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, ediţia a XII-a, Bucureşti: Humanitas, 2010. Acest curs se desfăşoară cu acordul (si sprijinul moral al) domnului profesor Neagu Djuvara.

Impreună vom încerca să înţelegem că istoria este minunata aventură a omului de-a lungul timpului, nu doar date imposibil de reţinut. Cu ajutorul hărţilor, a ilustraţiilor şi folosindu-ne de curiozitatea şi intuiţia voastră, vom clarifica întrebări legate de epocile istorice (Antichitate, Ev Mediu, începuturile modernităţii) şi vom privi istoria românilor într-un context european, de la particular la universal. Nu vom uita nici de cadrul geografic şi cultural, de momentele cheie şi legendele din jurul unor domnitori.

Pe parcursul acestui atelier vom calatori in timp cu ajutorul ilustratiilor fabuloase realizate (vezi foto de mai sus) de Radu Oltean, un grafician extrem de talentat si un bun prieten al fundatiei.

Scopul atelierului este de a stimula capacitatea de sinteză şi stabilirea unor conexiuni logice între evenimente şi personalităţi istorice, urmărindu-se  împrietenirea cu istoria.

1. Antichitatea europeană. Cum s-a format poporul român?
2. Evul mediu şi formarea statelor medievale româneşti. Tradiţia istorică a descălecatului.
3. Mircea cel Bătrân şi ameninţarea otomană. Imperiul sultanilor şi Europa.
4. Vlad Ţepeş şi naşterea unei legende.
5. Ştefan cel Mare. Moldova - poartă a Creştinătăţii , influenţe politice şi culturale.
6. Mihai Viteazu şi începutul modernităţii româneşti. Concluzii.

Acest curs se adresează celor care doresc să-si extindă cultura generală despre istoria religiilor în acelasi timp în care aprofundează, de fapt, câtiva termeni-cheie. Asadar propunerile cursului vin să acopere două dimensiuni: amplitudinea si profunzimea cunoasterii unui (asemenea) domeniu. Misiunea nu-i usoară dar nici nu împovărează intelectual cu analize sterile sau teoretizări îmbibate de abstractiune.

În fond (par)cursul ne va fi simplificat de cei care au studiat problemele înaintea noastră. Explicarea naturii religioase a omului e un efort plăcut căci e vorba, în cele din urmă, de propria noastră întelegere.

Temele întâlnirilor sunt:

1. Religii primitive. Cuvântul ”primitiv” este folosit aici cu sensul lui pozitiv. Discutia va avea ca puncte de plecare conceptele de totem si tabu, urmărind semnificatia sacrului ca interdict.

2. Religie si Magie. Gândirea magică este una dintre cele mai importante caracteristici ale religiozitătii. Vom investiga, legată de acest subiect, argumentatia antropologică a lui Malinowski.

3. Celti, traci, scandinavi – mitologii ale initierii războinice. Vechile religii si mitologii indo-europene ne oferă, prin arheologia conceptelor, o privire mai clară despre propria noastră cultură. Despre personalitatea lui Georges Dumezil.

4. Panteonul infinit: Hinduismul. Una dintre cele mai vechi religii ale lumii, hinduismul persistă încă printr-un ritualism complicat, pe alocuri sălbatic (ca marcă a arhaismului). O ocazie în plus pentru a vorbi despre cărtile lui Durkheim sau A. van Gennep.

5. Soteriologie: Buddhismul. Psihologie religioasă sui generis: meditatia buddhistă. Despre cât de religioasă poate fi o non-religie.

6. Zoroastrismul si religiile vechi iraniene. Mithraismul: religia persilor înainte de reforma zoroastriană. Mesajul lui Zarathustra. Consistenta unui simbol: focul.

7. Sincretism: Crestinismul. Fenomenologia sacrului în desfăsurarea unor practici mistice (asceza, rugăciunea, contemplatia).

8. Disolutia: Taoismul. Discutie liberă despre ”Dao de jing”, despre marile figuri fondatoare ale taoismului filosofic, alchimia chineză si altele, cu ajutorul metodelor Isabellei Robinet.

9. Reconstructie spirituală: Neopăgânismul. Oferta religioasă post-modernă: de la libertatea alegerii la consumerism. Un itinerar cu referinte relativizante. Încercarea de reconstructie a religiilor dispărute capătă întindere dar nu si profunzime. Prin ce e specifică sociologia religiei.

10. Homo religiosus. Despre Mircea Eliade – o reconsiderare.

Ideea atelierelor s-a nascut din  experienta Adrianei Mocca de a fi parinte, actrita si realizatoare a unei emisiuni culturale, “Cartile Seherezadei”. In decursul acestui timp, Adriana Mocca a descoperit ca implicarea copilului in jocul de-a teatrul,  deschide drumul copilului catre  lumea minunata din spatele lecturii, il fascineaza si il transforma.

In contextul lipsei de modele culturale si, ca urmare, a apetentei scazute a tinerilor pentru lectura si cultura, acest curs isi propune printr-o abordare noua, ludica, sa readuca lectura printre preferintele copiilor. Atelierul “Cartile Seherezadei” este un concept de lectura interactiva, care ajuta copiii prin joc si tehnici teatrale sa parcurga texte importante ale literaturii romane si universale, pentru a deprinde gustul pentru lectura si cultura.

Pe langa dobandirea de noi cunostinte literare si artistice, copiii vor deprinde comunicare expresiva si vor incerca sa-si depaseasca timiditatea prin exercitii de respiratie, de dictie, de improvizatie si de insusire a unor tehnici teatrale. La acestea se mai adauga lectura alba a poemului, cu descifrarea sensurilor si lectura cu intentie.

Arina Gheorghita, pictor format intr-o familie de artisti plastici care promoveaza in mod special pictura cu subiect, descinsa din stralucita traditie a maestrilor artei romanesti, a conceput acest curs special pentru a arata potentialul urias al unui gen traditional: NATURA STATICA.

Departe de a fi un gen perimat - asa cum sustin unii ignoranti - iubita deopotriva de cei clasici si de cei moderni, NATURA STATICA se poate aborda in zeci de stiluri diferite si tehnici pe masura.

Dintre acestea, lectorul nostru a ales sapte stiluri, asa incit la fiecare sedinta sa se poata studia temeinic cite unul.

Fiecare sedinta va dura 2h si jumatate.

Tehnicile folosite in cadrul atelierelor de pictura vor fi compozite: tempera, pastel, carbune si colaj. Suportul va fi carton pentru artisti profesionisti.

Aici puteti gasi mai multe imagini - lucrari ale lectorului Arina Gheorghita:

Aceste ateliere au ca obiect o incursiune în istoria picturii (secolele XV-XVIII) din perspectiva reflectării, reprezentării sau a configurării ei în raport cu celelalte arte. Asemenea transferuri, greu de sesizat adeseori, sunt justificate de una dintre dogmele teoriei clasice – cea a artelor surori. De-a lungul celor patru prezentări, abundent documentate vizual, va fi mijlocită întâlnirea cu artiști de primă linie (Tițian, Caravaggio, Giovanni Pannini, Johannes Vermeer, Diego Velásquez sau Rembrandt van Rijn) dar și cu alții mai puțin cunoscuți.

1. Arhitectura în pictură

Primul atelier este dedicat reprezentării arhitecturii. O dată cu Renașterea italiană, fundalul arhitectural poate determina caracterul imaginii. Spre exemplu, în funcție de elementele arhitecturale înfățișate, tabloul poate evolua într-un registru grav („scena tragică”, constituită din temple, coloane, fragmente antice) sau, dimpotrivă, burlesc („scena comică”, comună sau „modernă” din punct de vedere arhitectural). De asemenea, din cadrul arhitectonic al tabloului poate fi izolat câte un element și transformat în „protagonistul” imaginii – de pildă ruina, care comportă anumite semnificații escatologice, punând în joc, de asemenea, și o retorică a tranzitivității.

2.  Culorile muzicii

Muzica și pictura se regăsesc într-un domeniu de referință comun. Ambele compun „tablouri”, manevrând tonuri, nuanțe, game, cromatisme sau (diz)armonii. Dincolo de această identitate structurală, o amplă iconografie așează muzica lumii în felurite categorii tematice: sacră (muzica îngerilor), seculară (scene de gen, naturi moarte cu instrumente muzicale, portrete de muzicieni), mitologică (Apollo, concertul muzelor), alegorică (reprezentarea simțurilor) etc. Incursiunea în ansamblul semnificațiilor unei asemenea reprezentări picturale reprezintă miza celui de-al doilea atelier.

3. Auto-reflectarea: pictura în pictură

Al treilea atelier urmărește una dintre cele mai interesante strategii ale picturii modernității timpurii: auto-referențialitatea. Între secolele XV-XVIII, „pictarea picturii” se desfășoară într-un registru cuprinzător, pornind de la autoportret și reprezentarea atelierului, trecând prin alegorii și mituri fondatoare (originea picturii, Zeus pictând fluturii, Sfântul Luca pictând-o pe Fecioara Maria) și ajungând la ample (și subtile) imagini-catalog, reprezentând colecții sau spații expoziționale imaginare.

4. Ut pictura poesis – literaturitatea picturii

În fine, ultimul atelier aduce în discuție relația dintre pictură și literatură, sintetizată de dictonul horațian Ut pictura poesis: „pictura este asemenea poeziei”, adică o „elocinţă mută”. Prezentarea nu vizează subiectul literar al unui tablou, ci modalitățile prin care pictura însăși împrumută reguli sau structuri discursive, fie că vorbim de retorică şi teatralitate în pictura barocului italian, de aplicarea poeticii antice (Aristotel, Horatiu) în teoretizarea picturii franceze clasice sau de camuflarea unor teme sau genuri antice (satira spre exemplu) în tablourile flamande ale secolelor XVI-XVII.

Seria de ateliere “Un secol de frumusete feminina” iti ofera o privire de ansamblu a istoriei frumusetii feminine, din epoca victoriana pana astazi. Schimbarile standardelor de frumusete sunt puse in perspectiva schimbarilor sociale, a deceniilor de evolutie a modei si a identitatii unor style icons care defineau estetica fiecarui deceniu.

Evenimente politice si personalitati-cheie, designeri si inovatori in domeniul vestimentatiei, evolutia codurilor morale si ale ocupatiilor profesionale, functia modei sunt cateva dintre jaloanele ce vor fi discutate si explicate in atelierele acestui curs.

Atelierul 1: Epoca victoriana si prima decada a secolului XX (perioada edwardiana): 1890-1900

1. Belle Epoque, perioada picturii impresioniste, inventia filmului si a radioului, Charles Worth, corsete si costume de baie, primele semne de emancipare feminina.  Style Icons: Consuelo Vanderbilt, Calamity Jane, Printesa Alexandra.

2. Primele filme de la Hollywood, fondarea revistei Vogue, Paul Poiret si Mme Paquin, eliberarea de corsete, primele sporturi pentru femei. Style Icons : Sarah Bernhardt, stilul fetelor Gibson, Camille Clifford, Lillian Russel

Atelierul 2: Primul razboi mondial si perioada interbelica: 1910 – 1929

1. Miscarea sufragetelor, perioada filmelor mute, miscarea Art Deco si miscarile cubiste/ moderniste (Picasso, Cezanne), Lanvin si Fortuny, rochii drapate si tunsori scurte, fondarea imperiului condus de Elizabeth Arden. Style Icons : Mary Pickford, Gloria Swanson, Lillian Gish, Isadora Duncan

2. Jazz-ul si charlestonul, perioada prohibitiei, crahul de pe Wall Street, Vionnet si Chanel, rochii scurte flapper si tunsorile Eton (bob), costume de baie sport, femei sportive (ciclism, inot, tenis), lenjerie intima fantezista. Style Icons : Josephine Baker, Louise Brooks, Clara Bow.

Atelierul 3: Perioada interbelica si anii ’40 : 1930  - 1939

Divele de la Hollywood, perioada artei si cinematografiei suprarealiste, Coco Chanel, Elsa Schiaparelli si Gres, rigurozitate stilistica, intre androginie si voluptuozitate extrema, Fred Astaire si Ginger Rogers, blondele platinate, femeile incep sa poarte pantaloni. Style Icons : Wallis Simpson, Marlene Dietrich, Greta Garbo, Vivien Leigh, Amelia Earhart

Atelierul 4: Al doilea razboi mondial, anii ’40 si ’50 : 1940 – 1959

1. Femei in uniforma si rationalizarea hainelor, Christian Dior si silueta New Look, noi roluri feminine propagate prin cinematografie (aviator, jurnalist), fetele pin-up, lookul total promovat de Max Factor, dresul cu dunga. Style Icons : Lauren Bacall, Ingrid Bergman, Joan Crawford, Bette Davies, Betty Grable, Veronica Lake

2. Femeia in rol de gospodina ideala, aparitia televiziunii color si a advertisingului agresiv, Hubert de Givency, Balenciaga si Jaques Fath, siluetele clepsidra si siluetele cocon.  Style Icons: Marylin Monrow, Elizabeth Taylor, Audrey Hepburn, Grace Kelly, Brigitte Bardot

Atelierul 5: De la rock’n’roll si psihedelic la disco: anii ’60

Adolescentii la putere, revolutia sexuala si introducerea pastilelor contraceptive, aparitia muzicii rock si arta pop, Mary Quant si fustele mini, Pierre Cardin si Courreges, Diana Vreeland si impactul Vogue-lui american, aparitia modei prêt-a-porter, Vidal Sasoon si coafurile geometrice, femeia-copil. Style Icons : Twiggy, Jean Shrimpton, Jackie Kennedy, Julie Christie, Ursula Andress

Atelierul 6: anii 70 -’80

1. Miscarea Flower Power si Woodstock, influentele exotice si moda boema-hippie, inventarea Spandexului si Lycra, bikini si arderea sutienelor in semn de protest, Paco Rabbane, Ossie Clark si Emilio Pucci. Style Icons : Catherine Deneuve, Lauren Hutton, Bianca Jagger, Marianne Faithfull, Faye Dunaway,

2. Muzica disco si punk, pantalonii evazati si stilul glam, cartea Femeia Eunuc si apogeul feminismului, Ingerii lui Charlie si femeile de cariera, Yves Saint Laurent, Vivienne Westwood, Valentino, Ralph Lauren, Donna Karan, Giorgio Armani, aerobicul si femeia sportiva. Style Icons : Diane Keaton, Farah Fawcett, Jane Fonda, printesa Diana, serialul Dynasty

Atelierul 7: anii ’90 si prima jumatate a anilor 2000

1. Minimalism, grunge si supermodele, tabuuri sexuale eliberate, Calvin Klein, Alexander McQueen si Marc Jacobs, parfumuri unisex sau cu nume de celebritati, femeia androgina si frumusetea heroin chic. Style Icons : Kate Moss, Madonna, Sharon Stone, Uma Thurman, Spice Girls, supermodele.

2. Internetul, sexul dar si intelectul vand in moda – Gucci vs Prada, aparitia Wonderbra (push-up bra), serialul Friends, apogeul chirugiei plastice, jeansii skinny si cu talie joasa, interesul pentru vintage, Gianni Versace, Karl Lagerfeld, D&G, John Galliano, Stella McCartney. Style Icons: Pamela Anderson, Jennifer Anniston, Sienna Miller, Britney Spears, Carrie Bradshaw, surorile Olsen.

Scopul cursului de faţă este să vă înveţe cum să scrieţi jurnalistic. Mai bine-zis, cum să vă arate că deja ştiaţi să o faceţi, dar nu o conştientizaţi.

Credeţi că viaţa de zi cu zi, fie ea la locul de muncă sau acasă, e doar o rutină monotonă şi fără sfîrşit? Că nimic din ce se întîmplă în jurul vostru - de la mama care roboteşte prin bucătărie sau se uită la o telenovelă pînă la secretara care face conversaţii acide printre cafele sau la şeful care încearcă să-ţi impună autoritatea – nu e destul de interesant? Nu e relevant ca...subiect?

Subiect nu pentru o operă literară, o compunere cu multe epitete calificative, aşa cum aţi învăţat la şcoală că dă bine (omătul argintiu, de pildă, sau frunzele ruginii...), ci pentru un articol. Fie el o simplă ştire, o relatare, un interviu, un reportaj, sau, de ce nu, un feature sau un editorial, sau un fragment de jurnal postat pe un blog.

Cursul de faţă îşi propune dacă nu să vă înveţe, măcar să vă semnaleze cum poţi să spui multe, şi importante în puţine cuvinte; şi, mai ales, bine structurate... Pe scurt - cum să scrieţi jurnalistic: lipsit de patos inutil şi...eficient.

Şi despre ce. Cum să obsevaţi lumea mică, dar consistentă din jurul vostru  şi să găsiti în ea subiecte dacă nu senzaţionale, măcar emoţionante şi relevante cel puţin pentru o comunitate. ”Antropologia cotidianului” nu e doar o formulă pompoasă, ci studiul acestei lumi.

Cele zece şedinţe ale cursului se vor strădui să vă lămurescă ce înseamnă un text jurnalistic, fie el în print sau online, la noi  sau aiurea (cu exemple concrete şi studii de caz). Vom stabili cum şi de unde trebuie să te documentezi pentru un articol, ce înseamnă o sursă şi cum trebuie ea tratată; Ce înseamnă munca de teren; Cît de important este contactul direct cu interlocutorul (interlocutorii) şi cît de esenţială este observaţia directă; cum şi ce observăm; ”trucuri” stilistice pentru a scrie jurnalistic (de la gramatică, vocabular pînă la ...punctuaţie); ce e fapt şi ce e opinie – cum avem voie să ne exprimăm sentimentele în... formule fixe; cum  şi ce e etic să scriem.

În sfîrţit, despre ce putem scrie: cum ne alegem subiecte, în funcţie de cui ne adresăm şi ce interese are publicul nostru, în raport cu tipul de publicaţie dar şi cu capacităţile noastre de a găsi..ceva în nimic. Cum se creează tensiune jurnalistică într-o apă aparent liniştită. De ce avem nevoie de poveste (de astă dată, de o poveste bazată pe fapte reale) şi cum o creăm.

Ajutîndu-ne de manuale de jurnalism (David Randall, Mihai Coman), de antropologie, (Vintilă Mihăilescu, Mihai Coman), dar şi de exemple de scrieri mari despre lucuri aparent mici din jurul nostru ( Roland Barthes, Mitologii, Jerome Garcin, Noile mitologii, Alain de Botton, Sex, shopping şi un roman).  De texte jurnalistice ( printre altele, şi din Dilema veche).

Dar şi de propriile voastre texte. În general scurte. Care vor trebui produse de la o prelegere al alta. Un pic mai lungi în final, cînd va fi nevoie de un proiect jurnalisitc: bazat pe observarea unor locuri şi persoane din propria voastră vecinătate...

În istoria filosofiei, Platon a rămas ca fiind cel care a avut, pentru prima oară, geniala idée a privirii binoculare. El este cel care a încercat să vadă, dintr-o dată, şi lumea inteligibilă a ideilor şi lumea sublunară a lucrurilor sensibile. Binoclul lui Platon avea o dublă funcţie. Aceea de a oferi claritate asupra lumii în care trăim şi, pe de altă parte, de a face acest lucru concentrându-şi atenţia în direcţia principiului sau, altfel spus, în direcţia lumii ideilor în care trăişte Zeul. Privind lumina proprie lumii ideilor, Platon vedea mai bine bezna proprie lumii în care trăim.

Impactul acestei priviri binoculare asupra tradiţiei filosofice a fost atât de mare încât arareori a mai fost remarcat şi efortul platonician de a explica cum de este posibil aceast tip de vedere. Prea puţin a fost observat faptul că şi dialogurile platoniciene, şi epistolele sale trimit către dificultatea de a lega laolaltă cele două ochiane îndreptate spre lumi diferite. Ca şi cum, fiecare nod prin care au fost legate împreună două ochiane orientate spre lumi diferite, pentru a obţine un tot inteligibil, a fost permanent crestat de conştiinţa dificultăţii de a vedea bine fie doar şi prin unul dintre acestea două. De aceea, textul platonician conţine perpetuu o voce secundă, mai discretă şi mai enigmatică, a cărei prezenţă pune încontinuu sub semnul întrebării ceea ce Platon pare a construi la suprafaţa textelor sale.

În cadrul întâlnirilor noastre vom avea ocazia de a înţelege că această voce secundară nu are un statut marginal. Vom vedea că ea nu este expresia defulării unei inconştient filosofic traumatizat de propriul eşec. Invitaţia adresată este aceea de a înţelege că filosofia platoniciană presupune o continuă pendulare între proiectul unei ontologii şi necesara deconstrucţie a acestuia, între nevoia de determinare sistematică a lumii şi conştiinţa a ceea ce scapă permanent acestui sistem. Vom vedea, astfel, că enigmele, miturile şi aporiile răspândite în dialogurile platonicine nu sunt expresiile unei gândiri aflate la tinereţe, ci sunt primele semne ale unei cunoaşteri aşezate pe calea maturizării.

Cursul 1: Întâlnirea cu „platonismul de salon”. Privirea binoculară, dualismul platonician si problema „participării” (methexis).

Cursul 2: Teoria participării. Dificultăţi, încercări şi metafore.

Cursul 3: Ocurenţele stranietăţii şi imaginea străinului (xenos) în dialogurile platoniciene.

Cursul 4: Apariţiile celui de-al treilea gen. „Khora”, „Imitaţia perfectă”, „Opinia adevărată”.

Cursul 5: Farmacia lui Platon. Pharmakon. Indecidabili.

Cursul 6: Imposibila cunoaştere a principiului. Tenebrele luminoase ale ideilor.

Cursul 7: Limitele limbajului şi eterna meta-morfoză a logos-ului.

Filocalia este un corpus masiv de texte apartinand Sfintilor Parinti ai Bisericii care acopera mai multe secole si un areal geografic imens, identic cu intinderea Imperiului Bizantin. Este imposibil de parcurs in doar 9 intalniri adancimea teologica a celor 12 volume ale traducerii romanesti realizata de parintele Dumitru Staniloae. De aceea ne vom axa in discutiile noastre pe cativa autori mai importanti si pe cateva notiuni si concepte relevante pentru arhitectura spiritualitatii rasaritene.

Acesta e un curs despre cum ar trebui sa citim Filocalia, aceasta uimitoare culegere de texte ascetico-mistice si ce ar fi necesar sa intelegem din ele. Ma voi feri sa fac clasificari facile, scheme ineficiente sau alte artificii teoretice. Pe de alta parte, nu voi evita nici hermeneutica occidentala, non-ortodoxa dar perfect pertinenta.

1. Scurta introducere la ce inseamna lectura Filocaliei urmata de o discutie preliminara despre diferitele tipuri de spiritualitate din Biserica de Rasarit.

2. Ioan Scararul si ”Scara” – treptele desavarsirii.

3. Maxim Marturisitorul. Despre cunoasterea teologica.

4. Maxim Marturisitorul. Despre dragoste.

5. Spiritualitatea de la Manastirea Studion: de la Teodor Studitul la Simeon Noul Teolog.

6. Simeon Noul Teolog: viziunea unei iubiri divine nesfarsite.

7. Isihasmul – relevanta metodei in rugaciunea contemplativa la Grigorie Sinaitul.

8. Mistica bizantina tarzie: Calist Catafygiotul, viata contemplativa si cum intelegem filosofic si teologic termenul ”theosis”.

9. Concluzii. Specificul spiritualitatii bizantine.