Seară Verdi la Sala Radio
 

Un articol scris de Dr. Mihai-Alexandru Canciovici şi preluat de pe site-ul Revistei Muzicale Radio

Am participat la Sala Radio la un eveniment cultural marcat de sărbătorirea a 10 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Calea Victoriei care constituie un organism cu fundament istoric dar şi cultural, menit să ilustreze prezenţa acestei importante artere în viaţa bucureştenilor.

Cu acest prilej, dirijorul Tiberiu Soare, membru al Fundaţiei, şi-a propus să celebreze evenimentul printr-un concert de arii şi duete din opere sub auspiciile marelui compozitor Giuseppe Verdi „I love Verdi”. El a condus o orchestră de tineri muzicieni, absolvenţi de conservator, Symphactory Orchestra şi a selectat pe trei interpreţi de marcă ai genului, buni prieteni ai săi, pe care îi preţuieşte pentru talentul şi profesionalismul lor în slujba liricii româneşti: soprana Irina Iordăchescu, baritonul Ionuţ Pascu şi tenorul  Hector Lopez, ultimii doi nemaifuncţionând ca artişti la Opera Naţională Bucureşti. După opinia mea, a fost o selecţie de suflet, benefică, pentru că a reunit trei artişti importanţi ai şcolii de canto româneşti. Programul a cuprins pagini importante din repertoriul verdian pe care Tiberiu Soare le-a făcut o frumoasă prezentare publicului, explicitând conţinutul lor ideatic.

Soprana Irina Iordăchescu, prim solistă din 2005 la Opera Naţională  Bucureşti, a cântat cu o mare sensibilitate şi trăire emoţională rugăciunea Desdemonei din „Otello”, dând o stare specială acelor pianissime ale ariei, a trăit pe glas celebra arie a Leonorei „Pace, pace mio Dio” din „Forţa Destinului”, demonstrând, aici, că poate cânta şi o partitură ce solicită o soprană lirico-spintă dramatică, pentru că ştie să pătrundă nuanţele speciale  ale acestei bijuterii muzicale. Ca de obicei, în Violetta din „Traviata”, ea impresionează atât vocal cât şi interpretativ, ceea ce i-a permis să cânte două duete: cel cu Germont („Madamigella Valery”) alături de Ionuţ Pascu şi „Parigi, o cara” cu tenorul Hector Lopez. De asemenea, s-a impus în terţetul din actul I din „Trubadurul”, alături de cei doi colegi ai săi, oferind la sfârşit o acută profesional cântată. De altfel, întregul terţet m-a impresionat mult pentru finalul serii.

Ionuţ Pascu este un bariton care excelează datorită vocii sale cu o culoare timbrală frumoasă, nobilă, care se pretează excelent pentru belcanto. Este un perfecţionist care îşi caută în fiecare rol acea interpretare cât mai apropiată de cerinţele partiturii. Aceste calităţi sunt puse în valoare, cu siguranţă, şi datorită turneelor şi angajamentelor sale externe care-l solicită să se menţină la o cotă înaltă de manifestare artistică, impunându-i, în acelaşi timp, şi o anumită exigenţă cu sine. A cântat aria „Cortigiani, vil razza dannata” din „Rigoletto” cu emoţie pe glas şi un anumit dozaj al stărilor interpretative care m-au impresionat. A fost un bun partener în duetele pe care le-a executat atât cu Irina Iordăchescu, de asemenea avându-l ca partener şi pe Hector Lopez în duetul Posa-Carlo din „Don Carlo”, aici emoţionând prin omogenitatea cu care l-a secondat pe tenor, realizându-se, astfel, o simbioză a celor două voci. A abordat o arie dramatică din repertoriul verdian, „Pietà, rispetto, amore” din „Macbeth”, demonstrând că ştie cu profesionalism să citească şi partituri de acest gen. Mi-aş dori mult să-l pot vedea evoluând scenic pe Ionuţ Pascu într-un asemenea rol dramatic.

Hector Lopez, artist de origine mexicană, prezent de mulţi ani în România, actualmente prim solist al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, a făcut o frumoasă evoluţie de la un tenor liric spre unul cu accente spinto-dramatice. Cântă în prezent roluri grele, de largă respiraţie. Vocea i s-a împlinit şi chiar i s-a modificat de aşa natură pentru a putea cânta astfel de roluri. L-am văzut în „Don Carlo” la Opera din Craiova şi am apreciat evoluţia sa. A interpretat aria „Quando le sere al placido” din „Luisa Miller” cu emoţie. Mi s-a părut aici puţin timorat şi obosit, cântase la Timişoara cu o seară înainte într-un spectacol. A fost foarte expresiv şi cu mare delicateţe în „Parigi, o cara”, a interpretat sugestiv, cu pasiune, aria „Ah, sì ben mio” din „Trubardurul”, s-a implicat şi asamblat bine cu ceilalţi parteneri în terţetul din actul I din „Trubadurul”. Apreciem mult evoluţia sa vocală, dorinţa expresă de a aborda şi un alt tip de repertoriu, care să-i permită să-şi pună în valoare calităţile. Îi sugerez, însă, să fie foarte atent cu acest repertoriu, asumându-şi şi o anumită exigenţă în selecţia rolurilor. Ar fi mare păcat ca o voce frumoasă ca a sa să se piardă pe parcursul unui traseu al vocalităţii mai dificil. Apreciez, însă, la el, o maturitate evidentă în interpretare şi în căutarea acelor parametri care să-i permită execuţia unor partituri dificile. În acest sens, îmi exprim chiar regretul că l-am pierdut de pe scena de la Bucureşti, unde ar fi fost util în contextul actual. Are tinereţea în faţă, dar mai ales acea voinţă de a se perfecţiona continuu.

Se cuvine, în final, să relevăm contribuţia majoră la organizarea acestui eveniment artistic a dirijorului Tiberiu Soare, un bun profesionist, permanent implicat  în orice abordare muzicală pe care o întreprinde. Prezenţa sa la pupitrul orchestral o dovedeşte cu prisosinţă. Este un muzician serios şi bine articulat artistic, având şi o cultură specială stilistică. Într-un cuvânt, seara pe care ne-a oferit-o a fost o imensă bucurie pentru toţi cei care-l iubesc pe Verdi, aş putea spune, un frumos omagiu adus maestrului de la Busseto.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!