Poveşti despre îngeri: Iudaism, Creştinism, Islam (12-14 iunie)
 

Întâlnirile au loc zilnic: luni 12, marţi 13, miercuri 14 iunie, de la 19.00 la 21.00

De-a lungul vremii, îngerii ne-au captivat imaginaţia şi au fost o sursă de inspiraţie pentru numeroase opere artistice: de la arte vizuale la muzică şi literatură, întreaga producţie culturală a cunoscut amprenta angelică. Fie că vorbim despre mult prea cunoscutul motiv al îngerilor căzuţi, fie că vorbim despre statutul lor de mesageri divini, aceste entităţi spirituale alcătuiesc în cele trei mari tradiţii monoteiste un topos comun: cel al unei structuri intermediare între divinitate şi fiiinţa umană.

Vă propun să descoperim împreună originile şi particularităţile acestor creaturi aşa cum transpar ele din poveştile şi tradiţiile religioase ale lumii. Veţi putea afla cum s-a dezvoltat în timp concepţia noastră despre îngeri, pornind pe urmele istoriei cu ajutorul căreia vom da la iveală strămoşul zoroastrian al îngerilor şi în ce manieră se poate vorbi despre creaturi angelice şi în alte spaţii culturale şi religioase.

Vom vorbi şi despre fascinaţia noastră constantă faţă de universul angelic şi vom încerca să înţelegem diverse ipostaze sub care au fost concepuţi îngerii de-a lungul timpului: mesageri, ghizi spirituali, puteri ajutătoare.

La cele trei întâlniri vom povesti despre:

1. Originea conceptului de înger – de la yazatas şi fravashi în tradiţia zoroastriană la malakh Elohim în iudaism. Ipostaze ale îngerilor în biblia iudaică, în literatura apocrifă şi în Kabbalah.

2. Îngerul ca protector şi bun mesager în tradiţia creştină. Ce asemănări existau între daimonul socratic şi imaginarul creştin despre îngeri din primele 4 secole? Renaşterea ca perioadă de experimentare cu entităţile angelice.

3. Jibrail – intermediarul dintre profetul Mohamed şi Dumnezeu. Tradiţia angelică în islam: de la Iblis – înger căzut sau jinn? – la sufism – starea angelică ca stare originară a sufletului uman înainte de întrupare.

imagine: “Sense Of Sight” de Annie Louisa Swinnerton


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!