Cum construim Armonia în Cuplu? Atelier de autocunoaştere şi comunicare (4-7 septembrie)
 

Întâlnirile au loc zilnic: luni 4, marţi 5, miercuri 6, joi 7 septembrie, de la 19.00 la 21.00.

Personal, cred că potenţialul cel mai consistent de conştientizare, descoperire şi dezvoltare a sinelui, de fericire autentică şi durabilă, poate fi găsit pe tărâmul relaţiilor cu cei apropiaţi.

Dacă ai o relaţie minunată, plină de iubire, bucurie, entuziasm şi pasiune, poţi obţine mai mult din ceea ce ai; dacă sunteţi cei mai buni prieteni, iubirea vă ţine împreună, dar pasiunea s-a pierdut pe drum, o puteţi recupera şi spori.

Dacă eşti pe picior de plecare (“aştept să intre copiii la facultate/ aştept ca ea (el) să-şi rezolve problemele de sănătate/ aştept să ne revenim financiar/ aştept să facă ea (el) un prim pas/ aştept să se întâmple ceva/ aştept un semn/ aştept un moment potrivit să-i vorbesc sincer despre ce simt”), dă-ţi şansa de a te asigura, mai întâi, că ai făcut absolut tot ce a depins de tine pentru a obţine fericire din această relaţie, apoi dă-i această şansă şi partenerului tău.

Singurul moment perfect – pentru a vorbi sincer despre ceea ce te frământă, pentru a pleca sau pentru a rămâne – e ACUM. Cred cu tărie că nu suntem aici pentru a suferi. Nici pentru a aştepta şi a amâna. Ci pentru a simţi şi a dărui bucurie.

Dacă nu eşti într-o relaţie, dar îţi doreşti să fii, poţi începe prin a-ţi direcţiona atenţia şi energia către propria-ţi persoană. Îţi poţi explora potenţialul, resursele, îţi poţi şterge visele de praful uitării, poţi decide că a venit momentul să începi să ţi le îndeplineşti. Poţi lucra la a deveni partenerul ideal al partenerului tău ideal. Poţi decide ca, în loc să rămâi pe loc aşteptând pasiv salvatoarea iubire a vieţii tale, să porneşti chiar acum în întâmpinarea sa, bucurându-te, pe drumul spre ea, de fiecare clipă cu tine.

Dacă nu eşti şi nici nu-ţi doreşti să fii într-o relaţie, asigură-te că această alegere este una conştientă şi benefică pe termen lung şi nu doar expresia fricii de a nu fi rănit(ă)/dezamăgit(ă) încă o dată. Meriţi iubire. Meriţi bucurie!

Iată temele celor 4 ateliere:

1. Stima de sine şi alegerea partenerului.

2. Separă prezentul de trecut, priveşte-ţi partenerul Aici, Acum. Tehnici de ascultare activăşi comunicare afectuoasă şi eficientă. Lumini şi umbre. Retragerea proiecţiilor.

3. Cuplul în criză. Analize de caz. “Îi arăt iubirea mea în fiecare zi. Şi totuşi îmi spune că se simte neiubit(ă)/neapreciat(ă). Cum e posibil?” Învaţă să îl (o) iubeşti în limbajul pe care-l înţelege.

4. Iubire sau dependenţă? Autocunoaşterea, autoacceptarea şi intimitatea cu sine – bazele unei relaţii intime reuşite. Femeia din bărbat, bărbatul din femeie. Restabilirea polarităţii energetice a cuplului şi intensificarea atracţiei.

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!