Atelier de Teatru: Improvizatie pe text la prima vedere
 

Actrita Smaranda Caragea va propune un atelier de improvizatie, concentrat in 3 intalniri, aflate la intersectia dintre teatru si viata.

Cata viata poate fi in suportul numit text al teatrului? Ce inseamna „a juca teatru”? Cat continut incape intr-o forma?

Vom descoperi impreuna viata din teatru si apoi vom demonstra ca teatrul este viata.

Orice actiune a noastra se subordoneaza unui scop, chiar daca acesta nu este formulat constient.

Orice actiune a noastra are o justificare, deci orice „ce?” contine un „de ce?”. Vom descoperi cat impact poate avea orice actiune a noastra, cata vreme ii cunoastem din start scopul. Cu cat „de ce-ul” este mai puternic cu atat „ce-ul” va avea un impact mai mare. Vom aduce povestile scrise de altii intr-un plan concret, iar o simpla lectura va capata un sens mai puternic si un mesaj mai clar prin intersectarea propriei experiente cu textul. Astfel, textul va deveni pretext.

Practic, vom invata sa citim un text la prima vedere, sa il intelegem, sa il analizam, sa il umanizam, sa-l subordonam unui scop, sa-l transmitem mai departe si, in tot acest timp, sa il lasam sa ne miste si sa ne provoace.

Folosim si antrenam: capacitatea introspectiva, analiza, creativitatea, imaginatia, spiritul intuitiv si comunicarea pentru a stimula emotiile.

Sedinta 1 – Vom avea ca suport de lucru poezie si text in proza, fie monolog, fie povestire.

Modalitate de lucru: lectura la prima vedere, analiza pe text, improvizatie pe textul ales si lectura finala.

Sedinta 2 – Vom incepe de la construirea unei relatii cu partenerul de lucru in doua replici.

Modalitate de lucru: Jocuri si exercitii de comunicare si relationare, lucrul cu textul si partenerul, improvizatie pe textul ales, ridicarea scenelor cu textul in mana.

Sedinta 3 – Facem lectura scenei. Repetitie, actiuni posibile si fixare.

Fiecare intalnire dureaza doua ore.

Imagine sus – preluata de aici – http://www.picturesque.ro/memoires/sedinta-foto-studio-smaranda-bucuresti-2016/

Regia film: Vlad Trandafir – www.colturidebucuresti.net
Music: The Jazz Piano – Composed and performed by Bensound

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!