„Istoria artei nu presupune o reţetă de interpretare”: Interviu cu Cosmin Ungureanu
 

Ne întâlnim zilnic cu imagini, fie că butonăm telefonul mobil, răsfoim o revistă sau trecem pe lângă reclamele de pe bulevarde. În contextul zilelor noastre, în care informaţiile sunt transmise mai ales prin imagini, educaţia vizuală devine din ce în ce mai importantă. O metodă plăcută şi relaxantă de „a ne antrena ochiul” poate fi participarea la un Curs de Istoria Artei.

I-am adresat câteva întrebări lui Cosmin Ungureanu, lectorul atelierului introductiv de istoria artei. Vă invităm să citiţi acest scurt interviu şi să aflaţi mai multe despre cursurile si evenimentele sale:

Ce învaţă oamenii la Cursul de Istoria Artei şi cum îi va ajuta un astfel de curs?

Îmi place să cred că acest curs nu se limitează la furnizarea unor informaţii. Expunerile mele, glosând pe alocuri destul de mult în jurul câte unei opere de artă, au adesea ca miză încurajarea unei anumite libertăţi interpretative. Cu alte cuvinte, opera de artă sau istoria artei (în ansamblu sau într-un interval oarecare) nu presupune o reţetă de interpretare, ci nenumărate unghiuri de vedere, care pot fi, la o adică, descoperite chiar de cursanţi.

Dincolo de integrarea, în „bagajul cultural” al cursanţilor, a unei imagini globale despre istoria artei europene, un asemenea curs se poate dovedi util şi ca model de exerciţiu intelectual, de problematizare, cercetare sau, pur şi simplu, de contemplare.

Ce pictor sau ce tablou a stârnit cele mai multe discuţii la curs?

Dintr-o panoramă inevitabil amplă de episoade, opere de artă şi personalităţi distincte, cred că Edouard Manet a fost artistul cel mai „controversat”, iar operele sale cele mai sfidătoare – Dejunul pe iarbă şi Olympia – au stârnit aproape constant reacţii la curs.

Ce fel de oameni au venit la cursurile tale şi care sunt curiozităţile lor?

Cursanţii, şi implicit curiozităţile lor, provin dintr-un spectru larg din multiple puncte de vedere: profesie, statut, vârstă etc. În general, am observat că predomină un public de 30 – 40 de ani, activ profesional în branşe străine de istoria artei (multinaţionale, IT etc.), iar curiozităţile cursanţilor sunt de multe ori canalizate către arta modernă şi contemporană.

Cum te-ai apropiat de arte şi care sunt artiştii care te-au pasionat constant?

De arte m-am apropiat aproape fără să realizez. Pornind, ca orice copil, de la pasiunea de a desenea, trecând printr-un liceu de artă (de provincie) şi revenind, după un detur de doi ani, la o abordare strict contemplativă. Decizia de a urma Facultatea de Istoria Artei, la începutul anilor 2000, a fost alimentată de o perspectivă romantică asupra unui model cultural de urmat – cât mai integrator, cât mai elevat. Nu ştiu în ce măsură un asemenea model ar mai fi valabil şi azi.

Deşi nu cred în ierarhii eterne, aş zice că unii vechi maeştri europeni, îndeosebi din secolele XV-XVII, precum Jan Vermeer din Delft, Johannes van Eyck, Leonardo da Vinci et alii, mi-au fost de la început şi continuă să-mi rămâne aproape de suflet.

Urmatorul curs: goo.gl/9OmrdB


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!