Georges_Colleuil_1
 

“Lumea simbolurilor, o cale către realitate”

Pasionat de tot ceea ce ţine de ştiinţele sufletului, Georges Colleuil ne invită să redescoperim un limbaj uitat, precum şi noi metode terapeutice.

Cercetător şi scriitor, a fost întotdeauna interesat de limbajul misterios al simbolurilor. Călătoriile sale personale şi profesionale l-au condus întotdeauna către explorarea acestui teritoriu în domenii diverse precum filosofia, mitologia, lingvistica, psihanaliza, poezia, lumea viselor, etc.

Georges Colleuil deţine diplomă în psihologie, filosofie şi ştiinţele umane. Este, de asemenea, lingvist, licenţiat în litere la Universitatea din Nisa, Sophia Antipolis.

A scris până în prezent 5 cărţi despre funcţiile terapeutice ale simbolurilor. După ce a predat literatura şi filosofie în Nisa şi Cannes, între anii 1980- 1994, a practicat apoi, timp de 15 ani, profesia de psihoterapeut şi de profesor în comunicare.

Din 1983 a început propria cercetare a proprietăţilor active şi terapeutice ale simbolurilor. A dezvoltat idei originale, precum “Référentiel de Naissance” (Referenţialul Arhetipurilor Personale), “Onomasophie” (procedeu de decodare a numelor şi prenumelor) sau “Mitograma”, metode care au însoţit mii de oameni în călătoria lor spre autovindecare.

Este autor a mai multor creaţii care au în comun interesul puternic pentru funcţiile terapeutice ale simbolurilor. Cateva dintre datele cheie ale biografiei sale sunt:

1983 – creează “Le Référentiel de Naissance” (Referenţialul Arhetipurilor Personale), metodă de autocunoaştere, dezvoltare personală şi rezolvare a conflictelor.

1988 – înfiinţează Asociaţia “Hommes de Paroles” (Oameni de cuvânt) care aduce împreună lectori şi terapeuţi implicaţi în ajutorarea copiilor cu nevoi speciale. Tot atunci creează şi “Carnaval des enfants hospitalises” (Carnavalul pentru copiii din spitale).

1990 – creează “Perceval”, gama de uleiuri esenţiale şi unguente.

1997 – înfiinţează editura “Reyne de Coupe”. Tot în acelaşi an creează şi lansează publicaţia “Experiences” – revistă ce urmăreşte spiritualitatea în viaţa de zi cu zi.

1998 – colaborează cu Frank Lalou, caligraf, pentru  cartea “Je t’aime” (Te iubesc) – te iubesc în toate limbile şi caligrafiile lumii  (publicată la Editura  Alternative).

1998 – publică “Tarot l’Enchanteur” – o nouă abordare a Tarotului de Marsilia (Editură Arkhana Vox).

2000 – publică “La Fontaine Interieure” (Editură Arkhana Vox).

2001 – creează produsele Eliksir 22 şi Sérum bleu – suplimente alimentare fabricate din extract lichid de spirulina proaspătă.

2004 – publică “Les Deux Infinis” (Editură Arkhana Vox).

2005 – publică “La Fonction Thérapeutique des Symboles” (Editură Arkhana Vox).

2006 – publică “Le Référentiel de Naissance” (Editură Dangles).

2007 – creează, în colaborare cu artistul Jean-Baptiste Valadie, “Tarotul de Marrakech”.

2008 – publică “Le Rêve, clé de l’identite” (Editură Dangles).

2009 – publică “Guide pratique du Référentiel de Naissance” (Editură Dangles).

2010 – publică “Tarotul de Marrakech – Cartea” (Editură Trajectoire).

2011: Reeditarea îmbogăţită a cărţilor ” Le Référentiel de Naissance – Tarot l’île au trésor ” (Referenţialul Arhetipurilor Personale – Tarot Insula Comorilor) şi Tarot l’Enchanteur (traducere provizorie: Fermecătorul Tarot)

2012: Publică ” La Fontaine aux symboles – Métaphores et archétypes dans les thérapies alternatives, éditions Dangles. (Fântâna cu simboluri – Metafore şi Arhetipuri în terapiile alternative)

2013: Lucrează la mai multe scenarii de filme, printre care un documentar pe tema “Tarotul”.

Creează şi dezvoltă asociaţia LABES (Laborator de studii şi cercetări asupra simbolismului).

2014: Realizează scurt metrajul “Mélanie la Blanche” unde abordează tema femininului sacru.

2015: Publică “Guide pratique du Référentiel de Naissance nr 2, appliqué à l’alliance, au couple et au partenariat”, éditions Dangles (Ghidul practic al Referenţialului Arhetipurilor Personale numărul 2, aplicat alianţei, cuplului şi parteneriatului.)

Astăzi, Georges Colleuil lucrează la dezvoltarea Referenţialului Arhetipurilor Personale şi tine cursuri despre funcţiile terapeutice ale simbolurilor, urmărind exemple din mitologia greacă, antropologie, simbolistica numelor, a numerelor sau a vechiului Tarot de Marsilia, folclor, basme şi artă din diverse culturi ale lumii.

Imagine preluata de aici:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Georges_Colleuil_1.JPG


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!