EAzi.ro despre Royal Musical Journey
 

Articol preluat de pe site-ul eazi.ro

În sala de concerte „Mihail Jora“ a Societăţii Române de Radiodifuziune, Fundaţia Calea Victoriei a prezentat, miercuri seara, în climatul romantic al începutului de toamnă bucureşteană, concertul de gală „Royal Musical Journey“.

Dirijorul Gabriel Bebeşelea a condus ansamblul denumit Orchestra Symphactory („fabrica simfonică“), solistă a fost soprana Rodica Vică, muzicienii oferind celor prezenţi în sala de concert un program cu muzică barocă a secolelor XVII şi XVIII.

Iubitorilor de muzică din perioada epocii care a precedat clasicismul, întâlnirea cu creaţii aparţinând compozitorilor timpului, cu lucrări inovatoare, improvizaţii inspirate şi o vitalitate concentrată în muzica lor le-a oferit o ambianţă ce s-a întregit cu ocazia de a asculta instrumente astăzi neobişnuite, specifice epocii baroce: clavecinul şi teorba.

Soprana Rodica Vică s-a integrat în contextul acestui program din care pot fi citate „Lamento“-ul din „Dido şi Aeneas“ de Purcell, aria de bravură „Son qual nave c’agitata“ de Broschi, arie din oratoriul „Juditha Triumphans“ de Vivaldi, fragmente din „Armide“ şi „Ballet des Amours Déguisés“ de J.B. Lully, apoi „Fandango“ de Boccherini, fragmente din „Indiile galante“ de Rameau ş.a.

Farmecul acestor timpuri acum îndepărtate de mentalitatea stilistică a timpului nostru a fost ilustrat şi de artistul plastic clujean Jozsef Vass. Imaginile, sugerate de costume din tablouri de epocă, bogat ornamentate şi cu personaje în vestimentaţia perioadei, au reconstituit atmosfera epocii elegante a enciclopediştilor. Întreaga atmosferă artistică a galei aparţine măiestriei dirijorului Gabriel Bebeşelea care, în sala de concerte a Radiodifuziunii, a mai realizat asemenea repertorii, abordând partituri cuprinse sub titulatura „Regele dansează“, amintind cunoscătorilor specificul unor lucrări spectaculare ce aparţin culturii muzicale a curţii regale din timpul lui Ludovic al XIV-lea, iubitor al spectacolelor de balet.

Apreciat pentru concertele semnate personal în lumea muzicală contemporană, dirijorul Gabriel Bebeşelea, unul dintre cei mai talentaţi tineri interpreţi români, deţinător a numeroase premii internaţionale, studii superioare la Universitatea din Viena, a dorit să ofere, ca preludiu al viitoarei stagiuni bucureştene, acest concert, proiectat ca o călătorie savuroasă şi pitorească în ţinuturile europene de acum mai mult de două-trei secole.

Comportamentul său abil cu ansamblul orchestral, dialogurile informaţionale cu publicul au întregit atmosfera, găzduind melomanii într-un autentic salon de artă barocă. I-a fost aproape ca muzician soprana Rodica Vică, discipolă a clasei de canto Eleonora Enăchescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Specializată prin studii de stil şi tehnică vocală în repertoriul de operă şi concert specific barocului, interpreta este cunoscută melomanilor prin performanţele sale de unică valoare, pe podiumul de concert, pe scena Operei bucureştene şi în spectacole sau turnee de succes din Italia, Franţa, Austria, Belgia, Germania şi Japonia. Vocea sa de coloratură dramatică atinge momente culminante de virtuozitate, dar şi impresionante secvemţe de expresivitate lirică, la nivelul unei autentice vedete a artei lirice.

Nu este de mirare că, după aplauzele generoase ale publicului, am plecat fredonând refrene visătoare din lumea lui Haendel, ritmuri suprinzătoare din „Indiile galante“ ale lui Rameau, contemplând muzica barocă a lui Lully, ce descrie răsăritul care ne luminează prin razele „Regelui Soare“ – Ludovic al XIV-lea. Fundaţia Calea Victoriei a oferit bucureştenilor o minunată seară de toamnă în care, privind spre ce am ascultat şi văzut, am avut sentimentul împlinit al unei stări de bine într-o nouă ediţie de „Royal Musical Journey“.

Foto: Miluta Flueras


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!