branding personal
 

In pregatirea Atelierul de Branding personal, i-am adresat cateva intrebari Dianei Flutur, lectorul acestui curs, pentru a intelege mai bine ce este, de fapt, brandingul si pentru a destrama cateva mituri aparute in jurul lui.

De ce este important ca fiecare dintre noi sa stie cum sa isi construiasca un brand personal ?

D.F.: Prima intrebare, fundamentala in viata, este Cine esti? De cele mai multe ori, ca raspuns la aceasta intrebare, persoanele isi vor spune numele, poate varsta, profesia, locul unde lucreaza. Dar oare aceste informatii il fac pe om Cine Este ?

A doua intrebare cheie in viata unui om este Ce vrei? Ce vrei de la tine, de la viata ta, de la cariera ta? Ce este important pentru tine?

Faceti acest exercitiu – cu voi insiva si cu prietenii vostri. Puneti aceste doua intrebari si veti vedea rezultatul. Nu stim, nu avem un raspuns clar, iar daca totusi spunem ceva, vor fi de cele mai ori platitudini.

Brandul personal vine sa iti clarifice aceste intrebari importante si, mai apoi, sa reflecte atributele, abilitatile, personalitatea – unice pentru fiecare persoana. In momentul in care lucrezi cu un specialist pentru constructia brandului tau personal, toate aceste elemente se vor cristaliza intr-un mod minunat.

Care sunt elementele principale pentru un brand personal autentic si memorabil ?

D.F.: Exact autentiticitatea. Brandul te reflecta pe tine. Nu poti trisa, pentru ca daca tu il construiesti pe premize false (pe cine crezi tu ca ceilalti vor sa fii), atunci nu va rezista in timp.

Brandul se bazeaza pe sinceritate, surprinde unicitatea unei persoane, si mai ales valorile ei. Valorile unei persoane sunt fundamentul unui brand personal. La final,  se ajunge la ‘Esenta Brandului’ – care va suprinde intr-o fraza crezurile, valorile si motivatiile tale. Iar memorabilitatea se creeaza prin combinatia unica a acestor elemente, si prin consecventa.

Care sunt, in general, curiozitatile sau asteptarile participantilor la atelierul tau de Branding  personal ?

D.F.: Parerea mea este ca participantii nu isi cunosc exact asteptarile. Ceea ce este bine. Caci se deschide un intreg univers in fata lor.

Ai un exemplu de brand personal bine construit si de impact ?

D.F.: Unul din exemplele mele favorite si foarte cunoscute este Steve Jobs.

In ce domenii este esential sa te diferentiezi printr-un brand original?   

D.F.: Brandul personal este original, nu are cum sa fie altfel, pentru ca se bazeaza pe unicitatea fiecarei persoane. Brandul personal se aplica in orice domeniu, fara discriminare.

Atelierul de Branding personal incepe in 17 octombrie. Daca doriti sa participati, asteptam mailul dvs. de inscriere la contact@victoriei.ro

imagine: https://lawyerist.com/109650/create-law-firm-brand-experience/


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!