Actorul Alexandru Pribeagu: profesorul care te ghidează pe drumul expresivităţii corporale
 

Alexandru Pribeagu ţine, de doi ani, la fundaţie, cursuri de teatru corporal şi improvizaţie. A studiat actoria la Paris, unde a locuit timp de opt ani. În 11 martie vă aşteaptă la o nouă ediţie a Atelierului de Expresivitate corporala prin teatru de improvizatie. :)

Eşti actor şi profesor de teatru. Ȋn care dintre aceste roluri te simţi mai bine?

A.P: Sunt actor şi profesor de teatru corporal. Ambele roluri îmi plac în aceeaşi măsură, dar încerc să mă împart între ele şi să găsesc un echilibru. De cele mai multe ori, mă reîntorc în rolul de profesor-ghid, pentru că de acolo îmi vin idei şi mă inspir ca şi actor.

Ȋn ce fel te influenţează experienţa de profesor atunci când eşti pe scenă?

A.P: Experienţa de profesor îmi este benefică şi mă încarcă cu energie. Deocamdată, sunt la început şi încă mă formez ca profesor, dar încerc sa învăţ cât mai mult de la oamenii pe care îi întalnesc la cursurile mele.

În meseria de actor, simţul observaţiei este foarte important şi cred că din poziţia de profesor poţi observa şi învăţa multe lucruri despre oameni şi modul în care gândesc, reacţioneaza sau se mişcă.

Ce se ȋntâmplă la cursul de expresivitate corporală? Pentru ce vin oamenii şi cu ce “revelaţii” pleacă? Ce fel de oameni au venit la cursurile tale?

A. P: Cursul de Expresivitate corporală este un prilej, pentru oricine vrea, să îşi conecteze imaginaţia cu corpul şi să găsească libertatea de mişcare, improvizând cât mai liber. Din ce am putut observa, oamenii care vin la acest curs îşi doresc să se simtă cât mai în largul lor în propiul corp.

E plăcut să vezi cum oameni din diverse medii profesionale se întâlnesc şi încearcă sa îşi folosească corpul pentu a crea un limbaj comun, prin care să poată să îşi exprime gândurile, emoţiile, mai pe scurt universul lor imaginar. Cred că fiecare participant ȋşi găseşte singur drumul pentru a deveni propiul partener de joacă.

Eu sunt un fel de ghid şi încerc să le dau cât mai multe chei care să-i ajute în acest demers.

Cum reuşesti, prin jocuri aparent simple, copilăreşti, să faci un grup de adulţi să se relaxeze şi să se deblocheze emoţional? Ai avut cursanţi atât de timizi ȋncât să refuze să lucreze exerciţiile?

A. P: Ȋntr-un curs, energia grupului este foarte importantă şi eu am grijă ca toată lumea să se simtă cât mai liberă şi dezinhibată. Este important să creăm împreună o echipă în care fiecare să participe activ şi, în acelaşi timp, să îi observe pe ceilalţi.

Încrederea este cuvântul cheie şi, mai departe, lucrurile devin simple: cu zâmbetul pe buze joaca poate începe!

Chiar şi cei mai timizi găsesc ȋntr-un final curajul pentru a se lăsa descoperiţi ȋn faţa celorlati şi chiar să se surprindă, să ne surprindă.

Ai avut ocazia să predai ȋn licee sau şcoli din Bucureşti (nu la Universitate)? Cum a fost?

A. P: Am avut ocazia să lucrez cu copii în şcoli şi licee şi de fiecare dată m-am bucurat să pot surprinde bucuria sinceră şi uşurinţa cu care copiii intră în joc şi improvizează ȋntre ei. Spre deosebire de adulţi, ei sunt mult mai conectaţi cu universul lor imaginar şi găsesc tot timpul soluţii la jocurile şi exerciţiile în care participă.

Ce subiect ţi-ar fi plăcut să studiezi când erai licean?

A. P: Nu îmi vine în gând nici o materie pe care să fi vrut să o studiez în mod special la liceu. Poate doar să fi primit mai multă libertate de expresie şi stimulare în acest sens.

Ce diferenţe (ȋncredere ȋn sine, implicare, atitudine) ai observat ȋntre cursanţii tăi din Franţa şi cei din România?

A. P: 8 ani am locuit la Paris, unde, de altfel, m-am format ca actor şi ulterior am devenit asistentul doamnei Ella Jaroszewicz, directoarea Academiei Europene de Teatru Corporal MAGENIA. De la ea am furat cât mai multe din meseria de profesor şi tot ea m-a învăţat să mă port cu elevii şi să-i respect.

Din experienţa mea cu publicul francez, în comparaţie cu cel din România, am remarcat că francezii au o tradiţie mult mai mare în a practica tot felul de activităţi extra-profesionale şi asta indiferent de vârstă. Poate că publicul român ar trebui să fie mai îndrăzneţ şi să depăşească bariera vârstei, şi aici mă refer la cei de vârsta a treia.

Cred că referinţele culturale şi modul de a se percepe în societate contribuie enorm la dezoltarea personală a fiecăruia. Diferenţe cu siguranţă că sunt multe, dar în final, indiferent de origine, cu toţii se implică şi au o atitudine pozitivă atunci când curiozitatea de-a descoperi un lucru nou le este răsplătită.

Care a fost cel mai amuzant moment ȋntâmplat la curs?

A. P: Momente amuzante sunt la fiecare curs şi mi-ar fi greu să aleg unul, deoarece fiecare întâlnire este diferită şi plină de suprize plăcute.

Un moment amuzant pe care mi-l amintesc este legat de debutul meu în calitate de profesor. Eram la primul curs şi s-a întâmplat ca eu să fiu cel mai tânăr din încăpere. Atunci când am luat cuvântul şi am început să le vorbesc cursanţilor, aceştia din urmă au crezut că sunt unul dintre elevii care vroia să facă o farsă celorlalţi până când profesorul avea să ajungă.

Partea şi mai amuzantă a fost că unul dintre cursanţi, care era cel mai în vârstă, a continuat momentul asumându-şi rolul de profesor. După 15 minute de pură improvizaţie, i-am convins pe cei prezenţi că nu e o farsă şi cu toţii am continuat întâlnirea cu zâmbetul pe buze.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!