Socrate, corpul şi facebook. Despre intimitate, cu antropologul Vintila Mihailescu
 

Va invitam la o noua conferinta cu antropologul Vintila MIHAILESCU, unul dintre cei mai indragiti, nonconformisti si carismatici intelectuali români, profesor universitar doctor şi şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Intimus este superlativul de la interior; intim este deci interioritatea noastră supremă iar intimitatea este relaţia cu ceea ce ne este intim. Pentru Platon, intimitatea era astfel acel faimos „cunoaşte-te pe tine însuţi”, adică relaţia prin care ajungeai la sufletul tău, tot ceea ce este mai intim pentru un individ.

În timp, intimitatea a devenit un drept: ceea ce ai dreptul să păstrezi departe de privirile celorlalţi, să ascunzi, să ţii secret; sau să împărtăşeşti doar cu cei suficient de apropiaţi încît să facă parte din acel spaţiu intim al tău. De la Dumnezeu şi natură, la corp şi obiecte fetiş, acest spaţiu intim a cunoscut cele mai diverse alcătuiri.

Pe de altă parte, oamenii au cîştigat şi dreptul la extimitate, dreptul la confesiune şi liberă exprimare, dreptul de expunere publică a propriei persoane. Ce expui atunci din tine şi ce ţii secret? Ce uşi deschizi şi ce uşi închizi? Ce este public şi ce este intim într-un selfie?

Intimitatea pare să-şi fi schimbat locul. Conferinţa va urmări acest traseu care ne duce de la Platon la internet”.

famous-masterpieces-updated-with-21st-century-gadgets-kim-dong-kyu-11

Aceasta este a doua conferinta din seria celor patru conferinte din 2015 de la Fundatia Calea Victoriei, adunate sub titlul:

Antropologia sentimentelor sociale

  1. Muzee, case şi sîni. Despre autenticitate – 29 aprilie, 2015
  2. Socrate, corpul şi facebook. Despre intimitate – 17 iunie, 2015
  3. Revolte, manele şi moralitate. Despre mitocănie
  4. Speranţă, fericire şi ironie

Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor şi şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În 1993 obţine titlul de Doctor în Psihologie, cu teza „Ungureni şi pământeni. O analiză etnopsihologică”.

Cursuri susţinute la SNSPA: Introducere în antropologie, Sociologia familiei, Anchetă socială II, Antropologie politică, Istoria ideilor antropologice, Seminar de cercetare, Comunităţi sociale. Domeniile sale de specializare sunt: etnopsihologie, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor. Este director al revistei „Societatea reală”, revistă-forum destinată studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor.

În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. A desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române. Între 1992 şi 2000 a fost membru al Société des Européanistes, cu funcţia de secretar pentru Europa de Est.

În perioada 1997-1999 a fost directorul “Observatorului Bucureşti” în cadrul programului PHARE de Dezvoltare rurală. Din 1998 este colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde deţine rubrica „Socio-hai-hui”. Începând cu acelaşi an şi până în 2000 a fost editor şef al “Yearbook of the Romanian Society of Cultural Anthropology”.

Membru în consiliul ştiinţific/director al: Center for the Study of Balkan Society and Culture (Graz), Ethnobarometer (Rome/Amsterdam), International Association of South-east European Anthropology (Londra) şi South-east European Academic League (Sofia). A avut numeroase burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost visiting professor la multe universităţi şi centre de studii avansate din Franţa, Elveţia, Germania, Belgia, Canada, Ungaria şi Bulgaria.

A fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti între 2005 – 2011.

În 2006 a fost decorat de Preşedintele României pentru serviciile aduse culturii române.

Dintre lucrările sale menţionăm: Fascinaţia diferenţei (1999), Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Paysans de l’histoire (coautor, 1992),Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania (coord., 2002), Socio-hai-hui prin Arhipelagul România(2006), Antropologie. Cinci introduceri (2006), Antropologie. Cinci introduceri(2007), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009),Sfârşitul jocului.România celor 20 de ani (2010), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (2013), Povestea Maidanezului Leutu“(2013), Fascinatia diferentei. Anii de ucenicie ai unui antropolog (2014).

Interviu TVH cu dl Vintila Mihailescu – https://www.youtube.com/watch?v=QJCx8MoPaIw&list=UUCalD6EMTwAYvNMsgW8a4tA

imagine preluata de aici:

http://europeisnotdead.com/disco/books-of-europe/european-philosophers/


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!