Povestea poveştilor din O mie şi una de nopţi
 

autor: Cristian Vechiu

La începutul secolului al XVIII-lea, orientalistul francez Antoine Galland realiza prima traducere a celor O mie şi una de nopţi. Traducerea lui s-a bucurat de succes, publicul francez  arătându-se interesat de numeroasele poveşti cu djini şi efrite. Încercând să adapteze subiectele poveştilor la normele morale ale vremii sale, Galland a oferit o versiune cenzurată a celor O mie şi una de nopţi.o mie si una de nopti

După traducerea lui Galland, au urmat pe tot parcursul secolului al XVIII-lea şi alte tălmăciri ale faimoaselor poveşti orientale: în engleză, germană, olandeză, italiană, rusă şi poloneză. Însă impactul cultural major al povestirilor va avea loc abia în secolul următor, odată cu traducerea exploratorului englez Richard Burton.

Versiunea acestuia din 1885 avea să stârnească interesul europenilor pentru lumea orientală; nu doar literaţii au fost captivaţi de poveştile din O mie şi una de nopţi, dar şi pictorii, arheologii, istoricii sau filologii au devenit dintr-odată tot mai atraşi de atmosfera feerică descrisă de povestirile Şeherezadei. 1001 de nopti

Deşi e un fapt mai puţin cunoscut, trei dintre cele mai renumite poveşti („Lampa lui Aladin”, „Ali Baba şi cei 40 de hoţi” şi „Călătoriile lui Sindbad Marinarul”) nu figurează în manuscrisele arabe, ele fiind adăugiri ulterioare ale lui Antoine Galland. Aceste poveşti au fost au păstrate şi de ceilalţi traducători europeni, fiind astfel integrate în corpusul celor O mie şi una de nopţi. „Călătoriile lui Sindbad Marinarul” au fost culese de Galland dintr-un manuscris turcesc de secol XVI. De altfel, Galland s-a decis să traducă O mie şi una de nopţi, după ce a tradus povestea călătoriilor lui Sindbad. Tot el a adăugat şi poveşile lui Aladin şi Ali Baba, susţinând că i-au fost povestite de o călugăriţă creştină din Siria. Despre aceasta se spune că ar fi memorat istorisirile celor O mie şi una de nopţi după ce le-ar fi citit într-un manuscris diferit de cel utilizat de Galland (traducerea lui se baza pe un manuscris sirian de secol XIV).

1001 de nopti

Totuşi, cele trei poveşti amintite anterior nu trădează cu nimic spiritul naraţiunilor originale. O explicaţie pentru uşurinţa cu care acestea au fost integrate ar putea fi aceea că, în definitiv, poveştile din O mie şi una de nopţi nu au o origine comună. Sursele acestor poveşti pot fi identificate în mitologiille şi folclorul a numeroase culturi. Regăsim influenţe din cultura indiană, persană, arabă, yemenită, iudaică, egipteană şi mesopotamiană.

Prin urmare, poveştile lui Sindbad, Aladin şi Ali Baba pot fi considerate fără dificultăţi naraţiuni autentice, armonizate perfect cu fondul general al celor  O mie şi una de nopţi.

Minunatele poveşti cu djini, efrite, locuri fantastice şi obiecte imaginate, au reprezentat astfel o reală atracţie pentru spaţiul literar occidental. Edgar Allan Poe, Thackeray, Wilhelm Hauff, Robert Louis Stevenson, Jorge Luis Borges, Italo Calvino sau Naghib Mahfouz sunt doar câţiva dintre scriitorii care s-au lăsat seduşi de atmosfera creată de uimitoarele poveşti ale Şeherezadei.

Vom avea vreme să ni-i amintim pe regele Şahriar, pe Harun al-Raşid şi vizirul său cel înţelept, pe micuţa Doniazada, pe efritul închis sub apele mării şi multe alte făpturi nemaipomenite la şcoala de vară: O mie şi una de nopţi – Ce ne spun poveştile? (17-21 iulie).


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!