beethoven tiberiu soare.jpg
 

Fundaţia Calea Victoriei şi Teatrul Odeon vă invită miercuri 18 februarie, ora 19.30, la Sala Studio, la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”. Ne vom reîntâlni cu dirijorul Tiberiu Soare, care ne va povesti despre LUDWIG VAN BEETHOVEN SAU SUBLIMA REVOLUŢIE.

Muzica lui Beethoven a adus o gură de aer proaspăt în peisajul muzical european, făcând trecerea dintre ceea ce au devenit ulterior muzica clasică şi romantică. Lăsând în urmă armoniile muzicii baroce, Beethoven inovează prin felul în care îmbină vocea şi instrumentele şi lărgeşte semnificaţiile sonatei, simfoniei, concertului sau cvartetului.

Muzica lui este impregnată de idealurile iluministe, care propun eliberarea omului de sub dogmele religioase, încurajează individualitatea şi spiritul raţional şi pun sub semnul întrebării autorităţile sociale. Fără a fi ateu, Beethoven propune un alt fel de religiozitate, care se reflectă în muzica sa. El reuşeşte să „coboare” cerul pe pământ, mai aproape de artist sau să se înalţe spre cer şi să vorbească de la egal la egal cu divinitatea.

Beethoven asistă la prelegerile de la Berlin ale lui G.W.F. Hegel despre dialectica idealistă şi interiorizează o parte dintre ideile marelui gânditor. Acest lucru îl va determina mai târziu pe Theodor W. Adorno să afirme: “Beethoven’s music is Hegelian philosophy”. Sistemul filozofic hegelian dă un nou sens realităţii, care se răsfrânge asupra cursului istoriei, religiei, artei şi a tuturor ştiinţelor sociale.

Beethoven poate fi considerat primul muzician care şi-a luat destinul în propriile mâini, ceea ce a modificat semnificativ rolul compozitorului în societate. Compozitorul devine, odată cu Beethoven, un artist care creează doar dintr-o necesitate interioară şi nu la comandă.

Proiectul „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni” se derulează în mai multe episoade, de-a lungul cărora vom călători într-un bogat univers muzical şi ne vom delecta cu poveştile unor mari muzicieni. Acesta este al treilea eveniment desfăşurat, precedat de W.A. Mozart şi Alchimia sunetelor şi Barocul în Muzică: Dantelă şi Oţel şi va fi urmat de o nouă întâlnire dedicată lui Piotr Ilici Ceaikovski şi muzicienilor ruşi.

Biletele se achizitioneaza numai de la casa de bilete a Teatrului Odeon. Atentie! La acest eveniment NU se fac inscrieri sau rezervari la fundatie.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!