Hans_holbeing_the_ambassadors
 

Dimensiunea personală a comunicării între state

Cursul îşi propune să prezinte diplomaţia drept practică a comunicării între state, la nivel personal. Cu alte cuvinte, prin diplomaţie se înţelege o activitate de comunicare (negociere, informare, etc) între două sau mai multe state la nivel personal (între diplomaţi, rezidenţi ai misiunilor permanente în ţările-gazdă). Aceasta ar putea fi o definiţie a diplomaţiei tradiţionale.

A. Ultimele decenii au cunoscut o dezvoltare care pare să modifice substanţa diplomaţiei: comunicarea între state nu se mai poartă doar la nivel personal, prin ambasadori, în mod regulat, ci şi la distanţă, cu ajutorul mijloacelor electronice (telefon, internet, videoconferinţe) ori de câte ori necesitatea o cere. Observăm, aşadar, că din definiţia diplomaţiei se pune bemol în dreptul elementului personal şi, pe cale de consecinţă, dispar ritualurile tradiţionale: locul şi rostul ambasadorilor sunt înlocuite cu „firul roşu” sau întâlnirile en tête-à-tête dintre şefii de stat.

B. Însă nu doar elementul personal se diluează din definiţia diplomaţiei, ci şi statul însuşi. Astfel, atribuţiile statului devin tot mai palide pe măsură ce fenomenul globalizării politice se adânceşte prin structuri supranaţionale şi internaţionale (ONU, UE, NATO, etc.) Dacă la aceste tendinţe adăugăm şi subiectul drepturilor omului, atunci nu se poate ocoli întrebarea: „noua diplomaţie” nu este altceva decât o expresie eufemistică pentru „sfârşitul diplomaţiei”?

C. Dacă astăzi diplomaţia s-a schimbat faţă de începuturi, ce explică totuşi succesul acestui cuvânt care, o dată folosit, stârneşte pe loc admiraţia? Prestigiul diplomaţiei care supravieţuieşte diminuării substanţei acesteia se explică prin alăturarea strânsă, unică poate, dintre om şi stat: un stat puternic reprezentat de un ambasador strălucit constituie reţeta nemuririi istorice.

Cursul va urma aceste interogaţii în cadrul unei structuri care îmbină faptele istorice cu texte fundamentale (filosofice, legale):

1. Diplomaţia sistemului westfalic. Reglementările de la Viena privind rangurile diplomatice (1815)

2. Globalizarea politică şi statul-naţiune. Immanuel Kant

3. Tehnologiile comunicării şi relaţiile inter-statale. Marshall McLuhan

4. Probleme specifice în secolului XX. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (1961).

5. Noua diplomaţie sau sfârşitul diplomaţiei? Henry Kissinger, Shaun Riordan.

 Bibliografie recomandata pentru cei interesati:

  • Immanuel KANT, Spre pacea eternă (trad. Rodica Croitoru), All, Bucureşti, 2008.
  • Jürgen HABERMAS, „Ideea lui Kant a păcii eterne – la o distanţă istorică de două sute de ani” (trad. Ionel Zamfir) în M. Flonta, H.-K. Keul (coord), Filosofia practică a lui Kant, Polirom, Iaşi, 2000, pp. 191-216.
  • Marshall McLUHAN, Să înţelegem media. Extensiile omului (trad. Ovidiu George Vitan), Curtea Veche, Bucureşti, 2011.
  • Henry KISSINGER, Are nevoie America de o politică externă? Către diplomaţia secolului XXI, Ed. Incitatus, Bucureşti, 2001.
  • Bibliografie utilă
  • Francis FUKUYAMA, Sfârşitul istoriei? (trad. Dana Bercea), Ed. Vremea, Bucureşti, 1994.
  • Francis FUKUYAMA, Construcţia statelor. Ordinea mondiala în secolul XXI (trad. Mihnea Columbeanu), Antet, 2004.
  • Shaun RIORDAN, Noua diplomaţie (trad. Nicolae Năstase), Antet, Bucureşti, 2003.


Imaginea – Hans Holbein “Ambasadorii’


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!