conacele romaniei
 

Romania are in prezent peste 60 de conace care fac parte din patrimoniul national. Pe langa acestea, sunt foarte multe altele ce inca nu si-au facut loc sa intre in aceasta lista: multe dintre ele in paragina, altele salvate din dragostea si efortul unor oameni speciali.

Conacele Romaniei, desi sunt cladiri spectaculoase, s-au aflat de multe ori in spatele palatelor ca vizibilitate. Ce inseamna conac? O casa boiereasca la tara. Desi au fost locuite de personalitati istorice si culturale, accesul greoi catre acestea (zone care nu sunt cu precadere turistice, ci agarare) le-a facut sa intre intr-un con de umbra, din punct de vedere al notorietatii.

Pe langa conacele deja cunoscute, cum ar fi cel al Bratienilor (Conacul Florica) sau conacul Bellu de la Urlati, va propunem sa descoperim conace mai putin cunoscute sau chiar uitate.

Ne vom plimba, intr-o calatorie virtuala, pe la conacul lui Mihail Kogalniceanu de la Murfatlar, conacul Vasile Alecsandri de la Mircesti sau conacul lui Alexandru Marghiloman de la Hagiesti. Vom mai trece pragul Conacelor Octavian Goga, Evanghelie Zappa, Orezeanu, Oteteleseanu, Negruzzi, Cantacuzino etc.

Toate aceste plimbari vor fi insotite de povesti savuroase si imagini de arhiva sau contemporane.

foto: Conacul Bellu, din Urlati

Regia: Vlad Trandafir – www.colturidebucuresti.net
Music: Sunny – Composed and performed by Bensound


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!