networking
 

În fiecare moment, lucrează milioane de oameni pentru bunăstarea noastră personală, fapt de care poate nu suntem mereu conştienţi. În realitate, suntem foarte conectaţi şi cu toţii suntem dependenţi unii de alţii. Capitalul social pe care-l deţinem poate valora mult mai mult decât ne dăm seama la prima vedere şi în mare măsură depinde de noi ce facem cu el: îl explorăm şi-l dezvoltăm sau pur şi simplu îl ignorăm.

Alegerea este a ta!

Networking-ul sau mai bine zis arta de a stabili, menţine sau întrerupe relaţii, este o artă care, în secolul XXI, ar trebui să devină o a doua natură pentru omul modern.

Te invit la o călătorie în care vei avea şansa să înveţi sau să aprofundezi această artă şi nu în ultimul rând să practici networking-ul cu propria persoană. Călătoria va fi una uşoară, plina cu voie bună, poveşti, experienţe, dialog şi practică.

Indiferent dacă lucrezi în corporaţie, eşti antreprenor, director de companie sau student, acest atelier va funcţiona pentru tine având în vedere că a fost conceput astfel încât vom lucra în grup, dar şi cu noi înşine.

Călătoria va avea patru staţii (şedinţe):

Prima staţie: FUNDAMENTELE

  • Starea de spirit potrivită
  • Ce este networking-ul, si ce nu este
  • Credinte false despre networking
  • Blocaje
  • Autoevaluare

A doua staţie: DESPRE NOI

  • Abilitati
  • Istoria Networking
  • Tipuri de Networking
  • Tipare de comunicare

A treia staţie: DESPRE EI

  • Învaţă sa analizezi!
  • Branding personal
  • Arta conversaţiei
  • Discursul in lift

A patra staţie: DIN VIATA REALA

  • Follow-Up si sisteme sprijinire a activităţii
  • Tips & Tricks
  • Recapitulare
  • Marea Încercare!

Testimonial: “Mi s-a parut foarte interesant cursul, m-a relaxat si in acelasi timp am invatat lucruri noi, tehnici si cum sa imi setez obiective si sa fiu mai organizat. Si nu in ultimul rand, am intalnit cateva persoane care mi s-au parut interesante.” (Y.E.)

Ilustratie de Arthur Sarnoff

preluata de aici: https://www.pinterest.com/pin/522699100474365621/

 


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!