Amorul sacru & amorul profan
 

Într-un peisaj cu inflexiuni crepusculare, două personaje feminine se sprijină pe marginea unui sarcofag, în apa căruia se joacă un copil.

Iată, în cea mai frustă descriere, subiectul tabloului pictat de Tiţian în 1514, devenit cunoscut sub titlul Amorul sacru şi amorul profan (ulei pe pânză, 118 x 279 cm, Galleria Borghese, Roma).

Misterul învăluie întreg ansamblul, de la simpla configurare a temei şi până la detaliile de recuzită: relieful de pe sarcofag, obiectele de pe marginea lui, elementele de fundal etc.

Titlul însuşi –fundamentul oricărei interpretări– sporeşte opacitatea imaginii, cu atât mai mult cu cât el apare pentru întâia oară într-un inventar din 1693.

Confruntaţi cu această enigmă vizuală, comentatorii cei mai exersaţi – precum Erwin Panofsky, Edgar Wind, Rona Goffen şi alţii – au mizat fie pe o lectură în cheie literar-filosofică, fie pe investigarea identităţii comanditarului şi a circumstanţelor comenzii.

Tabloul a fost considerat, prin urmare, atât reprezentarea simbolică a unui concept filosofic, cât şi o complicată alegorie matrimonială. Aparent ireconciliabile, ambele interpretări coexistă, în încercarea de reconstitui semnificaţia iniţială.

Vă invit, aşadar, să luaţi parte la acest exerciţiu interpretativ, desfăşurat de-a lungul imaginarului straniu şi familiar al Renaşterii veneţiene.

Sugestii de lectură:

Giulio Carlo ARGAN, „Amorul sacru şi amorul profan”, în De la Bramante la Canova, Meridiane, Bucureşti, 1974.

Victor Ieronim STOICHIŢĂ, „Critica de artă la Veneţia şi dilemele picturalităţii”, în Creatorul şi umbra sa, Meridiane, 1981 (Humanitas, 2007).


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!