Seminariile The Power of Storytelling, cu Cristian „Kit” Paul
 

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI

Pe 30 mai organizăm un nou Seminar The Power of Storytelling, o discuţie despre meşteşugul poveştilor cu graphic designerul Cristian „Kit” Paul, partener fondator al companiei de design şi strategie de brand Brandient.

Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF şi începe la ora 19:00 – intrarea se face de la 18:30. Participarea costă 30 de lei. Pentru că locurile sunt limitate, e necesară înscrierea la [email protected] şi plata se face în avans.
Seminariile The Power of Storytelling sunt organizate împreună cu Fundaţia Calea Victoriei şi Friends For Friends Foundation.

Suntem fiinţe narative. Ne explicăm vieţile şi lumea prin poveşti. Deşi trăim vremuri în care se discută soarta, rolul şi forma informaţiei, avem o certitudine: va fi mereu nevoie de poveşti bine construite, care să explice, să descopere, să emoţioneze şi să ne conecteze. Iar aceste poveşti pot fi spuse cu orice mijloace.

Acesta e scopul Seminariilor The Power of Storytelling: să cunoaştem povestitori şi să le aflăm meşteşugul, fie că folosesc cuvinte, imagini, sunete sau cine ştie ce alte instrumente.

O extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ fondate de DoR, care va aduce şi în acest an jurnalişti americani care să predea şi să inspire, Seminariile explorează şi alte domenii. Întâlnirile sunt lunare şi sunt dedicate oricui vrea să înveţe să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii. Fiecare ediţie va avea un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Invitatul ediţiei din 30 mai este designerul graphic Cristian „Kit” Paul, unul dintre veteranii designului românesc, partener fondator al companiei de design şi strategie de brand Brandient. El ne va vorbi despre puterea unui brand de a spune o poveste, despre regulile şi mijloacele antrenate în construirea unui brand coerent şi puternic.

Evenimentul va avea loc în mansarda FFFF, pe Strada Ion Brezoianu nr. 4, etaj 4, sector 5.

 

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!