Capodopere din Istoria artei: Vechi Maestri Italieni
 

Cum intră biografia unui artist în alchimia artei sale? Cum (re)construieşte opera de artă, peste veacuri, imaginea propriului ei creator? Cum participă, privit retrospectiv, traseul individual al câte unui pictor la ansamblul unei epoci culturale?

Iată doar câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă această suită de ateliere. Ele sunt concepute ca o istorie abreviată – „monografică” – a picturii italiene, de-a lungul secolelor XV-XVIII, concentrată în câteva figuri reprezentative.

Temele celor cinci intilniri sint:

1. Giovanni Bellini (1430-1516) – 15 noiembrie, orele 18:30

Cel mai cunoscut exponent al familiei Bellini a rămas în istoria artei veneţiene ca fondator al unei noi expresivităţi picturale, favorizată de posibilităţile formidabile ale tehnici picturii în ulei, ca autor al celor mai suave Madonne renascentiste, dar şi ca maestru al unor artişti faimoşi precum Lorenzo Lotto sau Tiţian.

2. Leonardo da Vinci (1452-1519) – 22 noiembrie, orele 18:30

Chiar dacă pictura a fost doar una dintre multiplele sale preocupări, Leonardo da Vinci a devenit probabil cel mai ilustru artist al ultimelor cinci veacuri. Tratând arta ca pe un domeniu al intelectului (cosa mentale) şi teoretizând-o în indescifrabilele sale carnete, el a introdus – prin restrânsa sa operă picturală – o seamă de elemente, tehnici şi procedee esenţiale: expresivitatea particulară a portretului, construcţia perspectivală ingenioasă, clarobscurul etc. În fapt, toate aceste inovaţii sunt aduse de Leonardo mai ales din afara picturii, fie că ne referim la studiile sale anatomice, la cercetările asupra fenomenelor naturale sau la scrutare afectelor şi fizionomiilor umane.

3. Jacopo Carucci (Pontormo) (1494-1557) – 29 noiembrie, orele 18:30

Opera picturală a lui Pontormo se află la începutul (şi oarecum în centrul) culturii figurative a Manierismului, precedând chiar cronologia îndeobşte admisă. Ea nu se limitează la a genera tensiunile şi particularităţile specifice declinului Renaşterii italiene ci pune, în acelaşi timp, problema auto-reflectării în opera de artă ca reflex al unei constante scrutări a propriei persoane, aşa cum rezultă din jurnalul ţinut de Pontormo în ultima parte a vieţii.

4. Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571-1610), 6 decembrie, orele 18:30

Cunoscut îndeosebi după numele orăşelului lombard în care şi-a petrecut primii ani (Caravaggio), Michelangelo Merisi inaugurează tipologia artistului damnat, a cărui biografie zbuciumată întreţine o relaţie problematică cu propria operă, mai ales în posteritatea critică. Despre el s-a spus că ar fi distrus pictura, atât prin felul de a lucra (majoritatea tablourilor sale sunt scufundate într-o  penumbră groasă, tăiată brutal de pete luminoase) cât şi prin tematica abordată (scene de tavernă, negocierea amorului clandestin, duete sau concerte etc.).

5. Giovanni Battista Tiepolo (1696-1770), miercuri 19 decembrie, orele 18:30

O dată cu Giovanni Battista Tiepolo marea tradiţie a picturii europene iese din scenă. Îi este dat, însă, un epilog strălucit, aşezat sub semnul bravurii, al vitalităţii ce ignoră mutaţia ireversibilă a vechilor structuri artistice şi culturale. Îi mai este dat, de asemenea, un cadru potrivit: Veneţia, citadelă a rafinamentului ultim, agonizând în ritmul carnavalului şi al gloriei de odinioară.

Tiepolo a lăsat o operă uriaşă ce însumează, pe lângă nenumăratele uleiuri şi desene, decorarea în frescă a mai bine de zece palate şi vile venete, a unei reşedinţe episcopale bavareze şi a palatului regal din Madrid. Acestei tehnici picturale, de altfel, i-a împins la limită procedeele şi mizele, accentuând, de pildă, efectul iluzionist, îmbinând abil regimul alegoriei cu detaliul cotidian sau jonglând cu diferitele planuri ale realităţii.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!