Printesa si muzicianul: o poveste de iubire

Vă invităm să depănăm împreună povestea unui mare om si muzician, George Enescu, si a unei enigmatice printese, Maruca Cantacuzino, pe Calea Victoriei, la Grand Hotel Continental.

G. Enescu a fost copil unic, protejat până la sufocare, din frica de a nu fi pierdut la fel ca toti ceilalti frati dinaintea sa, porneste de pe plaiuri moldave, ca să cucerească lumea muzicală. Este ovationat la Viena si Paris, este considerat un „Mozart român”, îsi cantă compozitiile mai întâi în străinătate si apoi la Bucuresti. Se întoarce acasă ca să ajute la înfiintarea Societătii Compozitorilor Români si a Premiului de Compozitie George Enescu.

În timpul primului mare razboi alcătuieste la Iasi o orchestră din muzicieni recrutati din rândul combatantilor. Călătoreste in lumea largă în calitate de violonist, pianist, compozitor si dirijor. Ajută la dotarea Ateneului cu o orgă pe masură. Este dascălul unor mari muzicieni, Iehudi Menuhin îl urmează în România ca să poată studia cu el. Devine membru al Academiei Române si este aniversat si decorat de Regii Romaniei cu ocazia împlinirii a 50 si a 60 de ani. Primeste Legiunea de Onoare si ale multe onoruri, cu modestie si bunăvointă. Se exilează în 1946 si continuă să muncească din greu până la sfarsitul vietii sale în 1955.

După treizeci de ani de asteptare, Enescu si Maruca Cantacuzino si-au unit destinele pentru totdeauna prin căsătorie. Ei sunt uniti si prin artă, Enescu dedicând printesei iubite capodopera sa Oedip.

Cine a fost Maruca Cantacuzino? S-a născut si a crescut în lumea patriarhală moldovenească a sfârsitului de secol XIX. Dar a fost educată de guvernante străine. La 19 ani s-a căsătorit si a intrat în lumea mare a Bucurestilor. A trăit o viată plină de strălucire si fast, lipsită de griji, o viată de basm, de la o petrecere la alta, cu nesfârsite mese în aer liber în parcurile private, adevărate mici raiuri terestre. Din acestă viată de vis s-a trezit în realitatea cea mai crudă. A fost obiectul admiratiei și pasiunii celor din jur. Si-a asumat cu toată fiinta, rolul oferit si impus de lumea în care a trăit.

„ Când suntem copii, părintii ne dau un cerc. La maturitate, o femeie ne trece în deget un inel de aur. Mai târziu, pentru a ne consola că îmbătrânim, prietenii buni ne oferă o coroană de laur. Toate sunt jucării – toate sunt de formă rotundă – dar jucării ! Nu mi-am dorit decât inelul de aur.” (Bernard Gavoty, Douăzeci de convorbiri cu George Enescu).

Femeia care a trecut inelul de aur în degetul lui George Enescu a fost Maruca Cantacuzino. Enescu a asteptat treizeci de ani îndeplinirea acestei dorinte. Destinele lor au fost pentru totdeauna unite, prin căsătorie dar si prin artă, Enescu dedicând printesei iubite capodopera sa Oedip.